Bătaie de joc - 70 de bani pe hectar, chiria anuală pentru domeniul de vânătoare de la Cacica



Faptul că politicienii îşi bat joc pur şi simplu de domeniul statului, adică de bunurile noastre, ale tuturor, nu este o noutate. Dacă de multe ori reuşesc să ascundă totul sub forme mai mult sau mai puţin legale, uneori din graba de a pune mâna pe o părticică din averea statului reuşesc doar să se facă de râs.
Ministerul Agriculturii, condus până nu de mult de peseditul Sârbu iar de vreo două săptămâni de pedelistul Radu Berceanu, vrea să ofere spre închiriere mai multe domenii de vânătoare din ţară printre care şi cel de la Cacica.
Pentru ca afacerea să fie îmbrăcată sub haina legalităţii, a fost organizată şi o licitaţie. care ar fi trebuit să aibă loc săptămâna viitoare dar care a fost amânată. Motivul cel mai probabil - târgul a fost făcut de fosta conducere a ministerului.
De tot râsul rămâne chiria pe care Ministerul Agriculturii ar fi vrut să o încaseze pentru fondul de vânătoare de la Cacica - 70 de bani hectarul, pe an. Mai exact, pentru cele 8.168 de hectare Ministerul Agriculturii se mulţumeşte cu o chirie anuală de 1.440 de euro.
Comentariile sunt de prisos. Detalii am găsit şi într-un articol din Capital.

Pentru cine credeţi că era pregătit fondul de vânătoare de la Cacica? Vreun personaj autohton sau vreun şmecher de la Bucureşti?

Later edit: Pentru că văd că foarte multă lume e interesată de circumstanţele care au dus la încheierea colaborării mele cu Obiectiv de Suceava promit că voi scrie zilele acestea şi un articol pe această temă.

Trimiteți un comentariu

2 Comentarii

  1. Atata timp cat politicienii continua sa fie intampinati cu paine si sare si nu cu pietre in cap, nu se va schimba nimic.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru primul vanator al patriei, Ion Tiriac!

    RăspundețiȘtergere