skip to main | skip to sidebar

De ce plec de la Obiectiv?


Am promis în urmă cu ceva vreme că voi scrie câte ceva despre încheierea colaborării cu ziarul Obiectiv de Suceava. Ei bine, astăzi este ultima zi pe care o petrec alături de echipa care editează acest cotidian. Pentru că nu eu am fost cel care a ales să punem punct colaborării nu vă pot spune care au fost motivele pentru care am fost concediat. Oficial este vorba de „reorganizare prin reducere de personal”. S-a vorbit însă şi despre acest blog şi despre articolele pe care le-am publicat aici, multă lume suspectând că acesta ar fi motivul concedierii. Deocamdată nu am însă nicio informaţie în acest sens.

Vreau să le mulţumesc colegilor alături de care am muncit cot la cot timp de aproape doi ani şi jumătate şi de la care am învăţat cum se face presă.


Le mulţumesc şi colegilor din mass-media şi prietenilor care au avut reacţii cu privire la acest eveniment. Mă refer la articolele de pe sandrinio.ro şi veveuri.ro şi la reacţiile de pe Twitter - @proro, @bogdanbesliu, @VEVEVEuri, @observatoare, @DavidStroe, @dansandu, @andibob, @florinpuscas şi @wOlfsv.



Despre altceva vreau însă să vorbesc în acest text. În urmă cu vreo patru luni un om de presă mi-a recomandat să citesc un editorial scris de Lelia Munteanu în Gândul şi îmi spunea atunci că cine nu se regăseşte în acel text nu este ziarist. Ei bine, până acum m-am regăsit în cele câteva rânduri pe care le-a scris Lelia Munteanu şi mi-am promis că atât timp cât voi lucra în presă voi încerca să fiu unul dintre cei pentru care a fost scris acest editorial. Am ataşat textul cu pricina mai jos şi vă recomand să îl citiţi chiar dacă probabil l-aţi lecturat şi atunci când a fost publicat.


Meserii inutile: ziarist,

de Lelia MUNTEANU


În cartea de căpătâi a ocupaţiilor din România – Nomenclatorul de Meserii, între două profesii nobile, „zdrobitor şi uleiator textile“ (826115) şi „zidar coşuri fabrică“ (712202), s-a strecurat un job pe care vi-l citesc rar, să nu mă încurc: ziar-ist (245123). Ce e un ziarist? Nu ştiu. (Şi nici nu vreau s-o deranjez pe Mihaela Rădulescu la Monte Carlo).



Scriu textul ăsta pentru toate ţigăncile împuţite şi toţi găozarii care se aruncă în fiecare dimineaţă în apele murdare ale realităţii româneşti, pentru cei care şi-o iau pe cocoaşă la manifestaţiile de stradă, pentru cei care sprijină poarta partidelor până târziu în noapte ca să obţină o declaraţie ineptă de la vreun politician firoscos, pentru cei care, cu un covrig în mână, păzesc cârciumile de lux, aşteptând să iasă câte un Important cu scobitoarea între dinţi să le zică ce şi cum despre lume şi viaţă, scriu pentru cei care se împrumută de la o leafă la leafă.



Ziarist e ăla pe care îl dau jos pompierii din barcă la inundaţii, care bântuie oraşul pe caniculă, care transmite în redacţie cu stresul să prindă prima ediţie şi şefii îi schimbă titlul şi-i ciopârţesc materialul cum cred ei mai bine. Ziarist e ăla căruia, la şedinţa de sumar, eu – de pildă – care le ştiu pe toate, îi dau indicaţii preţioase, îi povestesc cum e afară, deşi n-am mai ieşit din birou de pe vremea când găina năştea pui vii.



Ziarist e ăla care-a prins un subiect, nu ăla care i-l citeşte la televizor între două calupuri de publicitate sau ăla care uită să-l semneze când îi dă drumul pe print. Ziarist e ăla care s-a dus la o şcoală de vară cu lăutari, la o paranghelie politică: „Ce viaţă frumoasă ai!“, i-am zis. „Bagă marfă, 3500 de semne!“. Şi mi-a răspuns: „Până-n doişpe. A murit tata“. Şi l-am iertat pe piţifelnic, deşi corect era „douăsprezece“. Ziarist e ăla care n-a citit despre cele trei idei pure ale raţiunii la Kant (har Domnului că nu s-a spurcat la filozofie, asta l-ar reabilita în ochii preşedintelui). Ziarist e ăla care trece prin viaţa lui ca acceleratul Bucureşti-Ploieşti prin halta Româneşti, fără să oprească. Ziarist e ăla căruia i s-a dus smalţul la cadă şi mâine trebuie să scrie despre noile modele de jacuzzi. Ziarist e idiotul ăla care transmite din tomberonul cu aviare, din râtul porcinei şi tu-l iei la mişto că nu-şi găseşte cuvintele. Ziarist e ăla care te plimbă prin wonderland când copiii lui au muci şi febră. Ziarist e ăla care a visat, ca şi tine, să schimbe lumea şi, noaptea târziu, când ajunge acasă şi bate ca un dement în geamul buticului din colţ să deschidă şi să-i dea o pâine, observă că a mai trecut o zi, aceeaşi mereu, ştergându-şi spaimele pe sufletul lui de rumeguş.



E cinic când îţi bagă reportofonul pe gât şi te-ntreabă ce simţi „în aceste clipe grele“, fiindu-i până şi lui evident că simţi fierul rece al tărgii de pe ambulanţă? Poate că-i cinic. Vă spun însă un secret: de multe ori nu-l interesează ce simte ăla, dar milioane de oameni vor să afle răspunsul. Greşeşte de multe ori, o chiflează; de multe ori striveşte destine cu vârful pixului. Dar puteţi să mă credeţi pe cuvânt: plăteşte pentru greşelile lui mai crunt decât vă închipuiţi.



Ziarist e ăla care-ţi mestecă actualitatea ca să-ţi fie ţie mai uşor s-o înghiţi, care aleargă de chiaun după exclusivităţi, care dezleagă enigmele vieţii tuturor, dar stă prostit, fără să priceapă nimic, în pragul propriei existenţe, aflând despre viaţa lui în cel mai bun caz pe surse.



Cine-i mai ţine minte pe cei doi ziarişti de la Antene, reporteriţa şi cameramanul, care au sărit în aer odată cu subiectul lor? Mai ştiţi că avea fiecare un nume, ca NH4NO3 (azotatul de amoniu) din cisterna care a explodat? Elena Popescu şi Ionuţ Barbu. Dacă-şi alegeau meseria 111014 din Nomenclator, acum erau în viaţă. (În dimineaţa aia care fumega gros, cei din regie au rămas o vreme cu mâinele pe butoanele cu care le ridicaseră calea, ca în fiecare zi.)



Scriu textul ăsta pentru toţi cei pe care-i citesc, şi-i ascult, şi-i văd altfel decât îi citiţi, îi ascultaţi şi-i vedeţi voi, cu care am mâncat pe un colţ de masă, lângă care am trăit mai mult decât lângă familia mea, pentru fraierii care fac o meserie la care toată lumea zice că se pricepe. Scriu pentru smintiţii care sunt obligaţi să privească viaţa cu ochii larg deschişi, atunci când voi închideţi ochii. Scriu pentru toţi cei care simt gustul de cenuşă al deşertăciunii şi ştiu că de meseria asta trebuie să te laşi la timp. Şi, ai dracului derbedei, nu se lasă.

Articole recomandate:

Comentează folosind Facebook:

7 comentarii:

  1. Urmeaza un nou inceput. Bafta si inspiratie. Eu sunt pe aici.

  2. frumos.
    acum ia-ţi cizmele de cauciuc şi mergi mai departe prin noroiul Sucevean.
    fie că rămâi sau nu ziarist ;)

  3. Cunosc senzaţia asta şi te înţeleg, dar mai cred că nu este rău fără bine...

  4. Oricum, esti constient ca mediul de la Obiectiv nu este tocmai profesionist, e foarte usor sa te plafonezi. De asta nu am stat sa fac prea multi purici pe acolo. Sa ai succes in continuare!

  5. "...de meseria asta trebuie să te laşi la timp. Şi, ai dracului derbedei, nu se lasă." Unii nici nu au ce cauta in aceasta meserie...pentru unii in nomenclator ar trebui introdusa notiunea "PUPINCURISTI"...NU ai fost, NU esti si nici NU vei fi unul din acei oameni! KEEP GOING ON!Nu mi-a ramas decat sa citez din "Spiritul liber"...."Ca o raza de speranta trecem prin lume in mare graba, luand cu noi doar amintirile, lasand in urma realizarile impreuna cu suferinta zidita la temelia lor si inaintand mereu spre alte orizonturi la care destinul nostru viseaza neintrerupt"

  6. Mi s-ar parea o prostie sa fi concediat doar din cauza ca detii un blog !

  7. Nu e o prostie, ca daca ai blog dai in cap pe blog si cel lovit se autosesizeaza si vireaza monetar la tine, astfel seful ziarului se considera pagubit.

Trimiteți un comentariu

Poţi utiliza unele etichete HTML, cum ar fi <a href=""></a>, <b></b>, <i></i>.

 

Dinu ZARĂ Copyright © 2009 - 2015. Vizitează şi Dinu ZARĂ - FotoBLOG şi Suceava: Presa Online