Sediul Poliţiei Rurale Adîncata, decorat cu afişe PSD în timpul vizitei lui Mircea Geoană



PSD Suceava a început campania electorală cu o vizită a lui Mircea Geoană în judeţ. Este de înţeles decizia lui Geoană de a veni la Suceava, fieful lui Gheorghe Flutur, şefului campaniei electorale a lui Traian Băsescu. M-aş fi aşteptat ca PSD să speculeze mult mai bine acest moment.
PSD s-a mulţumit să aducă, la întâlniri din Adîncata, Sadova sau Vatra Dornei, câţiva tineri care să agite steaguri şi pancarte şi două-trei maşini de membri din localităţile apropiate.
Au pus afişe peste tot pe unde urma să treacă Geoană, pe toţi stâlpii şi pe toate gardurile. Afişe despre care nu sunt sigur că au rezistat mai mult de câteva ore după plecarea şefului PSD.

Prima oprire a fost la Adîncata. Multe maşini, multe persoane aduse din Suceava şi chiar de la Rădăuţi. Geoană a întârziat mai bine de o oră faţă de programul anunţat. A avut şi scuză, a fost ceaţă şi a fost mai greu cu aterizarea.

Vizita lui Geoană i-a scos din casă şi pe poliţişti. Pe o porţiune de 30 de metri se făceau că dirijeză circulaţia nu mai puţin de cinci poliţişti. Deh... venea în vizită al doilea om din stat.

Geoană a fost întâmpinat la Adîncata şi de zeci de afişe bătute în cuie în copacii de pe marginea drumului:



Bannerul lui Băsescu a fost mascat de două bannere cu Geoană montate la distanţă mică unul de celălalt:


Afişe cu Geoană au fost lipite inclusiv pe sediul Poliţiei Rurale şi Cabinetului veterinar din Adîncata. De altfel, individul din fotografie a fost foarte deranjat că fac poze la clădire şi m-a sfătuit să nu mai fac poze dacă nu vreau "să iasă cu scandal":






Vreo 20 de tineri au aşteptat în picioare mai bine de o oră, cu steaguri şi pancarte în mâini, venirea lui Geoană. Au mai stat mai bine de jumătate de oră în Căminul cultural fluturând steagurile în timpul discursului lui Geoană şi scandând din când în când "Geoană preşedinte!":




La sosire, Geoană a dat autografe, a pupat două-trei babe, a mângâiat vreo doi ţânci şi apoi a ţinut un discurs bunişor pe tema agriculturii, în sala Căminului cultural din localitate.








Geoană a vizitat şi o fermă de vaci la Dărmăneşti:






Geoană nu rosteşte nici măcar două cuvinte fără să i se dea discursul gata pregătit:



Grup de tineri pedelişti adunaţi în faţa Hotelului Best Western din Gura Humorului unde Mircea Geoană avea programată o întâlnire cu şefii organizaţiilor locale din judeţ.

Trimiteți un comentariu

1 Comentarii

  1. Excelent fotoreportajul.
    Ai putea înlocui 2-3 formulări, de exemplu:
    ”Afişe despre care nu sunt sigur că au rezistat mai mult de câteva ore după plecarea şefului PSD”
    cu
    ”Ar fi interesant de aflat cat au rezistat afisele dupa plecarea Sefului PSD”.
    Suna mai incitant pt cititor un teaser despre ceva ce l-ar putea readuce, eventual, sa afle. Nu prea e atragatoare ideea nesigurantei tale, nici nu intereseaza prea tare(”nu sunt sigur”e un semnal negativ).
    A pupat 2-3 babe? Cuvant depreciativ, folosit mai mult in pamflete. Zici baba cuiva enervanta, nu unor femei care nu au alta vina decat ca voiau sa se pupe cu Geoana. :) Au voie oamenii sa se pupe electoral, nu? ;)
    Postul e foarte fain. Asa-s stirile de campanie fara evenimente deosebite. Felicitari

    RăspundețiȘtergere