Băsescu-i mindannyiunk elnoke


În urmă cu vreo două zile, Sandrinio Neagu scria despre afişele candidatului UDMR pentru funcţia de preşedinte al ţării, Kelemen Hunor.
El aprecia că UDMR ne sfidează cu afişând materiale scrise în maghiară, în condiţiile în care limba oficială a ţării este româna, şi se întreba de ce afişele sunt tolerate de BEC.
Sandrinio s-a întrebat de ce niciun partid nu a sesizat Biroul Electoral Central cu privire la aceste afişe, explicaţia pe care găsit-o fiind aceea că "nu vor să-şi ridice ungurii în cap".

De acord până aici. Cu o singură precizare. Nu doar afişele UDMR sunt în limba maghiară. Inclusiv candidaţi ai partidelor mari şi-au făcut materiale electorale în limba celei mai numeroase minorităţi din ţară. Mi-a trimis un amic link către o fotografie cu un mash al lui Traian Băsescu, pe care este inscripţionată şi sigla PDL, amplasat de un mall din Târgu Mureş. Pe pânză este trecut un mesaj în maghiară - Mindannyiunk elnoke, despre care Google Translate îmi spune că se traduce "Preşedintele nostru al tuturor".Se pare că lupta pe voturile minorităţii maghiare este destul de acerbă.

Trimiteți un comentariu

1 Comentarii