Campania lui Băsescu, sponsorizată de o firmă a lui Omar Hayssam din Suceava


SC Bucovina Enterprises SRL Vatra Dornei, firmă a cărui administrator şi asociat majoritar era Omar Hayssam, a virat 7,3 miliarde de lei vechi în conturile firmei SC GMP Advertising SRL, condusă de Felix Tătaru, cel care s-a ocupat de partea de creaţie a campaniilor electorale ale lui Traian Băsescu începând din anul 2000.
Anunţul a fost făcut de Ovidiu Donţu, purtător de cuvânt PSD, acesta prezentând în sprijinul afirmaţiilor sale şi un document al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava, document pe care îl puteţi lectura mai jos.

"În perioada 2002-2004 au fost înregistrate cheltuieli de publicitate în baza unor facturi emise de SC GMP Advertising SRL Bucureşti în valoare de 7.344.090.492 lei. La control nu putut fi identificat în ce a constat efectiv aceste prestaţii publicitare (devize de lucrări, materiale publicitare, apariţii televizate) motiv pentru care s-a solicitat Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Inspecţie Fiscală verificarea acestor tranzacţii”, se precizează în document.


Acest lucru demonstrează că întâiul terorist al României, Omar Hayssam a avut legături transpartinice cu cei care s-au aflat într-un moment sau altul la conducerea ţării (vă amintiţi cred de vizitele peste hotare pe care le făcea în acelaşi avion cu Ion Iliescu), lucru care sincer pe mine nu mă mai miră chiar deloc.

Voi ce credeţi? Era Hayssam un apropiat al lui Traian Băsescu sau i-a sponsorizat campania aşa cum procedează majoritatea oamenilor de afaceri - dau la toţi pentru a fi siguri că se au bine cu cei care ajung la putere?

Click pentru imaginea mărită:






Trimiteți un comentariu

1 Comentarii

  1. Asta este o minciuna; perdea de fum adusa de PSD. Eu vad doar ca SC Bucovina Enterprises SRL si-a facut publicitate la produse....care e problema? Adevarul pe care nimeni nu vreau sa-l auda este ca Hayssam a fost membru PSD si acesta a fost finantatorul lui Nastase in 2004 si va dau un link cu scanarea din monitorul oficial de la vremea respectiva: http://omarhayssam.tumblr.com/post/234058529/dovada-omar-hayssam-donator-pentru-organizatia

    RăspundețiȘtergere