Marele URS, iritat de rachetele americanilor de la Rădăuţi

Băsescu s-a lăudat zilele trecute ca proasta-n târg că s-a înţeles cu americanii să transforme România într-un stat tampon între "imperialişti" şi ruşi. Era suficientă poziţia geografică să ne facă se ne fie frică de ruşi în orice moment. Totuşi, întâiul marinar al ţării s-a executat imediat în faţa americanilor şi le-a dat voie să îşi instaleze scutul antirachetă pe teritoriul ţării noastre.

Din informaţiile pe care le deţin, componente ale scutului antirachetă vor fi instalate şi în zona Rădăuţiului. Asta înseamnă un pericol în plus pentru judeţul nostru. În cazul unui eventual conflict, vom fi primii vizaţi. Şi nu, nu vorbesc despre drobul de pe sobă.

Ambasadorul Rusiei pe lângă NATO, Dmitry Rogozin, a scris recent pe contul său de pe twitter, că intenţiile americanilor îl cam irită pe Marele URS


“The Americans and their allies again want to surround the den of the Russian bear? How many times must they be reminded that this is dangerous?”

"Americanii şi aliaţii lor vor să înconjoare bârlogul ursului rusesc? De câte ori trebuie să li se amintească că este un lucru periculos?" - s-ar traduce în româneşte mesajul oficialului rus. 


Din nou, aşa cum s-a întâmplat în ultimii o sută de ani, un eventual conflict ne va prinde în tabăra greşită. Cred eu.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii