skip to main | skip to sidebar

Ce trebuie să-i acoperim lui Boc la Suceava?

Guvernul Boc 4 a făcut o şedinţă populistă ieri, la Iaşi. După şedinţa de guvern, Boc a făcut declaraţii de presă într-o sală în care se află cea mai mare pictură murală din România.Pictura, "Galaxia iubirii", semnată de Sabin Bălaşa, care reprezintă un nud de femeie, a fost acoperită cu o pânză albă. Asta în condiţiile în care în aceeaşi sală au primit distincţii şi au ţinut discursuri Traian Băsescu, fostul patriarh Teoctist sau fostul şef al Delegaţiei Comisiei Europene în România, Jonathan Scheele, fără a fi deranjaţi de pictura respectivă.
Mai multe detalii găsiţi în Ieşeanul.

Pentru că Boc şi o gaşcă de miniştri ajung joi prin Suceava, haideţi să vedem cam ce ar fi de acoperit prin oraş sau judeţ pentru a nu-i supăra vedera premierului.

Eu propun să acoperim:
- Statuia Înaripată, sau cum i s-o fi zicând, din centru
- Oul uriaş - deşi a fost dus la Cetate, e bine să fie acoperit că poate uită să îl mai dezvelească. La fel şi cu statuia
- Porţile bucovinene cu model maramureşean de la intrările din judeţ.
- cerdacul lui Flutur din Consiliul Judetean
-

Lista este deschisă şi aştept propuneri pentr completare.

Din păcate pentru Flutur şi Lungu, nu vor putea fi acoperite găurile şi mocirla de pe străzi, circulaţia haotică, ineficienţa administraţiei, etc.

Articole recomandate:

    Basescu, Emil Boc, Flutur, Ion Lungu

Comentează folosind Facebook:

5 comentarii:

  1. Solutia cea mai buna ar fi sa-l duca pe Boc intr-un oras din occident .Exista in Italia orasul Treviso de dimensiunea Sucevei.La intrarea in oras sa puna placuta cu orasul Suceava.Si asa domnul Boc ar vedea un oras curat,asfaltat,civilizat,care respira un aer de tihna si liniste.
    O alta varianta ar fi sa i se explice domnului Boc ca Suceava a fost bombardata recent de trupele aliate in cadrul celui de-al doilea razboi mondial.Asa s-ar putea motiva halul in care arata asa zisul oras. Eu zic ca domnul Boc nu trebuie menajat.ORICUM NU ARE NICI O IMPORTANTA SI RELEVANTA.

  2. A trecut si Boc.A venit si a plecat ca o boare de vant.Primarul a refuzat sa autorizeze un miting al cadrelor didactice pentru a nu perturba linistea prea inaltelor personalitati si pentru a nu intina imaginea de oras portocaliu basescian .
    Ni se povesteste voios ca centrul orasului se va transforma intr-o piata frumoasa cu parcari subterane si fara statuia ciunta.Sa dea Dumnezeu.
    Dar eu astazi am vizitat orasul cu detasare.Si ce am vazut?
    o mizerie cumplita (noroi amestecat cu zapada si balast,praf mai ales pe marginea strazilor unde se parcheaza masinile.
    Pe strada Gheorghe Doja am circulat din groapa in groapa.Centrul arata ca dupa bombardament.Toate strazile sunt ciuruite,pline de gropi si pline de noroi si balast.Se sapa peste tot,oriunde si oricum.Suceava e un tinut bantuit de spectrul mizeriei si haosului.

  3. A venit Boc si a plecat .Ca o boare de vant.
    Primarul nu a aprobat un miting al cadrelor didactice pentru a nu perturba linistea prea inaltilor demnitari si pentru a nu intina imaginea portocalie basesciana a orasului.
    Ni se povesteste cu glas voios de transformarea centrului intr-o piata frumoasa cu parcari subterane si fara statuia ciunta.Sa dea Dumnezeu.
    Azi am vizitat orasul cu detasare.Si ce am vazut?
    Mizerie,noroi si balast,mai ales pe marginea strazilor unde parcheaza masinile.Pe Gheorghe Doja am mers din groapa in groapa.
    Centrul arata jalnic,peste tot sunt gropi,noroaie,sapaturi,orunde,oricum .
    Orasul e cuprins de spectrul mizeriei si al tristetii

  4. Nu mai bine îl legau pe Boc la ochi?:)

  5. (Vezi că ai un typo, în titlu.)

Trimiteți un comentariu

Poţi utiliza unele etichete HTML, cum ar fi <a href=""></a>, <b></b>, <i></i>.

 

Dinu ZARĂ Copyright © 2009 - 2015. Vizitează şi Dinu ZARĂ - FotoBLOG şi Suceava: Presa Online