skip to main | skip to sidebar

EXCLUSIV: Procurorul şef al DNA Suceava a încercat să se sinucidă

Adrian Marius Surdu - procuror sef DNA Suceava
Adrian Marius Surdu, procuror-şef al Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a ajuns la spital cu o plagă înjunghiată la nivelul inimii iar criminaliştii IPJ Suceava susţin că este vorba de o tentativă de sinucidere. 

Agentul şef principal Mihai Hurjui din cadrul IPJ Suceava a declarat că poliţiştii şi Serviciul de Ambulanţă au fost solicitaţi să intervină, vineri seară, în jurul orei 22.00, printr-un apel la 112, la locuinţa procurorului-şef al Serviciului Teritorial Suceava, Adrian Marius Surdu, acesta suferind o plagă înjunghiată la nivelul inimii.

Adrian Marius Surdu a fost dus la spital în comă, fiind operat de urgenţă iar în prezent se află în secţia de Reanimare a Spitalului Judeţean de Urgenţe „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

Agentul şef principal Mihai Hurjui a declarat că echipa de criminalişti din cadrul IPJ Suceava care anchetează cazul are indicii că a fost vorba de o tentativă de suicid.

Surse neoficiale susţin că, începând de săptămâna viitoare, activitatea Serviciului Teritorial Suceava al DNA urma să fie obiectul unui control efectuat la ordinul conducerii centrale a instituţiei.

Foto: monitorulsv.ro

Later edit: Toate posturile de poliţie din judeţele Suceava şi Botoşani sunt în consemn. Li s-a spus să stea pregătiţi în caz de ceva... ce anume nu ştiu dar este posibil să aibă vreo legătură cu acest caz.

Articole recomandate:

    Adrian Marius Surdu, IPJ Suceava

Comentează folosind Facebook:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Poţi utiliza unele etichete HTML, cum ar fi <a href=""></a>, <b></b>, <i></i>.

 

Dinu ZARĂ Copyright © 2009 - 2015. Vizitează şi Dinu ZARĂ - FotoBLOG şi Suceava: Presa Online