Suceava în 1925



În urmă cu ceva ani, prin perioada interbelică, Suceava era doar un târg de provincie slab populat şi fără industrie. Asta şi pentru că centrul fostei provincii Bucovina, teritoriu astfel denumit în perioada în care s-a aflat temporar sub ocupaţie austriacă, era oraşul Cernăuţi.

Într-un Anuar editat în anul 1925 am găsit următoarea descriere pe scurt a oraşului şi judeţului Suceava:

Judeţul Suceava

Suprafaţa: 56.933 ha
Comune urbane: 1 - Suceava
Comune rurale: 40
Cătune: 32
Populaţia totală: 70.240

Oraşul Suceava

Suprafaţa: 2304 ha
Locuitori: 10.184 (spre comparaţie, Cernăuţiul avea 100.000 de locuitori iar Rădăuţiul avea 20.000 de locuitori)

Industria:
o fabrică de cărămidă, o fabrică de tăbăcărie, una de ciorapi, una de lumănări şi săpun şi două mori.

Invăţământul: 
Un liceu particular de fete, un internat, o şcoală industrială de aplicaţii, o şcoală de cusut lenjerii, o şcoală inferioară de agricultură şi patru şcoli primare.

În Suceava erau atunci doar şase biserici ortodoxe (azi nu le mai ştie nimeni numărul), patru armeneşti, una romano-catolică, una greco-catolică şi nouă temple (sinagogi). Mai aveam tribunal şi judecătorie de ocol.

Când voi avea timp o să vă arăt Paginile Aurii de pe vremuri. Cam ce meserii erau practicate prin oraşul nostru. În Suceava exista, de exemplu, un afişagiu, un cufărar şi chiar un ... cuţitar.
Cam micuţ oraşul în urmă cu 80 de ani, nu-i aşa?

Trimiteți un comentariu

3 Comentarii

  1. Asta au făcut austriecii din Suceava. Un târg de trei lei. Și când mai vezi toți borâții umblând cu bucovina în gură îți vine să/i scuipi, iar dacă/i întrebi care era capitala Bucovinei, îți spun tâmp că Suceava

    RăspundețiȘtergere
  2. "Toponimul slav „Bucovina“ = „Ţara Fagilor“, preluat ulterior de către austrieci cu aceeaşi semnificaţie („Buchenland“), este atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392)."
    daca ii intrebi pe unii cine a denumit aceasta zona "Bucovina",iti spun tamp ca austriecii

    http://roncea.ro/2010/03/08/bucovina-istorica-evolutie-geopolitica-si-demografica-studiu-prof-dr-traian-valentin-poncea/

    RăspundețiȘtergere
  3. Știm, cunoaștem. Prostia și incultura e mare. Dacă întrebi 100 de bucovineni mândri cu părinți din Fălticeni și Botoșani unde era capitala Bucovinei, cam 95 la suta îți vor spune Suceava.

    Și mai sus Suceava e fără Ițcani și Burdujeni, așa cum e acum.

    RăspundețiȘtergere