Lista de revendicări a sindicaliştilor de la Termica SA Suceava

Aceasta este lista de revendicări pe care liderii sindicatelor din cadrul societăţii Termica SA Suceava au înmânat-o luni, 23 ianuarie, primarului Ion Lungu:

  • Plata subvenţiilor datorate de Primăria Suceava către SC Termica SA
  • Revenirea la capitalul social al SC Termica SA Suceava, cel dinainte de micşorare, cu 70.000.000 de lei
  • Nu discreditării sistematice a SC Termica SA Suceava în mass-media locală şi naţională
  • Nu construirii unei centrale cu capital privat fără un studiu din care să reiasă clar că energia termică va costa mai puţin
  • Serviciul de termoficare a oraşului trebuie să fie asigurat de administraţia locală şi nu de un SRL care oricând poate să crească tarifele după bunul plac
  • Autoritatea locală să nu pună mai presus interesele personale faţă de interesele populaţiei în privinţa asigurării confortului termic în casele populaţiei
  • Atragerea de fonduri nerambursabile pentru realizarea condiţiilor de mediu şi a condiţiilor de muncă decente
  • Crearea unei comisii tehnice Primărie-Termica-sindicate care să analizeze starea de fapt şi să propună măsuri pentru buna funcţionare a SC Termica SA

Trimiteți un comentariu

28 Comentarii

  1. Nu va e rusine!!!! Si mie imi este greu dar nu ma plang ca voi....

    RăspundețiȘtergere
  2. se vede in oras ce sa facut pentu infrastructura de apa si canal. Cat despre termica trebuie sa se faca ce e mai bine pt noi cetatenii, nu pentru angajatii care au deja salarii foarte mari

    RăspundețiȘtergere
  3. in viitor gazul o sa se scumpeasca. Eu am centrala, insa prefer sa trec inapoi la sistemul centralizat pentru a plati mai putin. Centrala noua e un bine pentru Suceava care este asteptat de multa vreme. Bravo domnului Lungu..

    RăspundețiȘtergere
  4. aia de la termica vor sa li se dea si al 15 salariu, de asta fac greva! AU peste 4000 lei salariu!Rusine!

    RăspundețiȘtergere
  5. AR TREBUI SA LE FIE RUSINE, ASTIA DE LA tERMICA SARACESC BUGETUL sUCEVEI!

    RăspundețiȘtergere
  6. Sucevenii care nu si-au pus centrala pana acum nici nu o vor face deoarece nu au bani. Multi si-au pus toata increderea in noua centrala termica si acest proiect este unul deosebit de important pentru Suceava, Lungu luand decizia cea mai buna. Si cei de la Termica se vor convinge de asta cand USL nu-i va mai influenta.

    RăspundețiȘtergere
  7. vAI,CAT DE MARANI PUTETI FI!
    Dar va va veni primarul de hac nu va mai ajung banii iar alti oamnei se multumesc cu putin si isi vad de treaba!

    RăspundețiȘtergere
  8. Sa nu va bata Dumnezeu neimtitilor de prea multi bani faceti proteste!

    RăspundețiȘtergere
  9. Ar trebui penalizata TERMICA deoarece cere bani din bugetul destinat sucevenilor pentru a pleca ei in concedii.

    RăspundețiȘtergere
  10. Lungu se gandeste la binele sucevenilor, de asta vrea o centrala noua si bine va face ca prea mult ne-ati jumulit.Sa va fie rusine ca mai aveti tupeu sa faceti scandal!

    RăspundețiȘtergere
  11. Lungu se gandeste la binele sucevenilor si de aceea vrea o centrala nou si bine va face ca prea mult ne-ati jumulit.Sa va fie rusine ca mai indrazniti sa protestati!

    RăspundețiȘtergere
  12. Suna bine tot ce e punctat pe lista,cerintele par bine intentionate,atat timp cat empatizeza cu cetatenii orasului,insa de ce atat scandal,si de ce au politizat acest protest,ce le -a promis Usl-ul?!daca chiar aveau putin respect fata de alti cetateni care poate nu au un loc de munca,in conditiile in care cei de la Termica au niste salarii exorbitante,pareau mai credibili,dar asa ar fi bine sa lase politica deoparte!

    RăspundețiȘtergere
  13. Lista de revendicari a sindicalistilor, daca intr-adevar ei nu sunt manipulati politic-ceea ce nu cred-, trebuia dusa primarului intr-o intalnire cu acesta si in cadrul unor negocieri fair-play, nu asa cu forta si cu presiuni mediatice si politice printr-o porta-voce a USl-ului.

    RăspundețiȘtergere
  14. asa dintr-o data sa sara si astia de ce nu au facut nimic pana acum? au vazut ca partidele au scos lumea in strada au dat un telefon la psd si au negociat ceva cu ei si hop in strada; e frumos ce faceti oameni buni? nu mai puteti de bine si ati sa iesiti ca va plictisiti

    RăspundețiȘtergere
  15. in loc sa fiti multumiti ca s-a schimbat cam tot prin suceava si vi se usureaza munca voi protestati nerecunoscatorlor

    RăspundețiȘtergere
  16. Atat timp cat protestau independent era de inteles,insa cu asa niste salarii nu au justificare,ce sa mai zicem de faptul ca au politizat protestul?!

    RăspundețiȘtergere
  17. SI DE CE NU AU EXPUS EI ACESTE CERERI INAINTE DE A INCEPE PROTESTUL?ACUM AU IESIT LA COMANDA USL-ULUI?

    RăspundețiȘtergere
  18. asta e manipulare!!! se vede de la o posta!!

    RăspundețiȘtergere
  19. manifestare neintemeiata!!!

    RăspundețiȘtergere
  20. nu au justificare pt prostest.. sa le fie rusine!!

    RăspundețiȘtergere
  21. pt ce trebuie protest?
    nu inteleg... nu au motiv!!

    RăspundețiȘtergere
  22. Ăstia trebuiau sa scrie doar ca vreau sa traiasca in continuare foarte bine fara sa munceaca.

    RăspundețiȘtergere
  23. MANIPULARE PSD...SIMPLU ...

    RăspundețiȘtergere
  24. Muncitorilor amu v-ati trezit si voi ???se intelege ca va descurcati,insa si salariile va sunt pe masura..ce vreti sa mai primiti??nu va ajunge sau v-ati gandit cumva si voi sa tineti cu uselisti??

    RăspundețiȘtergere
  25. E politizat protestul ,puteau sa gaseasca alt moment de a scanda aceste nemultumiri,si poate pe cale amiabila!

    RăspundețiȘtergere
  26. ce nu a spus presedintele de sindicat
    1.decapitalizarea s-a facu la limita legii in urma unui studiu platit cu sute de milioane de primarie lui niels snecher(nu stiu exact cum il cheama)care a dat aceasta sugestie pt a degreva primaria de datorii.s-a incercat mai intii o golanie cu terenurile de la termica dar s-a renuntat.
    2.centrala pe biomasa=utopie.la vatra dornei nu se poate asigura biomasa pt incalzirea a 1500 de apartamente. cum se poate asigura pt 24000???in presa locala intr-un interviu sweighopfer declara ca singura investitie in care pierde bani sunt centralele pe biomasa(vezi colectia monitorul sv)
    3.caldura pe gaz mai scumpa decit pe carbune.vezi centrala pe gaz de la blocurile anl de pe str privighetorii(locatarii s-au decuplat).vezi preturile de productie de la caf-urile termica.
    4.salarii mari???media de 1400-1500 e mare???

    RăspundețiȘtergere