skip to main | skip to sidebar

Regele Mihai, pe primul loc în încrederea românilor

Sunt monarhist. Am spus-o întotdeauna. Respectul pentru monarhie l-am moştenit de la bunicul meu, ţărănist, încarcerat în două rânduri în puşcăriile comuniste.

În iunie 2007, în lucrarea de licenţă susţinută la absolvirea facultăţii - Mihai I, Regele românilor - afirmam că România ar fi avut o traiectorie mai bună, bazată pe decenţă, onoare, demnitate şi integritate morală, în cazul în care în decembrie 1989 ar fi fost recunoscută ilegalitatea actului de la 30 decembrie 1947 - instalarea Republicii Populare cu ajutorul tancurile sovietice - şi revenirea la Constituţia din 1923.

Probabil că acum reinstaurarea monarhiei este imposibilă în condiţiile în care clasa politică se opune cu vehemenţă.

Un sondaj realizat în ianuarie 2012, la comanda Adevărul, arată că Regele Mihai I a ajuns pe primul loc la capitolul încredere, cu 36,6%, fiind urmat la distanţă de mai bine de zece procente de liderii opoziţiei.

Este o modestă reparaţie pentru atitudinea faţă de suveran din ultimii 65 de ani.

Ultimul mare om politic al României, Corneliu Coposu, spunea că "soluţia salvatoare pentru România este reinstaurarea monarhiei şi, prin ea, instaurarea democraţiei". Dacă nu ne-ar fi părăsit prea devreme poate că acest lucru s-ar fi întâmplat spre sfârşitul anilor '90.  

Seniorul îl cunoştea pe Regele Mihai I încă din 1927, atunci când acesta a fost uns suveran după moartea bunicului său, Ferdinand I, Întregitorul de ţară, iar garanţiile unui om fără pată şi a cărui integritate nu poate fi pusă la îndoială sunt fără îndoială suficiente pentru a ne reconsidera atitudinea faţă de Regele românilor.

Un singur lucru m-a bucurat în ultimele două săptămâni - faptul că la protestele din ţară foarte mulţi oameni au arătat că încă mai cred în Suveranul nostru.




Rugă

Cerne, Doamne, liniştea uitării
Peste nesfârşita suferinţă,
Samănă întinderi de credinţă
Şi rodeşte roua îndurării,

Răsădeşte dragostea şi crinul
În ogorul năpădit de ură
Şi aşterne peste munţi de zgură
Liniştea, uitarea şi seninul.

Poezie compusă de Corneliu Coposu în lagărele comuniste

PS: Ştiu că textul este patetic comparativ cu ce v-am obişnuit până acum. Promit să nu mai fac ;)

Articole recomandate:

    Corneliu Coposu, Mihai I, monarhie

Comentează folosind Facebook:

13 comentarii:

  1. SCRISOARE DE DOR SI JARATIC PENTRU DINU ZARA


    DINULE, nu stiu prin ce mister, comentarii dense, elaborate, destepte, abisale, nuantate si revoltate, sensibile si pline de candoare, jertfelnice si miruite care nu jicnesc, care nu injura , care nu dor si care isi au locul in orice revista de analize si dezbateri, dispar brusc, straniu si neelucidat, dupa cateva ore. Adica sant aruncate in infinitatea intunecata a nett-ului nevazut si nestiut.

    Pana acum credem ca s-au sters cel putin 40, 50 DE ANALIZE ADEVARATE (nu putem sa ne inchipuim ca le-ai sters tocmai tu, un brav si nenfricat luptator pentru libertate, adevar si democratie si pentru libertatea totala presei mogulesti).

    Cred ca altcineva incearca sa te compromita savarsind acest gest reprobabil, care nu se face decat in conditii clar stabilite de norme sociale ce tin mai mult de pudoare si ipocrizie publica, decat de estetica, valoare sau deontologie.

    Nu-mi inchipui ca iti dicteaza tie cineva ce articole sau comentarii sa stergi dintr-un adanc sentiment de frustrare, invidie sau neputinta atat timp cat am vazut afisate comentarii la ceva care nu era scris in prealabil de tine sau...: adica la o postare video, ca o cronica de film sau analiza criminalistica.

    Este peste puterile noastre sa intelegem (PENTRU CA NOI , LA UN SINGUR "IP" SANTEM CONECTATI VREO 80 DE UTILIZATORI SI FACEM UN FEL DE COMPETITIE IAR TU AR TREBUI SA TE BUCURI CA AI ATATEA ACCESARI SI NU SA TE SUPERI SI SA LE STERGI ), ca vezi ce greu este sa te faci cunoscut in ziua de azi si mai ales ce greu este sa rezisti acolo in varf.

    In contexul in care esti singurul luptator pentru libertate din acest oras si cel care incearca sa ne scape de crunta dictatura portocalie, rugam sa revaluezi, etic, dialectic si deontologic si sa nu ne mai stergi , cu manie proletara, analizele noastre atat de muncite...macar 12-18 ore.

    Fa-ne un hatar ca stim ca esti baiat bun. Asa ai impacat si cititorul si cautatorul si sponsorul si misiunea ta pe pamant. Dumnezeu ne vede faptele si ne apreciaza astfel izbanzile. Este deja inutil si banal sa-ti mai amintim ca in viata aceasta credinta fara fapte este “0”, barat.

    Dupa aceea daca nu mai poti face fata suferintei si remuscarilor, da-le un "delete" tulburator si mergi fericit spre paradis.

    PS: Te rugam sa ne scuzi eventualele greseli de conceptie, ortografie si admiratie nemarturisita in totalitate.

    GRUPUL DE ANALIZE ANTISTEM, DE LA MANASTIRE…

  2. În formularul pentru comentarii eşti avertizat că aici sunt propriul meu mogul. Şi ca orice mogul, pe propria-mi moşie mă comport după cum mă taie capul. Adică şterg fără niciun motiv unele comentarii. Cum ar fi cele kilometrice, fără cap şi coadă, fără nicio idee precisă şi fără nicio legătură cu subiectul articolului.

    Poţi să scrii despre Flutur, Nechifor, Băişanu dar las-o mai moale cu Gregoire Lacroix sau Colin Ryan pentru că nu o să am răbdare să citesc comentariile şi vor ajunge inevitabil în folderul spam

  3. CREDEM ca exista niste neintelegeri: noi nu scriem pentru tine sau ca raspuns la ceea ce scrii tu, noi scriem pentru cei care polemizeaza cu noi. Tu esti scos din aceasta ecuatie pentru ca tu nu scrii ce scriem noi.

    Spui...
    "Poţi să scrii despre Flutur, Nechifor, Băişanu dar las-o mai moale cu Gregoire Lacroix sau Colin Ryan pentru că nu o să am răbdare să citesc comentariile şi vor ajunge inevitabil în folderul spam" ...

    Dar despre un Colin Ryan NOI NU STIM NIMIC iar despre ceilalti nu vrem sa-l folosim despre A TE INFURIA. CREDEM CA TU VREI SA TE CITESTI SINGUR. ANALOGIILE TALE SANT SOCANTE, HILARE SI DUSE IN ZONA CREPUSCULARA , MULT, TARE MULT...

    Ai probleme sau e doar un accident?.

  4. DACA ESTI PROPRIUL MOGUL NU TE IMPIEDICA NIMENI SA NU LASI NICIUN COMENTARIU. DE CE TREBUIE SA CITESTI TU COMENTARIILE, NU INTELEGEM. POTI SA LE CITESTI SI SA FII SAU SA NU DE ACORD CU ELE.CELE VULGARE CARE TE JICNESC SI TE INSULTA, DE ACORD, STERGE-LE.

    ATATA TIMP CAT ELE SANT, PRIN SIMPLA PREZENTA, IN ACEASTA ECUATIE A COMUNICARII DE CE TREBUIE SA-TI PLACA TIE ? CUM VINE ACEASTA. DACA SUNT COMENTARII CARE NU-TI PLAC , LE STERGI SAU LE CENZUREZI ? UNDE AI MAI VAZUT ASA CEVA IN TOATA PRESA DIN ROMANIA SAU IN LUMEA BLOGARILOR?.

    Dinule, daca ai probleme, noi te putem ajuta dar credem cu tarie ca esti ultimul om din lume care sa oferi analize pertinente despre eseurile si comentariile cuiva.Nu ai nici-o expertiza in acest sens, iarta-ne ca ti-o spunem.

    Nu ai in toata arhiva un singur material care sa poata fi numit, cu cea mai mare ingaduinta, editorial. SORRY. PUTINA MODESTIE NU TI-AR STRICA.

    INTRE TINE SI MAJORITATEA JURNALISTILOR DIN SUCEAVA, DISTANTA ESTE APROAPE COSMICA, IN SENSUL CA EI SUNT SUS IAR TU FOARTE JOS.

  5. Ok, îţi voi publica din nou comentariile să văd unde este polemica despre care vorbeşti. Le-am lăsat două săptămâni şi nu am văzut decât zeci de comentarii consecutive scrise de aceeaşi persoană. Le voi publica din nou să văd dacă vei fi ignorat în continuare sau lumea chiar va participa la presupusa polemică pe care spui că vrei să o iniţiezi

  6. DINULE, COMENTARIUL CU..."Cand oamenii devin cu adevarat liberi! de Colin Ryan" NU ARE NICIO LEGATURA CU COMENTARIILE NOASTRE. Nu stim de ce a fost postat si nici nu ne intereseaza. IAR IN URMATORUL ESTE VORBA DOAR DESPRE O FRAZA DIN "Gregoire Lacroix", ASA CA UN MOTTO, ca un argument suplimentar.

    Restul este rodul analizelor noastre si punctele noastre de vedere. Daca cititorii nu vor sa participe serios, din diferite si multiple motive, la provocarile noastre, noi nu avem nicio vina. Cand se rezuma totusi la injuraturi vartoase, in stilul balcanic consacrat si la sentinte fara argumente, treaba lor, nu-i putem lua cu japca in dialog si nici in viitor.

    Noi punem pe masa teme, subiecte, provocari si asteptam reactii inteligente, lucide si asumate. Daca nu vin , deocamdata poate din pudoare, credem noi, asta este : oamenii, in general, prima data injura, taie capete si dupa aceea gandesc si, de cele mai multe ori, regreta . Tot de atatea ori nu le mai ajuta la nimic: de aceea santem unde santem !.

  7. interesant acest "noi"! or fi illuminati? o fi francmasoneria? or fi aia care spuneau "las' ca stim noi" cand veneau cu duba? cel mai probabil ultimi! cei care l-au luat si pe Senior. sau/si urmasii lor! sa dea Domnul sa fiti cei de pe urma!

  8. am vazut sondajul si, desi ma incanta, nu am prea mare incredere in el(in sondaj). citesc de fiecare data si comentariile la fiecare articol din presa care se refera la casa noastra regala sau la casele regale domnitoare din europa. vad de fiecare data aceasi avalansa de comentarii inversunate impanate cu toate argumentele "istoriografiei" comuniste, dar postate de oameni tineri. spun asta deoarece nu-mi inchipui o multime de oameni aflati la varsta senectutii(beneficiarii acelei epoci si ai teoriei sale istorice) tastand ore in sir pentru a-si expune punctele de vedere(poate ar fi mai bine spus dejectii, dupa ploaia de invective si injuraturi ce le compun). si ciudat sau nu, semnaturile sunt cam aceleasi cu cei ce semneaza comentariile in favoarea lui basescu sau/si-i injura pe cei din opozitie(chiar si expresiile coincid uneori). asta in comparatie cu destul de putinele comenturi favorabile, mai niciodata denigrand o persoana sau vreo idee.
    ar fi bine sa fie asa si ca un eventual referendum pentru intoarcerea la monarhie a poporului roman, care n-a avut niciodata in istorie, pana la n.ceausescu, presedinti ci numai principi(asta e rangul voievozilor) si regi, sa aiba succes. reinstaurarea constitutiei din 1923, cu modificarile impuse de trecerea a aproape 90 de ani, ar rezolva multe din problemele sistemului de guvernare actual(am mai spus intr-un )alt comentariu. acum , cand calitatile MS Regelui nu mai pot fi contestate, se invoca problema succesiunii. Cred ca si ASR Principesa Margareta a dovedit ca paseste pe urmele tatalui si strabunicului sau in ce priveste loialitatea fata de tara si poporul roman. scurta escapada politica a pricipelui consort nu justifica neincrederea in neimplicarea membrilor familiei regale in viata politica a partidelor din romania.
    romania moderna n-ar fi fost fara Carol I-ul si regina Elisabeta, romania mare n-ar fi fost fara Ferdinand cel loial si regina Maria, romania interbelica n-ar fi ajuns la gradul inalt de dezvoltare fara Carol al II-lea(in 1938 dezvoltarea romaniei a atins un nivel care n-a mai fost egalat decat peste multe zeci de ani) iar romania ramanea ciuntita de ardeal si macinata de razboi fara mihai I-ul(chiar razboi civil, presupunand ca ar fi insistat sa ramana pe tron in conditiile din 1947).
    p.s. poemul de Colin Ryan eu l-am postat, nu acel "noi" misterios!

  9. Un referendum ar duce la un rezultat favorbail regalităţii doar cu o susţinere puternică din partea clasei politice. Petru Groza i-a spus Regelui Mihai I la 30 decembrie 1947 că poporul va fi învăţat să-i iubească pe comunişti. Acest lucru s-a întâmplat cu vârf şi îndesat.
    Acum poporul începe să-şi iubească din nou Suveranul. Dar ideal ar fi să fie încurajat şi de clasa politică

  10. pentru asta chiar e necesar consensul intregii clase politice pentru ca monarhul sa nu fie acuzat de partizanat politic, ulterior. din pozitiile afirmate pana acum de principalele partide politice din romania(psd, pdl, pnl)nu se remarca un asemenea consens. scuza-mi scepticismul, dar nu prea mai pot confunda dorinta cu putinta! in '92 am facut craciunul pe aeroportul din timisoara impreuna cu doamna mezincescu, roxy ioardache, ghilezan si alti cativa, pentru ca se anuntase ca Regele s-ar putea sa vina, trecand peste interdictia regimului de atunci. acum sunt mult mai putin optimist, dar daca se pune de ceva revolutie in sensul asta contati si pe mine!

  11. Regele este deasupra clasei politice. Regele conduce dar nu guvernează. Regele este mediator între partide politice şi mediator între puterile statului. Regele este doar un arbitru în viaţa politică. Regele nu este propulsat în funcţie de un partid politic şi ca atare nu poate fi acuzat de partizanat politic.

    Regele nu va fi repus niciodată pe tron prin voinţa partidelor politice ci numai prin voinţa poporului. Dar şi oamenii politici care mai au puţină decenţă, demnitate şi onoare şi care nu mai păstrează încă în suflet carnetul roşu de partid ar trebui să prijine un astfel de demers

  12. la sprijin m-am referit, si mai ales la sprijin pentru o dezbatere curata. care sa poata sa le aduca si celor mai putin stiutori adevarul istoric. dar am ajuns vremurile in care cei care striga mai abitir "jos comunismul" sunt mai comunisti decat comunistii! caci nu poti sa-l blamezi pe Rege(ultimul pilon de rezistenta in fata comunismului impus de sovietici si acceptat de ceilalti aliati) si sa strigi sus si tare ca esti anticomunist. nu poti sa te definesti anticomunist(asadar impotriva unei ideologii totalitare)si sa nu accepti ca altii pot avea alte pareri. nu poti sa te definesti anticomunist si sa refuzi dialogul cu preopinentii, ba mai mult, sa ceri disparitia lor din societate. nu cred ca termenul de comunisti ii defineste complet pe adversarii monarhiei de astazi.
    nu scriu in apararea comunistilor, ci doar sugerez ca acum si aici(in romania) totalitarismul comunist s-a vopsit in alta culoare. dar am deviat de la subiect!
    un citat cred ca-i relevant despre ce inseamna democratia:"ma voi lupta pana la ultima picatura de sange pentru ca sa ai dreptul sa nu fii de acord cu mine"-ion ratiu. cand majoritatea polulatiei va intelege asta cred ca vom avea sansa ca romania sa redevina regat!

  13. Eu nu înţeleg cum poţi să condamni comunismul dar nu şi forma de organizare a statului şi insituţiile aduse călare pe tancurile sovietice.

    Odată cu condamnarea comunismului recunoşti că republica este ilegală. Nu aşa vi se pare normal?

Trimiteți un comentariu

Poţi utiliza unele etichete HTML, cum ar fi <a href=""></a>, <b></b>, <i></i>.

 

Dinu ZARĂ Copyright © 2009 - 2015. Vizitează şi Dinu ZARĂ - FotoBLOG şi Suceava: Presa Online