skip to main | skip to sidebar

[VIDEO] Protest la Suceava - marţi, 24 ianuarie. Manifestanţii au jucat Hora Unirii



Marţi, 24 ianuarie, a fost a 13-a zi de proteste în centrul municipiului Suceava. Oamenii au scandat aceleaşi sloganuri împotriva preşedintelui Traian Băsescu, premierului Emil Boc, miniştrilor Elena Udrea şi Gabriel Oprea.

Manifestanţii au purtat pancarte cu mesaje de sprijin faţă de locotenentul Alexandru Gheorghe din cadrul Flotilei 71 Aeriene Câmpia Turzii, cel care a participat la mitingul din Piaţa Universităţii. Protestatarii au scandat "Cinste lui, cinste lui, cinste locotenentului".

S-a mai strigat, printre altele: "Băsescu, ai uitat? Viermii ăştia te-au votat", "Unde-i laşul de Băsescu?", "Jos UDMR", "Harghita şi Covasna sunt în ţara noastră", "Oprea şi cu gaşca lui, trădătorii neamului","Au nenorocit poporul, Boc cu Udrea şi cu chiorul!"

Protestatarii s-au prins în Hora Unirii, în Suceava nefiind organizat un eveniment pentru a marca Mica Unire de la 24 ianuarie 1859.

La fel ca şi în alte seri, manifestanţii au mărşăluit până la sediul PDL unde au scandat sloganuri împotriva principalului partid de guvernământ.

Mai mulţi protestatari au dat foc unor fotografii ale lui Emil Boc şi Traian Băsescu.

Printre oameni s-a aflat şi fostul prefect al judeţului Suceava, Ovidiu Doroftei.

Protest la Suceava - marţi, 24 ianuarie. Manifestanţii au jucat Hora Unirii

Protest la Suceava - marţi, 24 ianuarie. Manifestanţii au jucat Hora Unirii

Protest la Suceava - marţi, 24 ianuarie. Manifestanţii au jucat Hora Unirii

Protest la Suceava - marţi, 24 ianuarie. Manifestanţii au jucat Hora Unirii

Protest la Suceava - marţi, 24 ianuarie. Manifestanţii au jucat Hora Unirii

Protest la Suceava - marţi, 24 ianuarie. Manifestanţii au jucat Hora Unirii

Protest la Suceava - marţi, 24 ianuarie. Manifestanţii au jucat Hora Unirii

Articole recomandate:

    Ovidiu Doroftei, protest

Comentează folosind Facebook:

40 comentarii:

  1. Am citit mesajele schizofrenice si kilometrice ale individului care murdareste cu ineptiile lui blogul.Vreau sa-i spun in primul rand ca nimeni din cei care demonstreaza in Suceava nu a primit bani.
    Vreau sa-i spun ca nimeni din cei care demonstreaza in Suceava nu a primit bautura.Suntem acolo pentru convingerile noastre si pentru constiinta noastra inalta.Vrem doar sa inlaturam dictatura,coruptia,lichelismul si anormalitatea din tara noastra.
    Cat despre acest individ nu pot sa spun decat ca este un PDL-ist ticalosit

  2. Bai nemernicule nu faci decat sa postezi comentarii cu acuzele la adresa lui Flutur pe care i le faceau pesedeii acum 10 ani ai o arhiva cu decupaje in care PDSR-ul il acuza pe senatorul Flutur de-atunci?

  3. Nu stiu ce-a facut Flutur cand era director la Silvic sau ministru. dar vad ce-a facut acum...a adus milioane de euro in judet, a modernizat drumurile, apa si canal la sate. A promovat judetul peste hotare. Eu sunt un procesator de carne si vad doar cu Asociata Produs in Bucovina cat de mult ne-a ajutat sa ne vindem produsele...asa ca nu stiu daca sunt adevarate povestile de cand era la Silvic dar nu cred, trebuia sa fie la inchisoare daca era asa

  4. Mesajul pus de anonimul ce il acuza pe Flutur, ar fi trebuit sa fie semnat. Eu cred ca este un mesaj politic transmis de un lider local al usl sau chiar de cineva din presa. In acest mod este realizat. insa pentru asemenea acuze trebuiesc dovezi conform legilor oricarei tari democrate din lume. un asemenea mesaj at trebui sa fie sters de catre moderatorul siteului, daca acesta ar fi impartial. Flutur a facut cel mai mult bine pana acum Sucevei, dintre politicenii de dupa 89, si daca a facut si rau sa se demonstreze, nu sa se posteza mesaje anonime

  5. La cum a evoluat Suceava si la cum a fost promovat Brandul Bucovina in cei 3 ani de mandat care i-a avut Flutur, ar trebui sa aiba ciocu mic si joc de glezne (asa se zice in popor).... Am trait in Suceava de cand m-am nascut, insa cum si-a batut joc Marza de judetul nostru nu si-a batut nimeni. Investitiile au fost aproape de zero, chiar daca guvernul de la vremea cat a fost Marza presedinte la CJ era de aceeasi culoare cu a lui. Cred ca Marzuca nu era iubit la centru si de asta nici nu prea i-au dat bani....
    Flutur e omul potrivit pentru judetul nostru, el aducand fonduri care ne ajuta sa mai scoatem capul dintre popusoi unde ne-a afundat tatuca Marza.

  6. ce sa zic, sunt consternat ca cineva sustine si publica asemenea mesaje cu dizabilitati. Ce a facut Flutur pt Bucovina nu a fost nimeni de la stefan cel Mare incoace! la felul cum ne injuram liderii nu avem cum sa proresam! Deja ne apropiem, cu aceste elemente care chipurile protesteaza de Zimbabwe!

  7. NU cred ca exista sucevean care sa nu vada cate s-au factu pentru Suceava si pentru aceasta zona. Poate ca municipiul nu arata chiar foarte bine, asta deoarece se munceste la el, dar in tot judetul Suceava s-au facut farte multe: apa, canal, drumuri, promovare turistica. Niciodata nu s-ar fi facut atatea daca nu era Gheorghe Flutur si echipa lui. Da, intr-adevar, la nivel national s-au luat masuri drastice,grele, dar pe plan local, la noi in Suceava nu cred ca PDL-ul merita critici.

  8. rusine celor care scriu astfel de mesaje! am ajuns de rasul celor din africa! daca ne vorbim de rau liderii, care chiar face ceva pt tara sii il laudam pe Guta si alte jeguri...in cel mai bun caz suntem ca ei!

  9. sunteti in companie buna! il aveti pe "taranul cu maseratti" alaturi! iar guta, sau salam, sau carnat si cu alta fana v-au facut si imn de campanie: http://www.youtube.com/watch?v=UdzFOcgnYaQ
    succesuri!

  10. urat din partea voastra pentru cativa lei de la USL sa face-ti tara de rusine!

  11. Cate a facut Gheorghe Flutur pentru Suceava si voi il pune-ti intr-o asmenea situatie!Omul asta trebuia sa accepte postul de premier dar a vrut sa modernizeze judetul si sa fie alaturi de suceveni.

  12. Niciodata nu ve-ti avea ce va trebuie pentru ca sunteti nerecunoscatori.

  13. Flutur s-a implicat enorm in dezvoltarea judetului.A facut numai lucruri bune, de la promovarea zonei, infrastructura pana la modernizarea satelor. Nu are nimeni ce sa-i reproseze.

  14. Inteleg ca in tara sunt nemultumiri,insa daca e sa ne uitam in ograda noastra,fara Flutur Suceava nu mai primea atati bani de la Bucuresti,bani pe care premergatorii lui psd-isti i-au bagat doar in buzunar,si in decursul mandatului a demonstrat ca este un om capabil sa propulseze Suceava acolo unde ii este locul,a facut din Bucovina un brand impaienjenit in sfere administrativ-turistice,culturale si religioase.Faptele vorbesc de la sine,asa ca este rusinos ca in Suceava oamenii sa acuze Pdl-ul,dar opozitia a gasit un moment oportun,care oricum nu ii este favorabil inrucat nu are justificata nici o critica cel putin in privinta lui Flutur!

  15. imi place ca sediul e inchis la pdl:))

  16. Eu unul ies in strada pentru ca sunt manipulat , sunt platit cu bautura si DROGURI LEGALE , sunt un vierme , ni s-au promis excursii la Tecuci si Strehaia si poate o intalnire cu Bercea Mondialu.Alta placa nu aveti bai trepadusilor? Voi acuzati lumea ca primeste bani cand de fapt voi scrieti la comanda? Au invadat ghertoii lui Basescu internetul.Ce a facut ba Flutur cu Lungu? Ce dezvoltare? Va invit ghertoilor sa faceti o plimbare intr-o zi ploioasa pe Gh. Doja , dinspre Burdujeni inspre Itcani.Acolo unde e dezvoltarea? Unde e trotuarul? De unde stiti voi ca lumea primeste bani sa iasa in strada ghertoilor? Ati fost acolo?

  17. E rusinos ca in Suceava un om ca Gh. Flutur nu este valorat. Numai simplu fapt ca Suceava care era vazuta un oras/judet de mana a 3-a a ajuns in top cu statiunile montane si cu festivalurile ei. Turismul si cultura a avut o explozie totala in ultimii 2 ani. Nu pot sa cred ca cineva poate contesta realitatea. Flutur i-a facut pe bucuresteni, de exemplu, sa ne vada din moldoveni prosti in moldoveni cu statiuni turistice si cu programe turistice unice in Romania.

  18. in sfarsit avem un judet care arata european ; in sfarsit un guvern ne baga si pe noi in seama; de ce iesiti in strada cand dl flutur a facut atatea pentru orasul nostru?
    de ce? de ce?

  19. multumim domnule flutur pentru ca in continuare va ocupati de dezvoltarea judetului nostru si nu dati curs iesirilor de protest ilegale din tara;

  20. atatea realizari si nimic recunostinta va meritati soarta cei care sunteti in strada nu faceti nimic doar protestati; nu credeti ca sunteti vinovati pentru ceea ce se intampla?

  21. Om ca Flutur nu a vazut Suceava de cand e ea....implicare 100%, investitzii, preocupare...eu cred ca nu vom vedea niciodata asa ceva cu Nechifor la conducere...

  22. Urata manipularea Usl-istilor,isi pierd din credibilitate,atat timp cat aclama doar lozinci impotriva actualei puteri.Oamenii sunt satuli de intreaga clasa politica,insa la Suceava,cine sa iasa,doar usl-istii!

  23. ASADAR PE LA ORA 16 SE INCHEIE ACTIVITATEA PUILOR DE POLITRUCI PE LA BIROURILE PE UNDE-S PLATITI DEGEABA(ADICA NU CHIAR DEGEABA! SCRIU DE ZOR COMENTARII IDIOATE-CAT II DUCE MINTEA SI GRAMATICA). DE ASTA SUCEVENII CRAPA DE BUNASTARE SI PROSPERITATE! DE "COMPETENTA" CELOR PUSI IN ADMINISTRATIE DE PDL, UNPR SI ALTE GAINI CU PUI VII! "VATI" PRINS, DEMNI URMASI AI EBEI? SUCCESURI!

  24. OARE CAM CAT POTI FI DE P...SD-IST CA SA NU VEZI CE A FACUT GHE. FLUTUR IN SUCEAVA?

  25. FLUTUR - SUSTINERE 100 %

  26. si eu- 135,54%! mi-o dat cu virgula ca varu-miu nu-l sustine decat 115%!

  27. mai dinule imi placeai!!!!
    nu iti inteleg afectiunea pt USL!!

  28. Locotenentul Alexandru Gheorghe este un nesimtit care are salariu mare tocmai ca sa nu isi bata joc de uniforma pe care o poarta. Daca acesta si-a incalcat practic juramantu ar trebui sa fie dat afara si judecat. Trebuia mai intai sa-si dea demisia.

  29. da nu si-o batut joc! ca era curata, frumos calcata si regulamentara.

  30. Viermii alcolisti din strada cred ca trebuie sa se metamorfozeze in muste de căcat ca sa poata zbura. Poate că astfel vor realiza si ei cât de multe lucruri bune a făcut Flutur pentru acest judet.

  31. Marcus Tullius Cicero 25 ianuarie 2012, 18:28

    de acord 195%! este unicul, irepetabilul, genialul, neobositul, atotstiutorul, neprecupetitorul niciunui efort, neobositul.....
    sa ne traiti intru multi ani, iubit Conducator! o...slava tie! ave imperator! ave gheorghius flutur caesar et pontifex maximus!
    p.s. cave ne cadas!

  32. Domnul Flutur nu are de ce sa fie criticat..de cand este in fruntea Consiliului Judetean a facut foarte multe pentru judetul Suceava...de la reconstructia unor poduri distruse de indundatiile din anii trecuti pana la promovarea turismului in Bucovina prin diversele programe ale sale(Craciun in Bucoivina, Paste in Bucovina..etc)....asadar...Gheorghe Flutur nu merita sa fie huiduit si criticat....

  33. Doamne feresti! noi ungurii din suceav suntem, in unanimitate, alaturi de presedintele flutur gyorgy, care frat esti cu mare lider la noi verestoy! amandoua ei au ingrijit cu mult dragost paduri la bucovina si la tinut secui si din cauza la ei tinut la noi esti padure kit vezi cu ochi!

  34. eu atata stiu in patru ani de mandat gheorghe flutur in judet si ion lungu in oras au facut mai mult ca marza si psd in 20 de mandat

  35. iar domnul din imagine cu gecusoara rosie vad ca a iesit din hibernarea politica unde a stat ascuns in acesti ani am inteles ca a fost plecat in strainatate sa faca ceva banet,ca poate de o sa prinda si el macar un loc in fata,nu este asa?domnule fost prefect doroftei?

  36. Sucevenii au avut un mare noroc de Flutur si de Lungu si de felul in care acestia sunt primit si vazuti la Bucuresti. Noi am avut doar de castigat pentru ca il avem pe Flutur..uitati-va la judete PSD, sincer, fara a ne ascunde...am fost norocosi

  37. Suceveni si voi sunteti in criza de minte???nu mai sustineti ipocrizia si dati nu mai avant la proteste...rusine sa va fie ca scandati presedintele si Guvernul Boc

  38. Hai Flutur!

  39. Hai Flutur! Pleaca! Garantat Traian Basecu!

  40. va pus d-zeu mana pe cap cu un presedinte ca G Flutur,are acces la bani europeni,Atentie dragi Suceveni nu va lasati pacaliti de comunisti

Trimiteți un comentariu

Poţi utiliza unele etichete HTML, cum ar fi <a href=""></a>, <b></b>, <i></i>.

 

Dinu ZARĂ Copyright © 2009 - 2015. Vizitează şi Dinu ZARĂ - FotoBLOG şi Suceava: Presa Online