Zarvă mare în USL Suceava. Uniune caut catindaţi

Candidaţii PNL pentru Primăria Suceava: Alexandru Băişanu, Mihai Sandu Capră, Ovidiu Doroftei, Ilie Niţă, Marius Zmău şi Brânduşel Nichitean


USL Suceava şi-a luat o mare ţeapă. Pentru liderii PNL şi PSD (că PC în judeţul ăsta nu există), decizia Curţii Constituţionale privind anularea comasării alegerilor a fost ca un upercut în bărbie.

Deja resemnaţi încă din toamnă privind comasarea alegerilor, Alexandru Băişanu şi Cătălin Nechifor au tot amânat luarea deciziilor privind desemnarea candidaţilor pentru funcţiile de primari şi consilieri.

Am văzut că brusc, după ce şi-au revenit din şocul provocat de anunţul Curţii Constituţionale, Băişanu şi Nechifor au început deja să se certe din cauza candidatului la Vatra Dornei. PSD ar vrea să-l pună candidat pe Cezar Ioja, Băişanu îl ia la mişto pe "băiatul cu chelie" şi anunţă că îl susţine în continuare pe Ioan Moraru deşi acesta s-a declarat simpatizant Gheorghe Flutur.

În Fălticeni şi Rădăuţi candidaţii vor fi daţi tot de PSD. Cătălin Coman şi Nistor Tătar vor fi cel mai probabil candidaţii USL la alegerile din iunie în cele două municipii. PNL va rămâne cu primarii în funcţie Marius Ursaciuc de la Gura Humorului şi Adrian Popoiu de la Siret.

La Câmpulung ar cam vrea să candideze consilierul local PSD Vasile Vargan, cu şanse foarte mici să-l bată pe actualul primar, Constantin Gabriel Şerban.

Marea problemă a USL este însă candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Suceava. Alexandru Băişanu s-a tot ferit de această candidatură şi a aruncat pe piaţă mai multe nume: Mihai Sandu Capră, Ovidiu Doroftei, Ilie Niţă, Marius Zmău sau Brânduşel Nichitean. A mai fost pomenit şi numele lui Adrian Graur.

Băişanu a ajuns însă acum într-un punct în care nu mai are cum să nu îşi asume candidatura, chiar dacă în sondaje se învârte abia pe la 15 procente intenţie de vot.

Pentru Alexandru Băişanu ar fi a treia competiţie electorală la care participă.

În 2004 a ieşit pe locul trei la Primăria Suceava, cu vreo 13 procente, după Ion Lungu şi Marian Ionescu. În 2008 a ieşit tot pe locul al treilea la Camera Deputaţilor pe colegiul Suceava, cu 20 de procente, după Sanda Maria Ardeleanu şi Ovidiu Donţu.

Acum Băişanu va fi candidatul USL în duelul cu Ion Lungu. Care sunt şansele să iasă şi acum tot pe locul al treilea?

Trimiteți un comentariu

9 Comentarii

  1. "În Rădăuţi şi Fălticeni, candidaţii vor fi daţi tot de PSD. Cătălin Coman şi Nistor Tătar."

    Invers e ordinea. Nu?

    RăspundețiȘtergere
  2. In orice partid sunt asemenea discutii(amiteste-ti disputa Olarean-Carcalete la Radauti), daramite intr-o coalitie. Problema e ca au ales sa faca circ din ele. La Vatra Dornei Ioja a iesit insitent public, dupa ce anuntasera in comun sustinerea ptr Moraru(primar in functie). In cazul mun. Suceava e o tampenie enorma ceea ce se intampla. Din logoree, sau nu numai(?), au fost amestecate nume , ca la loto, si de luni de zile se tot anunta ca se va scoate numele castigator din caciula. Pare mai mult un concurs aranjat, cu un castigator anuntat-Ion Lungu! Cine a luat si in ce constau cei treizeci de arginti?
    Una peste alta, pe langa asemenea circoteci, coalitiile de genul asta au si un avantaj: fiecare sta cu ochii pe celelalt, gata sa-i faca un "bine" si sa-i traga presul de sub picioare. Ceea ce inseamna ca furatul va deveni un "sport" mult mai dificil! Asta lasand la o parte viitoarea opozitie, al carei rol tocmai asta ar trebui sa fie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Au incercat o lovitura de stat in strada,...

    au vazut ca nu le-a mers si acum bat fierul pana-i cald, macar sa mai castige niste procente. Probabil, sondajele i-a speriat in asa hal, incat si-au zis: acum, sau niciodata! Mai ales ca sponsorii fostelor lor campanii risca sa intre la bulau si-si vor banii indarat.

    De unde sa-i dea, din opozitie? Plus ca le mai trebuie si in urmatoarele campanii. Si atunci, se gandesc la orice nastrusnicii, incercand sa provoace asa-zisa "forta majora" si sa poata incaleca legile in vigoare, pe care tot ei le-au facut, cand au fost la ciolan.

    De-aia lesina, ca sa sara poporul cu sticluta de saruri pe la nasurile lor...

    Crin-Corcodel a ratat ocazia vietii pentru a face ceva...
    ... util Romaniei: putea sa-si dea demisia si sa se retraga definitiv din viata politica.

    Ar fi fost un mare castig pentru aceasta natiune. Din pacate, inconsecventa si superficialitatea il caracterizeaza mai bine decat orice scrasnet anti-Base.

    Opozitia in frunte cu Crin si Ponta cand nu are treaba isi face, cand nu are de munca se preface si cand nu o doare capul, se leaga. Astfel, ba pun de o uniune liberar socialista conservatoare, ba de o mazilire, ba de un miting pentru un borfas corupt, ba de o vorba buna pentru al reinventa pe Iliescu, ba de o resuscitare a lui Nastase si o renastere a lui Vanghelie, ba de o suspendare a lui Basescu, ba de un vot de neincredere la adresa lui Boc 3,4,5...

    In rest, cand ar avea treaba si ar fi de munca, nu-si vad capul de atatea aparitii, la ore de maxima audienta, pe la Tv.

    ZARZARE DE MAZARE

    RăspundețiȘtergere
  4. Parerea mea este ca autoritatile si-au facut datoria, din cate vad au reusit sa se mobilizeze foarte bine, degeaba se tot incearca discreditarea lor.

    Oamenii n-au cerut în Piaţa Universităţii să vină Ponta şi Antonescu. Oamenii vor o schimbare mai profundă. Atata timp cat exista cvorum Parlamentul poate functiona si nu e nevoie de alegeri anticipate. Se vor face doar alegeri partiale in colegiile de unde au demisionat parlamentarii PNL si PSD.

    In Istoria României toți conducătorii ce au încercat sa schimbe in bine soarta tarii , au fost inlaturati prin metode diverse , Tepes a fost asasinat , Mihai Viteazu-asasinat , VLADIMIRESCU-VANDUT SI ASASINAT, Cuza-exilat si asasinat, Zelea Codreanu-ASASINAT SI TURNAT 17 METRII DE BETON DEASUPRA, Antonescu-asasinat in Valea Piersicilor si lista de asasinate continua cu sute de alte nume.

    Nimeni nu a fost aparat de marele popor roman. Sunt amintiti si regretati doar după ce nu mai sunt , nici metodele lor de guvernare la acele timpuri nu erau pe placul tuturor dar au salvat tara careia ii apartineti, mancurtilor.

    Imi pare rau pentru viitorul meu si al celorlalti tineri din tara asta ca cei de varsta a doua si a treia se lasa influentati si manipulati de liderii opozitiei... Daca vor ajunge la guvernare si implicit la putere se va alege praful de tara asta si de viitorul nostru, al tinerilor...
    Jos Basescu ? De ce ? Argumente avem ?

    Pensii mari pentru generali care nu au facut nimic ? Spitale neperformante care cheltuiau enorm pentru a te bandaja la deget ? Dar medici miliardari. Lipsa locurilor de munca pentru absolventii de Spiru Haret ? Care sunt de fapt argumentele?

    Va rog sa ma iertati ca nu vreau sa ma intorc iar la Iliescu si ale lui marionete ucigase. Intotdeauna alaturi de dreapta si de demnitatea marilor romani care mor, nemeritat, pentru acest popor, in picioare.

    Opoziţia se face de râs în faţa oficialilor europeni. Crin Antonescu le trage clapa de câte ori are ocazia, iar în Parlamentul European au fost prinşi cu minciuna. Liderului PSD nu i se poate reproşa nimic.

    A luat masa cu Zapatero, a stat la taclale cu Papandreou şi avea în plan un whisky la Washington, cu senatorul John McCain. Ştie că premierul este cartea de vizită a unui stat. Preşedintele trebuie, cel puţin, să dea bine. Antonescu nici măcar atât nu face.

    RAZBOIUL CARE VA VENI

    RăspundețiȘtergere
  5. "Oamenii ăştia sunt oameni care au nevoi, aşa cum au milioane de europeni. Dar cererile lor nu sunt bine definite. Nu poţi să ceri lucruri generale, să-ţi fie mai bine, să nu se mai fure... Ăsta nu e un program, astea sunt oftături, răbufniri.

    Trebuie să existe şi astea, dar nu duc la nimic. Ca să ai succes trebuie să ai nişte cereri bine definite, să ai program, să ai un lider", continuă filosoful. El crede că Piaţa Universităţii de astăzi nu are nimic în comun cu cea din 1990. "Atunci nu existau televiziuni care veneau în piaţa. Exista însă un program, existau lideri, existau intelectuali care le vorbeau oamenilor".

    Din ultima categorie, vocile care cer "libertate" îmi par cu totul deplasate. Asta e marea problemă a României anului 2012? Libertatea?! Nici măcar Iliescu, în al treilea mandat, n-a mai avut curajul să se atingă de această cucerire definitivă a românilor.

    E doar un gest politicianist in plus. Vedem inca o data ca nu le pasa de ceea ce se intimpla in Romania, ci numai de ceea ce li se intimpla lor. E doar lupta pentru putere, si-au pierdut rabdarea. Alegerile partiale ar insemna cheltuieli suplimentare platite tot de noi.
    Dar acestia sant politicienii nostri

    PSD sluga PNL
    PSD sluga PNL
    PSD sluga PNL
    PSD sluga PNL
    PSD sluga PNL
    PSD sluga PNL
    PSD sluga PNL
    PSD sluga PNL

    Si mai spun unii ca Antenescu si Poanta nu sunt demagogi. Pai daca Boc si Basescu se decredibilizeaza intr-un ritm asa de accelerat,opozitia nu ar trebui sa se grabeasca,deoarece la toamna ar avea cam 95 % din voturile poporului.

    De ce sa ramana atatia uselisti de valoare in afara parlamentului,daca astrele sunt asa de favorabile? Eu cred ca disperarea opozitiei vine din sondajele nemasluite, care le arata ca deja au luat-o la vale cu credibilitatea, si acuma ar fi momentul prielnic pt ei pt a-si limita pierderile, opozitia este pe tobogan si electoratul s-a prins de manipularile lor ieftine care mascheaza pohta de ciolan.

    XUNXSONG MIHALEA

    RăspundețiȘtergere
  6. 95% din cei care striga si au pancarde cu tiranul, tirania, dictatorul, dictatura sunt activisti, vatafi usl, votaci platiti de usl-uniunea stalinist leninista. Aceste maimute au dublu rol. Spala creierele celor slabi si ii compromit pe cei care au plangeri, doleante reale. Ii compromit pt ca daca va veni usl-ul la putere sa stie cum si pe cine sa calmeze.

    Tot votaci, activisti si vatafi usl sunt si maimutele care stau cu poporul si populatia in gura.Vezi tot felul de dubiosi care mai de care mai vocal "poporul vrea...","populatia s-a saturat..."! Vor sa dea de inteles maimutelor ca dupa stapanii lor, arivisti usl, ei sunt urmatorii care vorbesc in numele a 22 mil.oameni.

    Va spun cu mana pe inima ca cei mai mari nenorociti din Romania care doresc distrugerea ei sunt voiculescu, vantu, iliescu, nastase, ponta , antonescu, si lista poate continua ! pe voiculescu si vantu i-as executa fara mila pentru terorism mediatic, iar pe lacheii lor le-as confisca averile si i-as trimite in siberia.

    Si eu, ma numar printre cei ce sustin acest guvern si pe presedintele TRAIAN BASESCU, deoarece, au fost primii care au deconspirat legaturile de tip mafiot din economie si administratie.

    De asemenea, au depus un efort substantial, in ceea ce priveste adoptarea unor legi de mare insemnatate, cum ar fi cea a invatamantului, toate, perturbate de o opozitie, ce respinge tot ce se dovedeste a fi benefic pentru ROMANIA (din ura si invidie).

    Ce opozitie este aceea care dezinformeaza forurile europene, si propune masuri punitive impotriva propriei tari.

    Eu nu sunt membru al niciunui partid politic, nu detin nici o functie in aparatul de stat si nu am contracte cu statul, nu sunt pentru ca un partid politic sa ramana vesnic la putere, dar vreau sa stabilim cine conduce Romania prin vot si nu iesind in strada.

    Stiu ca se fura la vot, S-A FURAT MEREU SI SE VA FURA INCA 100 DE ANI dar niciodata atat de mult cat sa schimbe soarta alegerilor.

    Poate in vreo comuna amarata unde diferenta este de cate 4-5 voturi. Si ma tem ca personajele propuse de actuala opozitie nu reusesc sa castige increderea oamenilor si vom avea surpriza ca papagali gen DDD sa ia mai multe voturi decat in mod normal.

    Inchipuiti-va cum o sa arate Parlamentul (care si asa are o imagineeee...) cu asemenea personaje. Mai rau decat cu Irina Loghin si Dolanescu.

    Sacalul DE LA METROU

    RăspundețiȘtergere
  7. Este o utopie sa crezi ca majoritatea politicienilor vor sa schimbe sistemul politic de asa maniera incat sa nu mai aiba loc in el.

    Motivul pentru care USL defileaza cu acesti doi oameni este ca nu pot fi anchetati de DNA, deoarece nu au facut nimic:

    Ponta nu a comis el nimic, iar despre Crin, asta chiar nu a facut absolut nimic, deci nu are dosar, poate doar cel de informator, dar aceste macabre tradari acum se considera virtuti. Nu este un motiv legat de o tema a schimbarii. Daca nu exista DNA-ul si situatia de echilibru feudal din PSD, aparea un alt lider de tipul Nastase. Oricum greii putred de corupti abia asteapta sa puna ghiara pe pozitiile cheie in stat.

    Mai mult, oricine s-ar afla la putere, va fi tentat sa se linga pe degetele care au umblat in borcanul cu miere. Este natura umana. Ceea ce lipseste din ingredientele unei societati moderne sunt niste cetateni moderni, care sa alimenteze institutiile moderne de verificare si control.

    Nu exista societate civila; s-a vazut recent ca o lege clientelara poate fi retrasa daca cetatenii nu sunt de acord, dar ma intreb, unde sunt ONG-urile care trebuiau de mult sa hamaie si sa latre la acest proiect de lege?

    Nu exista nici justitie si corpuri de control care sa verifice autoritatile, deoarece nu exista nici ONG-uri care sa militeze pentru indreptarea acestor lucruri. Iar daca totusi exista ONG-uri, nu exista public pentru acestea; majoritatea cetatenilor nu inteleg despre ce este vorba.

    Parlamentul este deplorabil ...o opozitie ce blocheaza si striga doar" jos" si apoi se plange ca nu se dezbate si nu se comunica. Clasa politica nu se doreste asanata si societatea civila. Nu este capabila de a folosi momentul acesta dornic de innoire si schimbare in formarea unui alt partid credibil, sa fie format din persoane credibile , sa reprezinte clasa de mijloc , intelectualitatea , cei ce sunt activi si nu dependenti de stat!

    Nu se actioneaza , nu se cauta oamenii capabili si responsabili....se lasa in fata mai departe doar marionete , oportunisti si circari..se stiu ..iar baietii destepti ..fura legal in continuare , banii sunt demult in afara tarii. Capitalul romanesc este infim si infirm..raportat la cel acumulat ..doar si neinvestit intr-o economie . Pentru statul de drept si tara-Romania se apropie sfarsitul.

    PROFESORUL

    RăspundețiȘtergere
  8. Guvernul din umbra din partea USL?

    Acolo-i predominanta ceata, o ceata fata de care smogul londonez este aer de sanatoriu alpin pentru tuberculosi. Ceata densa este in capetele capetelor din USL. Nu-i deloc imbucurator faptul ca Opozitia se ineaca in propria-i mlastina de plafonare, scrutand-precum surferii-dupa valuri de incalecat...

    Oleaca mai devreme observam ca agiotantii lui Harap Alb il ajuta pe Traian Basescu, referindu-ma la Gerila, Flamanzila si Setila. Am mai adaugat ca Pasari-Lati-Lungila secondat de Ochila fac cat un serviciu secret eficient...Reafirm ca "Povestea lui Harap Alb" este perfecta. Una-i sa stii, alta-i s-o-ntelegi.

    Printre cei din piete, care sunt oamenii lui Maior si Dogaru, s-au ratacit si oameni simpli care sunt necajiti in adevaratul sens al cuvantului, insa au observat ca acolo sunt altfel de indivizi care striga"slogane"in numele lor cu scop politic, asa sa ajuns ca in scurt timp nr. celor care vin in piete sa fie doar cel platit de cei doi indivizi si de USL , a-l caror interes il apara, ei stiu ca vor fi rasplatiti de USL daca-i vor ajuta sa ajunga la putere

    Cand vom avea mai putini asistati social, petrecareti prin bodegi, restaurante, piete, cand vom avea mai putin teren arabil=parloaga, mai putini miliardari si milionari penali ( eludarea statului si a legilor lui), cand vom avea o JUSTITIE ne_MAFIOTA, sindicalisti-sefi care sa nu mai furet fara rusine pentru a fi mari capitalisti -latifundiari....si multe altele..precis ca vor fi fonduri mai mari pentru o tara cu pretentii de UE.

    Centralizarea-i problema Romaniei si solutia este autonomia teritoriala. Intr-un sistem centralizat nu trebuie sa corupi mii de oameni, este suficient sa corupti cateva zeci din posturi cheie si ai toata Romania la degetul mic. Asta o mostenim de la fratii KGB si pastrata cu sfintenie de calaii moscoviti in frunte cu ILICI.

    Cineva explica de ce nu se adopta sistemul electronic de vot. Pentru ca este centralizat si este suficent sa corupi un adminstratori al bazei de date, sau al producatorului de soft, ca sa falsifici rezultaltele.

    In sistemul manual si descentralizat trebuie sa corupti forte multi ca sa schimbi rezltatul cu 1-2% si devine riscant si dificil. Si cu coruptia este la fel. Toata justitia si politia sunt ierahic subordonate Bucurestiului, la fel si aprovizionarea bugetelor locale. Nimic nu misca in tara fara aprobare de la Bucuresti, de peste 100 de ani.

    Avem sistemul centralizat sovietic, nereformat de ceva decenii peste care avem 2 mari turme.

    TURME care se numesc partide. Nu sant partide pentru ca partidele au platforme program, au niste idei dupa care functioneaza. Astia nu le au.

    Deci avem 2 mari turme si inca citeva mititele care se bat pentru putere.

    In momentul in care castiga o turma, acapareaza tot organul de stat.
    Ceilalti romani fac figuratie la propriu si adapa turmele. Tot ce se castiga sau produce in RO merge in buzunarele turmei.(cred ca nici in evul mediu nu mergea asa, dar s-ar putea sa ma insel).

    Tot decorul e pentru luat ochii la prosti. Afacerile se fac pe ordonante de urgenta adica o procedura care ocoleste votul din parlament. Polarizarea e ceva normal.

    Ma intreb cat o sa mai mearga aberatia asta. Unirea, din perspectiva asta, este o aberatie a carei roade la culegeti azi. Unirea a folosit poate la razboiul de independenta, dar menirea ii s-a terminat de atunci. In RO e un film sinistru care se repeta ca o placa de patefon uzata.

    Parerea mea sincera e ca nu aveti nici o sansa sa mergeti inainte asa. Daca aveti idei, le ascult. Ma indoiesc .

    HAMANGIA DIN EXIL

    RăspundețiȘtergere
  9. Postacu PDL-ist de serviciu starneste din nou rumoare cu ale lui penibile cronici...ZARZARE DE MAZARE,RAZBOIUL CARE VA VENI, XUNXSONG MIHALEA, Sacalul DE LA METROU, HAMANGIA DIN EXIL,....dragule schimba macar fonturile, aliniatele, caracterele scrisului...orice ....se vede de la o posta ca esti aceeasi persoana ...eventual mai amesteca ideile ....aduci mai multe deservicii partiului...daca as fi in locu' lui Flutur si as citi cronicutele tale languroase te-as trimite la reciclat .... MEDIATORUL :)))

    RăspundețiȘtergere