Marcel Iureş e "Tatăl Fantomă" într-un film cu acţiunea în judeţul Suceava



Alături de Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ şi Mirela Oprişor, Marcel Iureş joacă în "Tatăl fantomă" rolul unui profesor american plecat într-un an sabatic în judeţul Suceava. Filmul va avea premiera în România pe 2 martie.

"Tatăl fantomă" este povestea profesorului american Robert Traum (Marcel Iureş), care şi-a dedicat viaţa studiului şi pe care nimeni nu şi-l poate imagina capabil de aventuri pline de suspans. Mr. Traum decide să îşi ia un an sabatic pentru a înţelege povestea neamului său. Porneşte la drum, într-o ţara plină de mister pentru el, România, în căutarea originilor. Filmul îi aduce laolaltă pe Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc (împreună în acelaşi film după 30 de ani), pe Mimi Brănescu şi pe Mirela Oprişor.

Marcel Iureş are prima sa apariţie cinematografică într-un rol comic de prim-plan, cu un personaj visător, zâmbind des, îndrăgostit, "cu garda jos" în faţa unei femei puternice. Acţiunea se desfăşoară în judeţul Suceava, filmul fiind construit după o nuvelă a lui Barry Gifford, scenaristul preferat de David Lynch.

Pagina oficială de internet: TatalFantoma.ro

sursa: hotnews.ro

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii