skip to main | skip to sidebar

Închisoarea din Suceava: "Mormântul fără cruce"

Poate că unii vor reţine din acest text doar că autorul era legionar. Sper ca cei mai mulţi să înţeleagă ce se întâmpla în urmă 60 de ani în clădirea pe care acum scrie "Palatul de Justiţie":

"Închisoarea aşezată la marginea oraşului avea o faimă neagră în lumea deţinuţilor. Cei de drept comun o botezaseră de mult “mormântul fără cruce”. Ca toate temniţele, edificii ce nu excelează prin frumuseţea lor, închisoarea Sucevei se ridica tristă şi solitară în mijlocul unei curţi împrejmuite cu ziduri înalte de piatră. Clădită ca o cutie cu forme rigide şi fără nici-o preocupare estetică, temniţa din Suceava avea un aspect posomorât şi deprimant. Numai văzând-o din afară şi te înspăimânta. Zidurile înegrite de vremuri şi roase de stihii erau străpunse din loc în loc de ferestrele îngrătuite cu drugi de fier, ca nişte ochi lugubri ce proiectau în afară tristeţea vieţii ce se scurgea în interiorul ei. O apariţie dramatică, fără sens real parcă, acolo pe dealurile senine ale Sucevei. Între zidurile acelea apăsătoare, o lume aparte, o lume desprinsă de lume, lâncezea încet ; nişte fiinţe stranii, cu obraji ofiliţi, cu mersuri tărăgănate, ieşite din timp, cu slabe pâlpâiri de viaţă în ochii întunecaţi erau locuitorii acestui “mormânt fără cruce”.

Interiorul închisorii era deasemeni deprimant. Culoarele întortochiate, înguste şi întunecoase, fumurii, căci varul nu trecea prin închisoarea Suceava, erau complet izolate unul de altul. Lespezi grele de piatră, înngrite în fiecare zi cu păcură – singurul desinfectant ce-l aveam acolo – trezeau sub paşii noştri ecouri sinistre, sparte de pereţii groşi. Câteva uşi de fier semnalau încăperile deţinuţilor. În contrast cu alte închisori unde etajele erau despărţite prin plase de sârmă, dând astfel culoarului o oarecare atmosferă de viaţă, de familiaritate chiar, platforme grele de piatră şi ele –totul era piatră masivă în Suceava- despărţeau şi separau etajele acesteia. În forma aceasta izolarea era totală, iar singurătatea lua dimensiuni dureroase. Fiecare culoar era o unitate separată, forma o închisoare aparte. Nu exista practic posibilitate de contact între ele, nu se puteau transmite ştiri de la una la alta şi de multe ori erau supuse la regimuri diferite, depinzând de buna sau reaua dispoziţie a gardienilor şefi de secţie.

În subsolul mucegăit şerpuiau alte culoare. Acolo era instalată bucătăria şi magazia de alimente în care, spuneau deţinuţii de drept comun care se ocupau cu bucătăria, abundau şobolanii. Iar într-un colţ şi complet separată zăcea faimoasa “Cazincă”.

Aceasta era un fel de cuşcă în perete, mai scundă decât înălţimea unui om iar lăţimea şi adâncimea nu întreceau pe aceea a unei persoane. Ousa de fier îngustă o separa de culoar. Era locul de inchiziţie al închisorii sucevene. Cred că foarte puţini legionari n-au cunoscut trista “Cazincă”. Unii au trecut de nenumărate ori prin ea căci Voşniuc o utiliza cu regularitate. Motive găsea el destule, căci provocările deliberate ale acestei bestii cu chip de om te făceau să-ţi pierzi controlul nervilor şi scandalul era gata. Cazinca îşi înghiţea apoi prada. Cu corpul îndoit în formă dureroasă, cu genunchii înfipţi în uşă şi cu spinarea aşezată de zidul acestei cuşti, orice mişcare era imposibilă. În puţine ore amorţirea era totală. Iar seara, după închiderea regulamentară a celularului, urma invariabil sesiunea de bătaie, când, deţinutul complet amorţit nu mai riposta în nici un fel. Nici forţă să strige nu mai avea. Prin uşa deschisă a Cazincei curgeau pumni grei în pântecele şi pieptul celui pedepsit. De cap nu se atingeau niciodată ca să nu lase urme. Pintiuc şi Martiniuc erau maeştrii executanţi. Pedepsitul, când nu leşina, putea doar să înjure slab şi să scuipe aceste bestii. Îşi ştergeau liniştiţi saliva de pe feţă şi continuau mai departe operaţia. Apoi se încuia din nou cuşca şi până seara următoare se aşternea liniştea cea mai adâncă.

Raţia de mâncare în astfel de cazuri era redusă la o bucată de pâine sau mămăligă şi o cană cu apă. Aşa se petrecea în Cazinca o zi, două sau chiar trei, depinzând de toanele executanţilor, de existenţa, la rând, a altor cazuri sau de rezistenţa deţinutului. Procesul de încarcerare în Cazincă era ingenios şi el. Se scotea respectivul pedepsit din celula lui sub un pretext oarecare. Fie o formalitate ce trebuia să o facă la cancelarie, fie anunţarea unei vizite, fie pretextul unei schimbări de celulă, etc. În forma aceasta camarazii lui nu aflau ce se petrecea în subsolul întunecos decât după ce actul de cruzime se consuma, fiind povestitorul cel în cauză. Îmi amintesc de un caz, dintre multele cazuri petrecute la Suceava. Unui camarad, macedonen, tare ca un taur, i se anunţă mutarea în altă închisoare. Omul răsuflă uşurat. S-a terminat pentru el coşmarul Sucevei. Îşi adună la repezeală puţinele-i bagaje şi-şi ia rămas bun de la camarazi, cărora le-a putut anunţa evenimentul fericit. Cu câteva zile mai înainte avusese un conflict cu primul-gardian, pe care a lipsit puţin ca să nu-l trăznească în cap cu pumnul lui greu. În loc de transportare la altă închisoare însă, ajunge la Cazinca. Trei zile şi trei nopţi consecutive a fost chinuit barbar în acea cuşcă. A fost perioada cea mai lungă pe care a putut-o suporta cineva la Cazimca. Scos de acolo în stare de aproape inconştienşă, a fost închis o săptămână într-o celulă izolată pentru a se repune pe picioare. Când a apărut din nou în lumea noastră, numai atunci am aflat adevărul. Şi îl invidiam că scăpase de Suceava lui Mănaru şi Voşniuc !! În zilele următoare însă, primul-gardian îl evita în mod prudent.

Cazinca a avut influenţe nefaste pentru mulţi din camarazii noştri. Acolo între acei tragici pereţi mulţi dintre noi şi-au lăsat fâşii din sănătatea lor."

Acesta este doar un fragmet din textul publicat la deveghepatriei.wordpress.com

Articole recomandate:

    comunism, inchisoare, legionari, Palatul de Justitie, Tribunal

Comentează folosind Facebook:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Poţi utiliza unele etichete HTML, cum ar fi <a href=""></a>, <b></b>, <i></i>.

 

Dinu ZARĂ Copyright © 2009 - 2015. Vizitează şi Dinu ZARĂ - FotoBLOG şi Suceava: Presa Online