Plângere penală împotriva primarului Mutescu formulată de Curtea de Conturi

Camera de Conturi Suceava a formulat o plângere penală împotriva primarului Constantin Mutescu şi a solicitat suspendarea sa din funcţie. Este vorba de două centrale termice care au fost plătite încă din 2007 dar care nu au ajuns nici până astăzi la Şcoala din satul Remezău.

După un control efectuat în 2007, inspectorii Camerei de Conturi Suceava au dispus primarului Mutescu să recupereze prejudiciul. Potrivit articolului 64 din Legea nr. 94/1992 republicată, "nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii şi a neurmăririi de conducerea entităţii a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani". Pentru că nu a respectat dispoziţiile inspectorilor Camerei de Conturi, împotriva lui Constantin Mutescu a fost formulată o plângere penală.

Mai mult, Camera de Conturi Suceava a solicitat Instituţiei Prefectului suspendarea din funcţie a primarului Constantin Mutescu, "în condiţiile legii, până la soluţionarea cauzei". Solicitarea a fost motivată prin faptul că primarul Constantin Mutescu "nu a luat măsuri în vederea stabilirii întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia şi nu a prezentat motive temeinic justificate pentru neducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de Camera de Conturi Suceava".

Despre alte afaceri cu iz penal în care este implicat numele lui Constantin Mutescu poţi afla mai multe detalii aici

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii