Ţeapa ADREM! Cu Termica pe chituci, Consiliul Local majorează gigacaloria cu 50%, la 280 de lei

Cei de la Adrem Invest şi-au dat arama pe faţă în şedinţa de ieri a Consiliului Local. Proiectul pentru construirea unei noi centrale termice care va asigura încălzirea în sistem centralizat în municipiul Suceava s-a dovedit o mare ţeapă. După ce că nu au respectat contractul încheiat cu Consiliul Local, care prevedea ca centrala să fie pusă în funcţiune la 5 mai 2013, cei de la Adrem Invest au recunoscut că vor scumpi cu 40% gigacaloria tarifată la populaţie.

Contractul a început strâmb chiar imediat după ce şi-au adjudecat licitaţia organizată de Primăria municipiului Suceava. Pentru nu a greva situaţia economică a firmei, cei de la Adrem Invest au făcut o altă societate, SC Bioenergy Suceava SRL, şi au forţat Consiliul Local să transfere contracul pe sereleul abia înfiinţat.

Acum, când Termica SA este la un pas de faliment, cu jumătate dintre angajaţi trimişi în şomaj, Adrem Invest a impus Consiliului Local să-i vândă terenul de sub centrală. Vânzarea s-a făcut invocând dreptul de preempţiune al societăţii Bioenergy Suceava SRL care s-a întabulat suspect de repede pe fundaţiile turnate săptămânile trecute în curtea CET-ului din lunca Sucevei.

Mai mult, reprezentanţii Adrem Invest, unicul asociat al societăţii Bioenergy Suceava SRL, le-au impus consilierilor locali să aprobe şi modificarea prevederii din contract care îi obliga să păstreze preţul gigacaloriei la 116 lei fără TV timp de cinci ani de la începerea activităţii. Astfel, preţul gigacaloriei rămâne la bunul plac al bucureştenilor care deja au încălcat de repetate ori termenii din contract.

În şedinţa Consiliului Local al municipiului Suceava de joi după-amiază, primarul Ion Lungu şi reprezentanţii Adrem Invest au recunoscut că tariful de furnizare al gigacaloriei către populaţie va fi de fapt dublu faţă de costul vehiculat în ultimii doi ani.

Astfel, Adrem Invest va furniza gigacaloria la 116 lei fără TVA, adică 143,84 de lei cu TVA, la care se adaugă costrul transportului şi distribuţiei, estimat la 140 lei. Asta înseamnă că noi vom fi obligaţi să plătim 280 de lei pentru o gigacalorie, faţă de preţul actual de 185 de lei, adică o majorare de peste 50%. Din informaţiile mele se discută posibilitatea ca gigacaloria să se scumpească încă de luna viitoare.

În acelaşi timp, sursele mele susţin că Adrem Invest negociază deja şi preluarea activităţii de transport şi distribuţie care conform contractului ar fi trebui să rămână la Termica SA, societatea Consiliului Local al municipiului Suceava.

Iată lista consilierilor locali care au votat pentru ca Adrem Invest să aibă mână liberă la majorarea preţului gigacaloriei şi pentru vânzarea terenului:

1. Adrian Arămescu - PPDD
2. Marius Tiberius Brădăţan - PSD
3. Liviu Cîrlan - PDL
4. Silviu Cristinel Creţu - PDL
5. Eugen Girigan - PSD
6. Alexandru Cornel Grosar - PSD
7. Vasile Mocanu - PNL
8. Vasile Monacu - PDL
9. Gheorhe Răileanu Onofrei - PDL
10. Andrei George Păduraru - PNL
11. Paul Rusu - PC
12. Viorel Seredenciuc - PDL
13. Geniloni Sfeclă - PSD
14. Costel Tătăranu - PDL
15. Daniel Ungurian - PDL
16. Gavril Vîrvara - PSD
17. Corneliu Vornicu - PNL

S-au abţinut Lucian Harşovschi (PDL), Ovidiu Doroftei (PNL) şi Dan Marcel Roibu (PNL). Niculai Barbă şi Adrian Ciobanu Timofti, ambii de la PDL, au părăsit şedinţa înainte de vot. Doiniţa Nela Cocriş (PSD) a absentat de la şedinţă.

Trimiteți un comentariu

6 Comentarii

  1. rusine suntem pacaliti nu stiam ce se intampla cu adevarat si ne vom trezi la anul fara caldura sau cu cea mai scumpa gigacalorie; rusine rusine rusine

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu este nimic la voia intamplarii, pretul redus al gigacaloriei (imposibil de atins) a fost "nascocit" de "primarul" cainilor doar pentru a putea face marlaneala cu Adrem. Acu cand treaba merge pe roate si nu mai este cale de intors (aproape), incep sa apara clauzele nescrise ale contractului cu Adrem (pamantul si pretul real al gigacaloriei).
    Inca se mai poate face ceva pentru a combate excrocheriile cu tariful si pamantul. Solutia este tot cu vechea centrala care nu trebuie desfiintata si care poate trai LEJER din producerea de curent electric. DAR in acest caz vor fi doi producatori de energie termica in oras adica un FEL DE CONCURENTA - ceea ce a fost intodeauna spre beneficiul clientului. Din nefericire daca nu se intervine urgent, Termica se demonteaza bucata cu bucata, trebuie trecuta in CONSERVARE pana la toamana. Daca Adremul nu reuseste sa faca ce si-a propus ? ramanem la iarna fara incalzire?

    RăspundețiȘtergere
  3. ar trebuie de facut un referendum prin caare fiecare cetatean sa spuna ce vrea:
    termica
    adrem
    centrala
    electric
    pausal
    repartitoare
    sa se spune la fiecare sistem de incalzire care sunt costurile si fiecare alege la noi se pun pavele altceva nu conteaza o sa ajungem la anu sa avem si pavele in casa in loc de gresie, parchet si tot asa

    RăspundețiȘtergere
  4. problema e ca in afara de de primele doua, termica si adrem, celelalte necesita costuri suplimentare pentru instalare. Vor avea toti sucevenii bani de centrale si de restul? Nu cred. Solutia cea mai buna este sa fie doi producatori de energie termica in oras TERMICA si adrem. Ce te faci daca adremul nu termina centrala pana da frigul? Acum e cald si bine dar cand va fi frig cu ce ne vom incalzi? Cu scuzele primarului cainilor? (singurii care o duc bine si s-au inmultit sunt cainii vagabonzi.aaa da si pavelele :) )

    RăspundețiȘtergere
  5. Asta este romania noastra de "rahat" ......

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu ies calculele din ce ai scris pe blog. Fiti atenti. Ai inceput articolul cu scumpirea de catre adrem cu 40% nu? Pai 143,84lei Gcal cu TVA x 40% este 201,37lei la care se adauga pretul transportului 140lei si ies in total 341,37lei. Acum nici asta nu este calcul real pentru ca Adrem zice ca pretul acesta la Gcal este cu energia produsa pe biomasa si gaz, dar biomasa este cam inexistenta (a se vedea lipsa acesteia in iarna trecuta la Vatra Dornei)si se va functiona numai pe gaz metan care este scump si se va mai scumpi. O Gcal produsa pe gaz metan la CT2 costa aprox. 600lei dupa spusele directorului de la Termica, oricat de performanta ar fi noua centrala nu va putea produce mult mai ieftin Gcaloria + transportul... si iaca apare pretul real. Daca nu se schimba nimic ne asteapta o iarna foarte grea.

    RăspundețiȘtergere