skip to main | skip to sidebar

Primarul Olărean, dat pe mâna DNA! Iată lista contractelor penale de la Rădăuţi

Primarul Olărean, dat pe mâna DNA! Iată lista contractelor penale de la Primăria Rădăuţi

Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a formulat plângere penală împotriva primarului Aurel Olărean pentru mai multe ilegalităţi privind 13 contracte de achiziţii publice în valoare de 2,5 milioane de euro. Ilegalităţile au fost descoperite de o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului – judeţul Suceava, Gărzii Financiare Suceava, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava, Direcţiei Regionale în Construcţii Nord-Est şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Neregulile constatate vizează mai multe ilegalităţi, printre care:
- nu are loc o estimare a valorii contractului de achiziţii;
- nu se supune aprobării consiliului local oportunitatea şi prioritizarea lucrărilor de achiziţii publice;
- declanşează procedura de contractare fără prevederi bugetare;
- imediat (în aceeaşi zi sau la 2-3 luni de la încheierea contractului) încheie prin act adiţional o creştere a valorii contractuale de achiziţie publică cu până la 50% din valoarea iniţială a contractului;
- nu se supun aprobării consiliului local contractele şi actele adiţionale;
- documentaţia tehnico economică nu este supusă aprobării consiliului local;
- nu se specifică clar în contract locul amplasamentului unde se execută lucrările;
- recepţia lucrărilor nu se face conform prevederilor legale;
- nu se eliberează autorizaţii de construire;
- prin abuz de funcţie – schimbă ceea ce au adoptat consilierii;
- recurge permanent la divizarea valorii lucrărilor ce fac obiectul achiziţiei publice;
- angajează, lichidează, ordonanţează şi supune la plată lucrări ce exced prevederilor bugetare;
- deturnarea fondurile publice (ex: parc, bloc – str. Fâncei f.n., reabilitare termică a blocurilor).

Comisia mixtă de control a constata că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, infracţiunii de fals intelectual la legea contabilităţii, încălcarea prevederilor legale privind achiziţiile publice, emiterea de acte administrative sau de alta natură care servesc interese de grup sau clientelare; administrarea defectuoasă sau frauduloasă a patrimoniului public şi privat al autorităţii publice; abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz de putere, deturnare de fonduri şi incorectitudine în luarea unei decizii la nivel public.


Iată lista contractelor penale încheiate de Primăria Rădăuţi:

1. Construcţie bloc de locuinţe sociale cu 20 de apartamente în municipiul Rădăuţi, tronson B, contract valoare totală de 3.463.018,60 lei cu TVA, fiind încheiat pentru perioada 14.06.2010-31.12.2013, nerespectare legislaţie.

2. Lucrări de reamenajare parc zoo din municipiul Rădăuţi judeţul Suceava în sumă de 1.307.077,59 lei cu TVA inclus - a fost suplimentată cu suma de 226.164,52 lei cu TVA inclus, iar valoarea totală finală a ajuns la suma de 1.533.242,11 lei cu TVA inclus, fără aprobarea consiliului local.

3. La obiectivul de investiţii „Lucrari de extindere a imobilului Primăriei municipiului Rădăuţi, respectiv CASA CASATORIILOR” au fost derulate lucrări recepţionate şi plătite în valoare totală de 220.550.62 lei cu TVA, cu încălcarea prevederilor legale

4. Obiectivul: „Lucrări de întreţinere şi reparaţii la străzi şi trotuare modernizate din Municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava” s-au încheiat contracte în valoare de 3.160.355,91 lei, fără a fi respectată legislaţia în vigoare.

5. La implementarea contractul de lucrări din iulie 2011: Lucrări de amenajare a unei piste pentru biciclişti în valoare totală de 14.958 euro cu TVA inclus, nu s-au respectat prevederile legale

6. Contractul nr. 18.486/20.12.2010 ce a avut ca obiect: lucrări de terasamente amenajare platformă şi împrejurimi cu parapeţi din beton în zona CEC aparţinând domeniului public, pentru valoarea totală de 60.000,00 lei cu TVA 24% inclus este identic cu contractul nr. 9283/24.06.2011 ce a avut ca obiect: lucrări de terasamente amenajare platformă şi împrejurimi cu parapeţi din beton în zona CEC aparţinând domeniului public, executate de către aceeaşi firmă, pentru valoarea totală de 3.100,00 lei cu TVA. Prin fals intelectual şi uz de fals pentru acelaşi obiectiv s-au încheiat două contracte cu acelaşi obiect principal al contractului.

7. “Lucrări de pavare trotuare în municipiul Rădăuţi”, contract în valoare de 304.170,16 lei - două contracte încheiate cu aceeaşi societate la interval de trei luni, cu acelaşi obiect al contractului.

8. Trei contracte identice privind vânzarea de plante pentru amenajare spaţii verzi, în sumă totală de 57.603,28 lei, fără a fi specificate cantităţile aferente fiecărui contract.

9. Obligaţii de plată angajate şi neachitate în sumă de de 160.867,75 lei, fără prevedere bugetară.

10. La implementarea Contractului nr. 7994/08.06.2010, ce a avut ca obiect: „Lucrari de intretinere si reparatii la strazi si trotuare modernizate din municipiul Radauti”, judetul Suceava, pentru valoarea finala totala cu TVA de 2.323.592,00 lei şi Contractului nr. 8594/17.06.2010, ce a avut ca obiect: Amenajare drum ocolitor , varianta ocolitoare pentru zona Nord-Est, in municipiul Rădăuţi, judetul Suceava, în valoarea totala de 936.363,07 lei cu TVA plus suplimentarea valorii lucrarilor cu suma de 320.866,16 lei conform Actului adiţional nr. 2 din data de 17.06.2010 la contractul nr. 8594/17.06.2010 nu a fost respectată legislaţia în vigoare

11. La implementarea celor 10 contracte de execuţie a lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor din municipiul Rădăuţi, nu a fost respectată legislaţia în vigoare

12. Primăria municipiului Rădăuţi a angajat plăţi în sumă de 76.448,48 lei din bugetul local nerespectând legislaţia.

13. În derularea contractului de vânzare – cumpărare în valoare de 127.957,56 lei şi a unei notei de comandă în valoare de 48.360 lei, Primăria municipiului Rădăuţi a fost angajată la o obligaţie de plată fără prevedere bugetară.

foto: RadioTop.ro

Articole recomandate:

    Aurel Olarean, DNA, Florin Sinescu, Radauti

Comentează folosind Facebook:

4 comentarii:

  1. Ai plecat paduche ! Ai facut orasul de ras si pleci !

  2. stati calm! nu se intampa nimic! la Suceava DNA-ul se ocupa doar de tigari, sticle de alcool si cam atat! deci ce sperati voi? Dinu, de cand s-a infiintat DNA la Suceava ai idee ce dosare au instrumentat? Ma refer la dosare de mare coruptie nu la giumbuslucuri!

  3. oameni răi ! asta sunteţi, oameni răi
    băietu' ista-i competent şi gospodar
    ci săriţ' pi el ca nişti dulăi, uăi ?
    omu'i curat şî-n fapti... şî la dosar

    minciunile lui sincere ne luminează ziua
    privirea ?! connecting people, nu videţ' ?
    ci dacî joacî, cu rădăuţenii, piua ?
    important îi cî faci bani .. şî-i şugubăţ

  4. Dinule, ce naiba PUTE așa urât pe blogul tău?
    Ori a dat click odalisca neciufulită de la Kurpapirul de Suceava, ori ...
    Ah, da! Asta era!

    A apărut pârțarul boșorog, poietul nepereche!

    PÂRȚARE SCHWEINEHUND UND FICKAKOPF, MARSCH DRAAQULUI PE PAGINA VOASTRĂ A LĂTRĂILOR KOMSOMOLIȘTI ȘI STRICĂ P-ACOLO ATMOSFERA.

    Transmite-i „Mehr muje!” SLUGOIULUI Moș Piuliță.

Trimiteți un comentariu

Poţi utiliza unele etichete HTML, cum ar fi <a href=""></a>, <b></b>, <i></i>.

 

Dinu ZARĂ Copyright © 2009 - 2015. Vizitează şi Dinu ZARĂ - FotoBLOG şi Suceava: Presa Online