Protectorul infractorilor

Senatorul PSD de Fălticeni, Ovidiu Donțu, garantat de Victor Ponta, pus de partid vicepreședinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senatul României, a votat în comisie împotriva solicitării DNA privind ridicarea imunității și arestarea senatorilor PSD Dan Șova și Darius Vâlcov, amândoi prieteni buni cu președintele PSD, Victor Ponta.

Despre penalii din PSD Suceava, în episodul următor.

Ovidiu Donțu, protectorul infractorilor

Observ că protectorul infractorilor și-a pus postacii să dezinformeze pe aici. Că Donțu a votat împotriva arestărilor lui Șova și Vâlcov nu trebuie demonstrat, se poate afla la o simplă consultare a procesului verbal al ședinței.

Cică în plen, probabil în cazul lui Vâlcov, ar fi votat pentru arestare. Mare brânză. În plen, unde se filmează, toți se dau fete mari. Abia în comisie, unde-i fără presă, penalii își dau arama pe față.

Că tot veni vorba, în urmă cu vreo două săptămâni protectorul infractorilor a stat o zi întreagă pe sub ziduri la ProTV pentru un interviu din care au fost difuzate vreo trei secunde. Las' că i-au făcut acum suficientă publicitate.

Ovidiu Donțu, protectorul infractorilor

Trimiteți un comentariu

3 Comentarii

  1. BILA ALBA IN URNA ALBA ,SI CEA NEAGRA IN URNA NEAGRA INSEAMNA VOT PENTRU RETINEREA CELUI IN CAUZA ...cele doua fotografii sunt mai mult decat relevante, obiectivitatea dumneavoastra lipseste cu desavarsire , pacat , erati un tanar jurnalist de viitor , cu asemenea articole va faceti de ras.
    http://www.pixentral.com/show.php?picture=1s8hc4MNQtQbz025gqGMXu9URKh8G
    si
    http://www.pixentral.com/show.php?picture=1Yu3tIv1QXKhG6RqdVRIuAnx6prc1

    inexplicabila si impardonabila o asemenea gafa din partea unui jurnalist ca dumneavoastra,

    RăspundețiȘtergere