Ardeleanu, Băişanu, Boghian, Juravle, Dudas - Averile, firmele şi interesele candidaţilor din colegiul nr. 1 Suceava pentru Camera Deputaţilor

Colegiul uninominal nr. 1 pentru Camera Deputaţilor este format din municipiul Suceava fără cartierul Burdujeni.

SANDA MARIA ARDELEANU, candidat ARD (PDL) - avere şi interese


Sanda Maria Ardeleanu deţine patru terenuri. Este vorba de două terenuri aflate în intravilanul municipiului Suceava - unul de 117 metri pătraţi şi unul de 182 de metri pătraţi, şi două terenuri agricole - unul de 10 hectare în localitatea Vârful Câmpului şi unul de 4,5 hectare în Cătămărăşti, ambele în judeţul Botoşani.

Sanda Maria Ardeleanu deţine două case în municipiul Suceava - una de 90 de metri pătraţi iar cealaltă de 118 metri pătraţi.

Sanda Maria Ardeleanu deţine două autoturisme - un Renault Megane şi un Hyundai i30, ambele fabricate în 2012.

Sanda Maria Ardeleanu deţine o colecţie de obiecte de artă cu o valoare estimată de 15.000 de euro.

În 2012, Sanda Maria Ardeleanu a vândut o casă din municipiul Botoşani pentru suma de 600.000 de lei. Tot în 2012, Ardeleanu a vândut două autoturisme prin sistemul buy back pentru care a încasat 7.500 de euro.

Sanda Maria Ardeleanu are un depozit de 250.000 de lei deschis în iulie 2012 la ING Bank România.

Sanda Maria Ardeleanu are de achitat până în 2014 un leasing de 12.000 de euro către RCI Bank.

În 2011, Sanda Maria Ardeleanu a încasat 50.784 de lei din indemnizaţia de deputat şi 57.751 de lei din salariul de profesor universitar la Universitatea "Ştefan cel Mare" Suceava.

Soţul ei, Mihai Ardeleanu, a încasat 43.729 de lei din salariul de medi şef al secţiei Nefrologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţe "Sf. Ioan cel Nou" Suceava, 46.033 de lei din salariul de medic primar la Nefromed BM, 214.003 lei din salariul de medic coordonator al centrului de dializă NephroCare şi 1.000 de euro lunar pentru închirierea unui imobil în municipiul Botoşani.

Sanda Maria Ardeleanu este membru în Societatea de Lingvistică Funcţională Paris, Asociaţia Internaţională de Semiotică Bacău, Association Roumaine des Departaments Universitaires Francophones Iaşi, Asociaţia Română de Studii Semiotice Iaşi, Asociaţia Ordinului "Palmes Academiques" Paris, Asociaţia Culturală Internaţională "Joseph Schmidt" Suceaba, Asociaţia Franco-Română "Fenetres francophones" Paris, Asociaţia de Artă "Nicolae Tonitza" Suceava, Asociaţia Internaţională "Lira de Aur" Suceava, Asociaţia de Ştiinţe ale Limbajului Paris şi Asociaţia "Compania Teatrală Bucovina" Suceava.

Declaraţiile de avere şi interese ale Sandei Maria Ardeleanu:

Declaraţie de interese Sanda Maria Ardeleanu, candidat ARD (PDL) pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de interese Sanda Maria Ardeleanu, candidat ARD (PDL) pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Sanda Maria Ardeleanu, candidat ARD (PDL) pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Sanda Maria Ardeleanu, candidat ARD (PDL) pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Sanda Maria Ardeleanu, candidat ARD (PDL) pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Sanda Maria Ardeleanu, candidat ARD (PDL) pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Sanda Maria Ardeleanu, candidat ARD (PDL) pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Sanda Maria Ardeleanu, candidat ARD (PDL) pentru Camera Deputaţilor


ŞTEFAN ALEXANDRU BĂIŞANU, candidat USL (PNL) - avere şi interese


Ştefan Alexandru Băişanu deţine trei terenuri intravilane cu suprafaţa totală de 23.796 de metri pătraţi, o vilă cu suprafaţa de 460 de metri pătraţi şi o casă de de vacanţă cu suprafaţa de 400 de metri pătraţi.

Ştefan Alexandru Băişanu deţine un autoturism BMW 530 fabricat în anul 2004.

Ştefan Alexandru Băişanu are o colecţie de bijuterii cu valoare estimată de peste 50.000 de euro şi o colecţie de obiecte de artă, numismatică şi filatelie de peste 50.000 de euro.

Ştefan Alexandru Băişanu are un depozit de 100.000 de euro, deschis la Bancpost în anul 2005.

Ştefan Alexandru Băişanu a împrumutat firma SC Delsan Impex SRL cu 46.000 de euro, firma SC Media Ten Production SRL (firma care operează TV PLUS Suceava) cu 100.000 de euro şi pe Cornel Creţu cu 150.000 de euro.

În 2011, Ştefan Alexandru Băişanu a obţinut încasat 20.000 de lei din salariul de conferenţiar la Universitatea "Ştefan cel Mare" Suceava iar soţia lui, Adela Elena Băişanu, a obţinut venituri de 13.600 de lei de la cabinetul stomatologic.

Ştefan Alexandru Băişanu este preşedinte executiv al filialei Suceava a Fundaţiei Humanitas România şi este membru în peste zece societăţi şi asociaţii culturale sau universitare.

Declaraţiile de avere şi interese ale lui Ştefan Alexandru Băişanu:

Declaraţie de interese Ştefan Alexandru Băişanu, candidat USL (PNL) pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de interese Ştefan Alexandru Băişanu, candidat USL (PNL) pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Ştefan Alexandru Băişanu, candidat USL (PNL) pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Ştefan Alexandru Băişanu, candidat USL (PNL) pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Ştefan Alexandru Băişanu, candidat USL (PNL) pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Ştefan Alexandru Băişanu, candidat USL (PNL) pentru Camera Deputaţilor


MARIUS MIHAI BOGHIAN, candidat PPDD - avere şi interese


Marius Mihai Boghian deţine un teren intravilan de 300 de metri pătraţi, obţinut de la primărie pentru construirea unei locuinţe, şi două parcele de teren agricol în suprafaţă totală de 1.190 de metri pătraţi.

Marius Mihai Boghian deţine o vilă în construcţie cu suprafaţa de 300 de metri pătraţi şi un autoturism Dacia Logan fabricat în 2008.

Marius Boghian trebuie să înapoieze două credite, unul de 9.000 de euro obţinut de la Raiffeisen Bank şi unu de 5.000 de euro obţinut de la Florin Hostiuc.

În 2011, Marius Boghian a încasat 18.930 de lei din salariul de şef centru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava.

Mihai Marius Moghian este asociat unic şi administrator la SC Mihamari SRL Suceava şi deţine 50% din părţile sociale la SC Danimar Media Consulting SRL.


Declaraţie de interese Marius Mihai Boghian, candidat PPDD pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de interese Marius Mihai Boghian, candidat PPDD pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Marius Mihai Boghian, candidat PPDD pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Marius Mihai Boghian, candidat PPDD pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Marius Mihai Boghian, candidat PPDD pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Marius Mihai Boghian, candidat PPDD pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Marius Mihai Boghian, candidat PPDD pentru Camera Deputaţilor


ANNA MARIA DUDAS, candidat UDMR - avere şi interese


Anna Maria Dudas deţine 2,4 hectare de pădure, moştenite în 2007.

Anna Maria Dudas trebuie să returneze până în 2014 un credit de 4.000 de lei obţinut de la Cetelem.

În 2011, Anna Maria Dudas a încasat 18.646 din salariul de la Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară şi 7.066 de lei dintr-un contract cu "Asociaţia pentru şanse egale fără frontieră" din Satu Mare.

Anna Maria Dudas este preşedinte al "Asociaţiei pentru şanse egale fără frontieră" Satu Mare şi preşdinte al Asociaţiei "Forumul femeilor maghiare din Românie" Târgu Mureş.

Declaraţiile de avere şi interese ale Annei Maria Dudas:

Declaraţie de interese Anna Maria Dudas, candidat UDMR pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de interese Anna Maria Dudas, candidat UDMR pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de interese Anna Maria Dudas, candidat UDMR pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Anna Maria Dudas, candidat UDMR pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Anna Maria Dudas, candidat UDMR pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Anna Maria Dudas, candidat UDMR pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Anna Maria Dudas, candidat UDMR pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Anna Maria Dudas, candidat UDMR pentru Camera Deputaţilor


PETRU JURAVLE, candidat PRM - avere şi interese


Petru Juravlea deţine 5.900 de metri pătraţi teren arabil şi 993 de metri pătraţi de păşune în comuna Ciprian Porumbescu şi 1.111 metri pătraţi de teren arabil în comuna Putna.

În 2011, Petru Juravlea a încasat 26.400 din pensia de stat iar soţia lui a încasat pensii de 12.600 de lei.

Petru Juravle deţine 95 dintre părţile sociale de la SC Ganimede SRL Suceava.

Declaraţiile de avere şi interese ale lui Petru Jurvale:

Declaraţie de interese Petru Jurvale, candidat PRM pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de interese Petru Jurvale, candidat PRM pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Petru Jurvale, candidat PRM pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Petru Jurvale, candidat PRM pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Petru Jurvale, candidat PRM pentru Camera Deputaţilor Declaraţie de avere Petru Jurvale, candidat PRM pentru Camera Deputaţilor

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii