VIDEO Percheziții DNA la Casa de Pensii Suceava



Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție comise în perioada 2016-2017.

În cursul zilei de 31 ianuarie 2017, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 3 locații situate în municipiul Suceava, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii