Decizie istorică a magistraților de la Curtea de Apel Cluj în dosarul în care Societatea de Avocatură Plopeanu & Ionescu a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Local Pojorâta nr. 69/2009 privind aprobarea PUZ-ului pentru Groapa de gunoi Mestecăniș, anularea Autorizației de construire nr. 39/2012 emisă de Consiliul Județean Suceava și desființarea gropii de gunoi ca urmare a anulării autorizației de construire.
Curtea de Apel Cluj a desființat sentința pronunțată pe fond de Tribunalul Cluj și a trimis dosarul spre rejudecare.
În sentința casată, judecătorii de la Tribunalul Cluj au admis excepția ridicată de avocații Consiliului Județean Suceava care au susținut că Societatea de Avocatură Plopeanu & Ionescu nu ar avea dreptul de a chema în judecată instituțiile care au aprobat și construit groapa de gunoi din vârul Pasului Mestecăniș.
Extras din Hotărârea Tribunalului Cluj nr. 250 din 7 februarie 2019:
„Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active și excepția lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea Civilă de Avocați Plopeanu & Ionescu în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Județean Suceava, Președintele Consiliului Județean Suceava, Consiliul Local al comunei Pojorâta și Agenția pentru Protecția Mediului bacău, urmare admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active si excepţiei lipsei de interes.”
În recurs, Societatea Civilă de Avocați Plopeanu & Ionescu a arătat că o societate de avocatură are dreptul de a sta în justiție conform art. 56, alin. 2, din Codul de Procedură Civilă, text care arată că o societate fără personalitate juridică are dreptul de a sta în justiție fără nicio limitare, Statutul profesiei de avocat neputând aduce o excepție acestei reguli, întrucât, potrivit legii de punere în aplicare a Codului de Procedură Civilă orice dispoziții contrare au fost abrogate. Totodată, Societatea Civiliă de Avocați Plopeanu & Ionescu a mai arătat că nu are doar dreptul, ci și obligația constituțională prevăzută de art. 35 alin. 3 din Constituție, text care prevede obligația tuturor persoanelor de a proteja mediul, de a formula acțiune în justiție, interesul protejat fiind interesul public și nu interesul privat al reclamantului. În esență, protecția mediului este definita, în art. 1 din OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului, ca fiind o chestiune de interes public major. În plus, reclamantul a arătat că în privința depozitului de deșeuri din Pasul Mestecăniș interesul public este mai mult decât evident dacă se ține cont de faptul că, pe lângă localnici, drumul european E58 se află, în punctul cel mai apropiat, la nici 50 de metri de depozit și este tranzitat anual de aproximativ 2,5 milioane de persoane.
Judecătorii Curții de Apel Cluj au admis recursul, au casat sentința Tribunalului și au trimis dosarul spre rejudecare.
Hotărârea Curții de Apel Cluj nr. 1195 din 26 septembrie 2019:
„Admite recursul declarat de Societatea Civilă de Avocați Plopeanu împotriva sentinţei civile nr. 250 din 07.02.2019 pronunţată în dosarul nr. 3655/117/2018 al Tribunalului Cluj pe care o casează în tot şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Decizia este definitivă.”
Decizia pronunțată de judecătorii clujeni stabilește un precedent foarte important. Este prima hotărâre din țară prin care se arată că în probleme de protecție a mediului orice persoană poate formula acțiune în apărarea interesului public, și chiar și o societate de avocatură în nume propriu, nu în apărarea unui client.
Așadar, cererea de anulare a autorizațiilor gropii de gunoi se întoarce pentru a fi judecată pe fond la Tribunalul Cluj.
0 Comentarii