De ce nu ne enervăm și când contează?



Marți, 12 mai. Antena 1 difuzează în jurnalul de după-amiază o intervenție live a corespondentului din Suceava. Se vorbește despre un raport publicat de Google în baza datelor colectate din aplicațiile de hărți de pe telefoanele mobile. Concluzia raportului era că în aprilie românii s-au plimbat mai mult decât în martie.

Inervenția este ilustrată parțial cu imagini de arhivă din București. Se vede și o gură de metrou. Ecranul se împarte în două ferestre, dar eticheta „ direct Suceava” nu este mutată, ci rămâne peste ilustrații. Oamenii râd despre gafă, pe Facebook apar glume amuzante despre metroul din Suceava.

Profitând de starea de spirit tensionată a sucevenilor, liderii PNL Suceava demarează o campanie bine orchestrată pentru a deturna atenția de la gravele lor greșeli și lansează un scenariu conspiraționist: există un complot al televiziunii pentru ca Suceava să nu iasă din carantină.

Era în ultimele zile de carantină. În oraș era o atmosferă tensionată. Sucevenii au nervii întinși la maximum tocmai din cauză că autoritățile refuzau confirme ceea ce era inevitabil odată cu încetarea stării de urgență: ridicarea carantinei.

Scenariul conspiraționist lansat de liberali este distribuit masiv de rețeaua conturilor false ale PNL și este preluat și creditat și de câteva publicații locale. Cu nervii întinși la maximum, oamenii iau de bună propaganda liberalilor. Se trece de la glumele despre metrou la un val de ură, la acuzații, înjurături, teorii conspiraționiste.

Propaganda PNL a funcționat. Dintr-o dată, vinovat pentru cele două luni de carantină nu mai era Georghe Flutur, ci un live de 90 de secunde dintr-o marți după-amiază. Liberalii au profitat de starea emoțională a sucevenilor și au împins în fața mulțumii furioase un vinovat pe care să-l ardă pe rug, iar mulți au mușcat momeala și și-au revărsat toată furia și toți nervii acumulați în două luni de izolare. Mișcare clasică din manualul de manipulare.

Lăsând la o parte tot ce s-a întâmplat în acea zi, eu am remarcat că există totuși acest mare potențial de enervare. Văd că putem să și reacționăm.

Unde erau, totuși, nervii și vehemența asta când ni s-a construit o groapă de gunoi în vârful muntelui? Sau când un zid al morții a fost construit în mijlocul unui drum național? Sau când o stradă a fost închisă cu bariere și transformată în parcare privată pentru șefii Consiliului Județean? Sau în multe alte situații în care în fața abuzurilor stăm doar aceiași câțiva jurnaliști?

Acum, dacă tot am văzut că se poate, haideți să nu mai ignorăm probleme care chiar sunt importante și care ne afectează direct și pe termen lung.

De ce nu ne enervăm și când contează?

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii