Autostrada cu care se laudă Flutur este de fapt doar un drum expres. Cum minte șeful PNL Suceava în campania electorală



Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, candidat pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Suceava a făcut numeroase declarații de presă în ultima săptămână în care afirmă că ar fi fost semnat un contract „pentru construirea autostrăzii A7 București - Siret”.

Declarațiile șefului PNL Suceava sunt însă mincinoase.

La fel ca în bancurile de la Radio Erevan, autostrada nu e autostradă, ci e doar un drum expres, iar contractul nu este pentru construirea drumului, ci doar pentru realizarea studiului de fezabilitate și documentației tehnice pentru un drum expres Pașcani - Siret.

Contractul pentru drumul expres Pașcani - Siret a fost semnat luni și Flutur a ținut neapărat să apară în poze.

Între autostradă și drumul expres există diferențe în ce privește lățimea benzilor și viteza admisă de deplasare, iar drumul expres nu are bandă de urgență. Totodată, există diferențe cu privire la soluțiile adoptate la soluțiile alese pentru intersectarea cu alte drumuri.

Chiar dacă proiectul vizează construirea unui drum expres, Gheorghe Flutur continuă să mintă electoral și să vorbească despre așa-zisa autostradă A7.

Construirea unui nou drum, mai rapid, spre Capitală, oricând se va face, ar fi oricum un pas înainte pentru județul Suceava. Nu înțeleg de ce Gheorghe Flutur minte vorbind despre autostradă în loc să vorbească despre cea ce scrie în documente: drum expres.

În facsimil găsiți comunicatul de presă al CNAIR privind semnarea contractelor pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și ale proiectelor tehnice necesare construcției drumurilor expres Pașcani – Suceava și Suceava - Siret.


CNAIR a semnat contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și ale proiectelor tehnice necesare construcției drumurilor expres Pașcani – Suceava și Suceava - Siret
Comunicatul de presă al CNAIR privind semnarea contractelor pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și ale proiectelor tehnice necesare construcției drumurilor expres Pașcani – Suceava și Suceava - Siret

 

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii