Ioan Balan a donat la partid mai mulţi bani decât a câştigat


Academia Caţavencu a făcut un calcul din care reiese că deputatul PDL de Suceava, Iona Bălan, a donat la partid mai mulţi bani decât a câştigat, potrivit declaraţiei de avere. Citiţi mai jos textul de pe catavencu.ro.



*** Deputatul PD-L Ioan Bălan: "Am donat mai mult decît aveam? Trebuie să fie o inadvertenţă undeva"


Academia Caţavencu a depus la Parchetul General o plîngere penală împotriva a peste 500 de demnitari care şi-au completat în fals declaraţia de avere. Unii şi-au ascuns conturile, alţii vilele, cîţiva afacerile, cei mai mulţi pe toate acestea. Unde anume, numai Parchetul ne poate spune, cu legea în mînă. Cine sînt ei, făptaşii, vă spunem noi. Din păcate, unii au fost realeşi deja în noul Parlament. Aşa că vouă, cititorilor noştri – care sînteţi mai inteligenţi decît votanţii lor –, nu vă rămîne decît să-i mai suportaţi patru ani.

Ioan Bălan este un bun creştin. Ştim sigur asta pentru că, anul trecut, de Paşti, el a plătit cea mai mare parte a cheltuielilor aducerii la Suceava a Luminii Sfinte de la Ierusalim (scuzaţi majusculele, nu am putut să ne abţinem). Cum Lumina a fost adusă cu un avion privat, toate costurile s-au ridicat la aproximativ 22.000 de euro.

Potrivit declaraţiei de avere din 2009, depusă de Bălan la Parlament, el nu prea avea cum să-şi permită extravaganţe din astea creştin ortodoxe. Dar nu-i bai, pentru că Ioan Bălan e obişnuit să facă minuni cu bani foarte puţini.
Publicitate

De exemplu, în 2008, el a avut venituri de aproximativ 18.000 RON de la societatea la care este acţionar, Taylan Exim SRL (conform declaraţiei de venituri din 14 decembrie 2008). De asemenea, la acel moment nu avea conturi deschise la vreo bancă, dar avea un împrumut de 70.000 RON luat în 2005. Cu toate acestea, Monitorul Oficial arată că, în 2008, Bălan a donat la PD-L fix 43.478 RON. La cît de bine se descurcă la faze de-astea, sîntem siguri că ar fi avut un succes nebun cu jocuri gen „Caritas“ sau chiar cu fonduri de investiţii (dormiţi liniştiţi, dragi alegători, Bălan lucrează pentru voi).

Dar haideţi să vedem şi ce spune deputatul PD-L despre aceste inginerii financiare. El ne-a declarat următoarele: „Cu siguranţă n-aveam cum să donez mai mult decît aveam! Trebuie să fie o inadvertenţă undeva“. Păi, asta zicem şi noi. Deputatul Bălan a continuat cu explicaţiile, noi cu rîsul: „Dacă vă uitaţi cu atenţie, o să vedeţi că nu, am dat (la partid – n.r.) mai puţin decît aveam“. Din logica asta întortocheată trebuie să înţelegeţi că Ionică a vrut să spună că nu a donat mai mult decît avea, ci dimpotrivă, mai puţin. Ne-am uitat cu atenţie. Canci, banii au refuzat să apară din neant în declaraţia lui de avere. Mai mult chiar, nici ăia care apar nu sînt în regulă. De exemplu, la rubrica de „Venituri“ a declaraţiei, apar 8.892 RON, încasaţi ca salarii de la Taylan Exim SRL. Despre acest lucru, Ioan Bălan a spus aşa: „Exclus să am 90 de milioane venituri într-un an de zile“. Nu numai că e exclus, dar e chiar exclusiv şi nemaiîntîlnit.

sursa: catavencu.ro

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii