Cheltuieli de criză - Primăria Suceava plăteşte zece mii de euro pentru o tablă şi două scânduri


Promiteam în urmă cu vreo două zile, pe Twitter, că dacă sunteţi copii cuminţi vă dau nişte exemple despre cum se aruncă bani aiurea prin instituţiile publice. Nu de alta, dar plâng şi Boc şi Băsescu că e criză şi nu sunt bani iar pe la noi bugetele se topesc pe tot felul de tâmpenii.

Azi vorbim despre Primăria municipiului Suceava. Ei bine, Primăria Suceava crede că oraşul are nevoie de indicatoare noi la intrările în oraş.Indicatoare care vor arăta aproximativ la fel cu cel din imagine. În total, opt.

Ştiţi cam plăteşte Primăria pe un singur indicator? 9.000 de euro fără TVA, adică mult peste 10.000 de euro cu tot cu taxa pe valoare adăugata majorată recent de Boc cu 5 procente.

Ce se va face de cei 10.000 de euro? Vă spun tot eu.
Păi, în primul rând, o groapa de vreun metru în care se va turna o fundaţie de beton. (3 dorei cu câte un hârleţ, 5 saci de ciment şi patru roabe de balast).
Apoi, doi buşteni eventual lăcuiţi pe care se aplică o tablă cu stema oraşului şi o inscripţie cu "localitate cu monument Unesco".

Cam atât. Voi ce spuneţi, nu e cam mult 80.000 de euro (8 x 10.000/bucata) pentru toată dicstracţia?

P.S. - Şi Consiliul Judeţean a făcut anul trecut nişte indicatoare-brăduţi la fel de scumpi. Brăduţii Consiliului Judeţean au fost făcuţi de Doxar Grup, firma lui Nicolae Troaşe (directorul de la Calcarul SA şi membru pedele), firmă unde Emil Boc s-a jucat de-a curăţatul buşteanului cu bărdiţa în urmă cu vreo câteva luni.

Indicatoarele din Suceava nu ştiu încă unde-s făcute, dar n-ar fi o surpriză chiar mare să le facă tot Doxar. Am văzut astfel de indicatoare în mai multe comune din judeţ (vezi Dărmăneşti).

Trimiteți un comentariu

1 Comentarii

  1. ia vezi primaria orasului Liteni; au dat si ei cu banii pe geam pt indicatoare; lucrari la scoala... etc

    RăspundețiȘtergere