skip to main | skip to sidebar

Cătălin Nechifor, anunţat candidat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava

Ioan Cătălin Nechifor, candidatul PSD pentru şefia Consiliului Judeţean Suceava
Preşedintele PSD Suceava, deputatul Ioan Cătălin Nechifor, va fi candidatul social-democraţilor la alegerile din 2012 pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava. Anunţul a fost făcut astăzi, de senatorul Gavril Mîrza, în conferinţă de presă.

Candidatura lui Nechifor este una logică, el fiind singurul om din PSD Suceava care ar putea să se bată cu Gheorghe Flutur. Nechifor vine cu avantajul anilor petrecuţi în Consiliul Judeţean pe vremea lui Mîrza, la care a adăugat un stagiu la Bruxelles şi un mandat în Parlamentul României.

Nechifor este un politician tânăr, care nu a fost implicat până acum în scandaluri publice şi care a demonstrat o poftă de muncă electorală pe măsura dorinţei de victorie.

Cred că Nechifor este singurul candidat propus de PSD care ar putea atrage voturi din zona de munte şi din municipiile judeţului, în afară de zonele Fălticeni şi Siret, bazine electorale tradiţionale ale PSD.

Totuşi, în ultima vreme PSD s-a cam obişnuit să piardă alegerile în Suceava. Rămâne de văzut capacitatea organizatorică a lui Nechifor şi cum va reuşi să-şi mobilizeze activul de partid.

Voi ce spuneţi, îl va învinge Cătălin Nechifor pe Gheorghe Flutur?

Articole recomandate:

    Flutur, Ioan Catalin Nechifor, PDL, politice, PSD

Comentează folosind Facebook:

8 comentarii:

  1. greseala, mare greseala a psd suceava. catalin din nefericire nu il va bate pe flutur. asta e realitatea.

  2. NU, cu suguranta. Nu e asa curat cum il lauzi tu si Flutur stie asta!

  3. Eu nu laud pe nimeni. O să îţi dai seama de asta dacă citeşti ce am scris pe aici. Şi nu voi zice niciodată despre cineva că este "curat", mai ales despre oameni politici. Despre Nechifor am spus că până acum nu a fost implicat în scandaluri publice, cel puţin din câte îmi amintesc eu.

  4. bravo, psd. Mai ramane sa-l puneti pe Dontu sau pe Milici sa candideze la Primarie si ati "rezolvat" si alegerile din 2012. Pe langa tupeu, Flutur si Lungu au si bafta.

  5. draga Anonim, adevar grait-ai...au bafta nenorocitii astia de la pdl... iar pt d-l zara... cu cine ia masa in oras si se viziteaza d-l nechifor? iti zik io... cu fostul purtător de cuvant si fostul marcant membru PSD suceava, actualmente infiptul in pulpa PDl.. directorul muzeului ursu emil.. asa ca... tradare ca la usa cortului...

  6. trădare să fie, dar s-o ştim şi noi! :))

  7. Până în 2012 se pot întâmpla multe. Nu ştiu care sunt şansele lui Nechifor la şefia CJ, dar cred că PSD nu are nimic de pierdut. Cel puţin nu cred că Nechifor va juca un rol în serialul "Inauguratorul", anunţat cu ceva vreme în urmă de vicele Donţu.

  8. Cum PDL "coordoneaza" tot votul in judet, ar trebui sa castige cu un procent fff mare Nechifor, sa iasa si pe hartie ca si castigator. Altfel, ma tem ca ne paste ceva asemanator prezidentialelor de anul trecut:( Si daca nu vin cu un candidat puternic pe mun'cipiu Suceava... pierd din nou. Cu alte vorbe: ar fi ideal sa-l uite pe Dontu pe la el pe acasa:)

Trimiteți un comentariu

Poţi utiliza unele etichete HTML, cum ar fi <a href=""></a>, <b></b>, <i></i>.

 

Dinu ZARĂ Copyright © 2009 - 2015. Vizitează şi Dinu ZARĂ - FotoBLOG şi Suceava: Presa Online