Congelaţii, Emil Boc şi pixelul albastru

O femeie de 69 de ani şi fiul ei, de 43 de ani, cu grav handicap locomotor, au fost găsiţi morţi în casă, la Pătrăuţi, îmbrăcaţi până-n gât şi sub straturi de plăpumi. Despre ei şi alţi vreo 70 de români spunea deputatul Mircea Toader că au murit pentru că "au băut şi au adormit acolo".

Şi ei sunt cei la care s-a răstit Mihai Răzvan Ungureanu pe motiv că, în loc să mute din loc munţii de zăpadă, stau la căldurică şi-i aşteaptă pe jandarmii sau pompierii care au scăpat de disponibilizări.

Nesimţiţi, mai ales cei de prin Bărăgan. Oare cum de şi-au permis să-şi ridice case atât de mici. Dacă erau cu vreo doi metri mai înalte nu la mai acoperea niciun viscol. Iar firmele de deszăpezire şi-ar fi încasat liniştite banii fără să fie nevoie să-şi urnească hârburile din parcare.

Acum nici măcar nu mai contează. Cine o să-şi amintească? Nimeni. Deja s-a trecut la subiectul următor. Mizeria deversată de Capatos la Antena1 le-a luat deja minţile jurnaliştilor, comentatorilor, politicienulor etc. Abia aştept să-l văd pe Funeriu cum să vină să ne explice despre pixelul albastru din înregistrarea cu Boc în fundul gol.

Trimiteți un comentariu

16 Comentarii

  1. E vorba de aceeasi atitudine sfidatoare a acestor functionari publici platiti de noi si care se bucura de privilegii uluitoare in aceste vremuri de recesiune.La fel a facut si presedintele tarii la inundatii,la fel a facut prim ministru Tariceanu,la fel a facut prim ministru Ungureanu.Le-au zis oamenilor loviti de urgia naturii ca sunt lenesi,betivi,etc.Adica de ce mosii si babele nu-si pun motor la lopata si nu dezapezesc muntii de zapada in care si volele se impotmolesc.E o atitudine cinica si care nu se poate caracteriza.
    Se acrediteaza ideea ca statul nu raspunde de viata cetatenilor sai ceea ce este fundamental eronat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Contractele cu firmele de dezapezire per tara sunt de un miliard de euro.In urma presiunilor facute de societatea civila si de opozitie Curtea de Conturi va verifica aceste contracte.Guvernantii evita cheltuieli financiare si consumarea de alimente din rezerva de stat deoarece se pregatesc de campania electorala si altele sunt prioritatile.

    RăspundețiȘtergere
  3. ..."O femeie de 69 de ani şi fiul ei, de 43 de ani, cu grav handicap locomotor, au fost găsiţi morţi în casă, la Pătrăuţi, îmbrăcaţi până-n gât şi sub straturi de plăpumi. Despre ei şi alţi vreo 70 de români spunea deputatul Mircea Toader că au murit pentru că "au băut şi au adormit acolo"...

    ...si pentru aceasta este vinovat Basescu,Boc si toti politicienii Romaniei de la putere si nu comunitatea locala in frunte cu primarul, vecinii si functionarii care freaca menta pe banii nostri.Primarul poate sa ingroape zeci de miliarde in scoli pe care la darama peste un an cu paraindarat CU TOT dar nu poate sa aiba grija de niste napastuiti.

    Acesta este canibalism in toata regula,mai ticalosilor, orbiti de dementa si de prostie.Santeti mai rai decat niste hiene si va hraniti cu cadavre langa carte aveti,in prealabil si in preludiu, orgasme multiple.Mergeti la doctori ca nu mai aveti vindecare si nici scapare!.

    OBSERVATORUL DE CATIFEA

    RăspundețiȘtergere
  4. Manole abia la ora astsa ajungi la serviciu?

    RăspundețiȘtergere
  5. catifeaua a absorbit cam multa vodca! sau nu si-a luat pastilele.

    RăspundețiȘtergere
  6. pacat ca n-a facut si manole obiectul observatiei lui mircea toader. dar astuia ii asigura "mosul" un loc pe presul studioului cand ii manga! mai bine l-ar arunca afara.

    RăspundețiȘtergere
  7. Manole ai grija daca musti un caine il umpli de turbare.
    Nu primarul ingroapa ingroapa zeci de miliarde in scoli si nu el ia comisionul(aici m-am referit la acest caz particular mentionat de tine)
    Dar sigur ca primarul face parte din tot acest angrenaj de oameni politici, institutii,care au dus Romania in prapastia actuala.Si trebuie sa recunosti si tu Manole PDL-istule ca ceea ce a zis acest marinar pe nume Toader este o culme a nesimtirii umane.Rusine Toader,rusine Manole.

    RăspundețiȘtergere
  8. Comentariile de la pozitiile 4, 5, 6, 7 sant afisate de aceeasi persoana care traieste aceleasi obsesii ca si cel din fata lor.

    RăspundețiȘtergere
  9. Bizara indignare , cand dupa atata risipa de energie si eforturi supraomenesti de a-i ponegri imaginea si de a-l face si mai mic pe cel ce a fost temporar si aproape scolastic , primul ministru al Romaniei . Poate fi aceasta o reparatie postuma, dupa o lunga si mizerabila campanie de denigrare a tot ce avea un semen de-al nostru mai apropiat , familie, parinti , copii, prieteni...credinta ca asta-i e menirea . Durerea cea mai mare nu poate fi decat aceea in care un parinte cu sanatatea subrezita, ce nu dorea sa paraseasca aceasta lume, afla cum o nulitate mizerabila, iti acuza odrasla, mandria multor generatii de tarani , mai draga ca lumina ochilor, de o prostie imaginara . Oamenii acestia prefera sa moara impreuna decat sa se umileasca in fata unor mizerii umane care se vor a fi si salvatoare. Oamenii acestia o sa va bantuie toate noptile si voua si copiilor vostri, daca mai exista dreptate in iadul in care va zbateti. Dumnezeu nu a fost si nu va fi nici bolsevic nici asasin- ca voi- asa ca nu-l mai invocati in zadar.

    DESTINE PARALELE si controversate atunci cand te cheama Iliescu , ai fost toata viata un comunist si ai paricipat efectiv la toate ororile impotriva poporului tau, te faci vinovat de crime fara prescriptie, ai ucis, fara sa tresari nici-un minut,elita unei natiuni, ai participat la crima, ai mitraliat tarani cu ghiarele infipte in pamantul colectivizarii, ai ucis iarasi in decembrie 89 copii nevinovati, ai masacrat studentimea romana in 90 in rauri de sange a carei creieri inca mai sangereaza pe zidurile Universitatii, ai tradat tot ce avea mai sfant un neam-credinta, iar acum iti instruiesti tot felul de mancurti cu creierii imbibati de puroi sa te urmeze in idealuri, aduni tot felul de mercenari alcoolici si-i transformi in iude borate care-si bat nevestele de 10 ori pe saptamana, pozand in sensibili purtatori de cuvant ai moralitatii noastre publice,ii pregatesti in cruzimea si rafinamentul crimelor monstruoase in care voi vedeti virtuti- apoi, brusc, te dai indignat, la momente potrivite, fiindca seful statului isi permite momente de relaxare si nu se duce sa-ti dezapezeasca mama abandonata de tine, de ani buni, tu, crestin lingator de icoane revoltat. O forma spendida de canibalism cu ISUS sub perna si cu rachiul in ranza ta de bovina cu ochi sticlosi de peste sufocat si cu parul albit de ura si otrava.

    Crestinul

    RăspundețiȘtergere
  10. Am o veste proasta pentru tine,nu e vorba de aceeasi persoana.Si sigur ca avem obsesii,cosmaruri si spasme de oroare,cand auzi ce mizerii spune Toader si citesti textele lui MANOLEA :))

    RăspundețiȘtergere
  11. """În Judeţul Covasna, unde este cod galben de ninsori, prefectul Gyorgy Ervin spune că, luni seară, majoritatea drumurilor comunale erau desfundate şi nici o localitate nu era izolată. .

    "Trebuie să laud primarii; toţi au pus osul şi am reuşit să deszăpezim drumurile comunale aproape peste tot. Primarii nu au aşteptat să vină ajutoare, nu s-au plâns la presă, ci, ca buni gospodări, au rezolvat cu forţe proprii situaţia (...) Sigur, dacă situaţia este aşa de grea şi sunt depăşiţi, cer şi ei ajutorul. În general, însă, e o muncă foarte bine pusă la punct'', spune Ervin

    Ervin a explicat că primarii din judeţ au trei metode de autodeszapezire: fie primăriile de comune au utilajele proprii şi deszăpezesc, fie primarii au relaţii bune cu întreprinzătorii din localitate, care pun la dispoziţie utilaje, fie toată lumea pune mână de la mână şi deszăpezesc.
    "Cum începe ninsoarea, trimit utilajele şi curată drumurile comunale. În alte cazuri, primăriile au relaţii bune cu oamenii din sat, cu întreprinzătorii şi ştiu la cine să apeleze dacă au nevoie de tractoare, un camion, de utilaje mai speciale şi, sigur, sunt ajutaţi la deszăpezire. Al treilea caz este când toată lumea pune osul şi ajută. Toată lumea deszapezeste. Ce altceva ar putea face?", a declarat prefectul de Covasna""""

    Este evident pentru oricine ca regionalizarea este solutia . Fiecare sa-si duca crucea. Esti lenes si imputit ? Stai in aia ma-tii in mizerie si in mocirla pana-n gat-trebuie ca romanii sa ia lectii deviata si comportament de la ceilalti. Dela unguri, pe care ii avem aici, langa noi si de la care, in loc sa invatam cate ceva si sa-i copiem, ii injuram ca asa ne invata USL-ul .

    Nu "statul", abstract, este respnsabil pentru orice batran care zace in casa inzapezita ci comunitatea locala. Nu Basescu trebuie sa vina cu lopata sa-l dezapezeasca ci primarul de acolo si vecinii sai .
    Regionalizare . In rest vorbim vorbe, ca de obicei.

    MAGHIARUL DE PE STEFAN CEL MARE

    RăspundețiȘtergere
  12. Cu ce ajuta PSDNLPC-ul sau pe sinistrati ? Cu ce participa ei la efortul national ? Cu instigari la ura si manipulari ? Cu razboi civil? Cu moarte pe strazi? Nu, multumesc, domnilor ! Romanii s-au mai desteptat ! Sunteti penibii, santeti jegosi si disperati , domnule presedinte de onoare manjit cu sangele unor martiri pentru care veti plati si dincolo de mormant.

    Apropo sa vedem care sunt partidele care dau presedinti de consilii judetene in zonele calamitate! Vrancea – psd, Buzau - psd, Galati - psd, Ialomita - psd, Braila - psd, Calarasi - pnl, Constanta - psd, Tulcea - pdl. Oare ce atributii au presedintii de Consilii judetene 80 la suta reprezentand PSD ?. 7 presedinti de Consilii judetene sunt ai Opozitiei! Ce au facut ei? Frana de mana trasa ca sa demonstreze ca actuala putere nu este in stare sa "guverneze"! Asa au facut tot mandatul de cand a iesit Basescu presedinte al Romaniei. Este greu de inghitit un asemenea afront, nu? Este tentativa de omor in masa. Este cruzime nemaivazuta pe timp de razboi-ca acesta este un razboi greu, cu iarna si cu criza. Este tradare de tara si genocid. Este o cumplita iresponsabilitate vecina cu nebunia si trebuie pedepsita ca atare.

    Cand ai 80 % primari si presedinti de CJ ai USL si iarna de iad cum nu a mai fost din 1954, urli ca un descreierat ca guvernul nu te sterge la fund si nu-ti da apa la PET sau cu matura prin ograda. Asa ceva nu exista nicaieri in lume si nici in absurd. S-au depasit cele mai departate cote ale absurdului si ale abjectiei si cu siguranta se vor transforma in boomerang. Intr-o tara si lume normala aceasta ipoteza ar trebui sa fie calea cea dreapta daca mai exista Dumnezeu si ADEVAR, monstrii descreierati.

    GEORGE CUSNARENCO

    RăspundețiȘtergere
  13. Basescu nu va lasa tara pe mana echipei lui Ilici…Udrea si Anastase sunt urate si incompetente iar Norica Neculai este frumoasa dar mai ales desteapta. Nu mai vorbesc despre Rovana Plumb care a cerut la Bruxelles (in disperare) taierea fondurilor europene si imposibilitatea Romaniei de a mai vota in Parlamentul European!
    Iliescu, Voiculescu, Antonescu

    Cat ne mai dau lectii Iliescu si Voiculescu? Ei reprezinta zvacniri ale caracatitei comunisto-securiste! La Grivco se fac si se desfac guverne! De ce a vandut Antonescu partidul lui Felix Voiculescu? Pentru a avea un puternic trust media la dispozitie! Dar acest lucru nu este gratuit! PNL a oferit lui Voiculescu functia de vicepresedinte al Senatului!

    Vasilica,Vasilica…pun eu mana pe manuta aia care-ti tremura ca la 360 de volti de la rachiu de pufoaica…

    ILIE GHERMAN...

    RăspundețiȘtergere
  14. MANOLEA CRESTINUL PDLIST,m-ai umplut iar de oroare.De unde iti izvorasc textelele astea halucinante demne de HITLER si MUSOLINI?
    In prima parte faci elogiul celui care a fost cel mai incapabil prim ministru din istoria Romaniei incepand de la Dromichetes iar in partea a doua aduci in scena un personaj care demult nu mai e in prim plan.
    Folosesti metode elevate adica antiteza.Mai Dostoievschi de cartier.

    RăspundețiȘtergere
  15. Cu ce ajuta PSDNLPC-ul sau pe sinistrati ? Cu ce participa ei la efortul national ? Cu instigari la ura si manipulari ? Cu razboi civil? Cu moarte pe strazi? Nu, multumesc, domnilor ! Romanii s-au mai desteptat ! Sunteti penibii, santeti jegosi si disperati , domnule presedinte de onoare manjit cu sangele unor martiri pentru care veti plati si dincolo de mormant.

    Apropo sa vedem care sunt partidele care dau presedinti de consilii judetene in zonele calamitate! Vrancea – psd, Buzau - psd, Galati - psd, Ialomita - psd, Braila - psd, Calarasi - pnl, Constanta - psd, Tulcea - pdl. Oare ce atributii au presedintii de Consilii judetene 80 la suta reprezentand PSD ?. 7 presedinti de Consilii judetene sunt ai Opozitiei! Ce au facut ei? Frana de mana trasa ca sa demonstreze ca actuala putere nu este in stare sa "guverneze"! Asa au facut tot mandatul de cand a iesit Basescu presedinte al Romaniei. Este greu de inghitit un asemenea afront, nu? Este tentativa de omor in masa. Este cruzime nemaivazuta pe timp de razboi-ca acesta este un razboi greu, cu iarna si cu criza. Este tradare de tara si genocid. Este o cumplita iresponsabilitate vecina cu nebunia si trebuie pedepsita ca atare.

    Cand ai 80 % primari si presedinti de CJ ai USL si iarna de iad cum nu a mai fost din 1954, urli ca un descreierat ca guvernul nu te sterge la fund si nu-ti da apa la PET sau cu matura prin ograda. Asa ceva nu exista nicaieri in lume si nici in absurd. S-au depasit cele mai departate cote ale absurdului si ale abjectiei si cu siguranta se vor transforma in boomerang. Intr-o tara si lume normala aceasta ipoteza ar trebui sa fie calea cea dreapta daca mai exista Dumnezeu si ADEVAR, monstrii descreierati.

    GEORGE CUSNARENCO

    RăspundețiȘtergere
  16. MANOLEA pedelist vanzator de tara si de neam.Vrei sa vinzi Romania ungurilor.Blestemat sa fii si tu si tot neamul tau TRADATORULE DE TARA

    RăspundețiȘtergere