skip to main | skip to sidebar

Constantin Harasim va fi noul subprefect al judeţului Suceava

Fostul şef al Gărzii de Mediu Suceava, comisarul Constantin Harasim, va fi noul subprefect al judeţului Suceava. Toţi prefecţii şi subprefecţii din ţară au fost deja demişi de noul premier Victor Ponta iar numirea noilor reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu se va face în această seară sau mâine dimineaţă.

Surse liberale au confirmat că subprefectul Angela Zarojanu va fi înlocuită de comisarul Constantin Harasim, membru al Partidului Naţional Liberal. Acesta va putea ocupa funcţia întrucât are statut de funcţionar public şi experinţă de peste trei ani în funcţie de conducere.

În schimb, deşi numele finanţistului Dan Fîrţescu a tot fost vehiculat de mass-media locală, acesta nu va deveni prefect deoarece nu are statut de funcţionar public. Aflat la conducerea Camerei de Conturi Bistriţa-Năsăud, Dan Fîrţescu, fostul candidat al PNL pentru Camera Deputaţilor în Colegiul uninominal Fălticeni, are statut de personal contractual.

Conform unui protocol din cadrul USL, în judeţele unde un partid dă candidatul pentru Consiliul Judeţean, celălalt partid propune noul prefect. În Suceava, candidatul pentru Consiliul Judeţean este şeful PSD, deputatul Ioan Cătălin Nechifor, iar prefectul va fi propus de PNL.

Articole recomandate:

    Alegeri locale 2012, Angela Zarojanu, Constantin Harasim, Dan Firtescu, Institutia Prefectului, politice, USL, Victor Ponta

Comentează folosind Facebook:

6 comentarii:

  1. Harasim a fost şi el în stradă la proteste. Să vedem care va fi atitudinea lui în legătură cu Şalar Eugen.

  2. Da, a fost, de mai multe ori, dar cel mai mult am fost impresionat cand si-a parcat BMW-ul de 80.000 de euro in fata Catedralalei si a dat muzica "de HORA UNIRII", prin cupola, si vorbea, de i se rupea inima de jale, despre saracie, saraci si bietul popor roman. Chiar nu vrea nimeni sa stie daca Harasim are ceva probleme cu "ciripitorii" si dosare conexe la CNSAS? Si de unde are o asa de mare avere? Teme, teme...

  3. Nu vreti sa stiti cum a ajuns Harasim subprefect?I-a facut cadou lui Baisanu bmw-ul seria 5 cu care circula prin oras.

  4. Intrebarea zilei PESEDISTUL SINESCU CE PROMISIUNI A FACUT LA PARTIDUL DE GUVENAMINT, de a ajuns prefect si care este intelegerea PDL cu PSD pentru ca el a facut cursurile de inalti functionari publici in perioada PDL in mod nejustificat si a dat repede un fel de concurs pentru sef serviciu
    A doua intrebare a zilei Citi bani a dat Harasim lui Baisanu xa sa ajunga subprefect. Si Harasim trebuie sa-si dea demisia din PNL si uite asa a disparut si ultimul vechi liberal

  5. Harasim subprefect?? Asta este o gluma buna!! Omul asta nu stie sa scrie corect gramatical si este subprefect??? Am inteles! Stie sa ia spaga corect.... intrebati balastierele si gaterele... o sa aflati cum isi permite bmw-ul de 80000 euro si sa mai faca cadou inca unul...

  6. lasa omul sa-si faca treaba! ne-am saturat de P.D.L-ISTI!!!!!!!!!!!!!!!de veti cauta veti gasi si pete-n soare!succes oamenilor noi la vremuri noi!

Trimiteți un comentariu

Poţi utiliza unele etichete HTML, cum ar fi <a href=""></a>, <b></b>, <i></i>.

 

Dinu ZARĂ Copyright © 2009 - 2015. Vizitează şi Dinu ZARĂ - FotoBLOG şi Suceava: Presa Online