skip to main | skip to sidebar

Eu cu cine votez?

A trecut o săptămână de când am publicat acest video. Era în ziua alegerilor locale. Poate că acum, la o săptămână de la alegeri, îl veţi privi cu alţi ochi:




Iată ce scria în urmă cu mai bine de o sută de ani eternul Ion Luca Caragiale. Să ne trăieşi Coane Iancule!


1907 din primăvară până'n toamnă

[...] Partidele politice, în înțelesul european al cuvîntului, adică întemeiate pe tradițiune, pe interese vechi sau noue de clasă și prin urmare pe programe de principii și idei, nu există în Romînia. Cele două așa numite partide istorice care alternează la putere, nu sînt, în realitate decît două mari facțiuni, avînd fiecare, nu partizani, ci clientelă. Capii facțiunilor sînt mai mult sau mai puțin ambițioși politicieni. [...]

Administrația e compusă din două mari armate. Una stă la putere și se hrănește; alta așteaptă flămînzind în opoziție. Cînd cei hrăniți au devenit impotenți prin nutrire excesivă, iar cei flămînzi au ajuns la completă famină, încep tulburările de stradă... Plebea, clienții, cu studenții universitari și școlarii din licee, conduși uneori de profesori universitari, cer numaidecît răsturnarea guvernului. Facțiunea de la putere, supranutrită, este incapabilă a mai ține pept torentului popular, adică facțiunii răsbite de foame; iar Regele, gelos de reputația europeană de liniște și ordine a Statului său, este silit să congedieze, avec force compliments, cabinetul, care avea aproape unanimități în Parlament, pentru a însărcina pe capul opoziției cu formarea unui nou cabinet, cu disolvarea Parlamentului și a tuturor consiliilor județene, urbane și rurale, cu convocarea colegiilor electorale pentru constituirea unui nou Parlament și unor noi consilii, - care toate, după bunele obiceiuri consacrate, sînt firește aproape unanime partizane ale noului guvern.

Care va să zică, în loc să derive guvernul din majoritatea reprezentației naționale, derivă unanimitatea acesteia de la guvern. [...]

A căzut un guvern și a venit altul, îndată, toată administrația țării, și cea de Stat, și cea de județ, și cea comunală -de la prefecți și secretari generali de ministere, pînă la cel din urmă agent de poliție și pînă la moașa de mahala - se înlocuește,... pentru mai mare expeditivitate chiar pe cale telegrafică. O clientelă pleacă, alta vine; flămînzii trec la masă, sătuii la penitență. Și asta așa mereu și pe rînd din trei în trei ani, ba și mai des uneori.

De la o administrație astfel recrutată și constituită pe termene provizorii, se înțelege că numai seriozitate și scrupuluri nu se pot pretinde. [...]

Încolo, sistema lucrează fără supărare pe toată linia, afară de netăgăduite rare excepții onorabile. De aceea, cu un zîmbet plin de amărăciune, Romînul numește țara lui patria bacșișului și hatîrului. Cu așa parlamente se fac legi peste legi - cu așa administrație se aplică. [...]

școalele sînt niște fabrici de funcționari, de salariați publici și de avocați - o pletoră de semidocți, fără caractere, fără omenie, adevărați cavaleri de industrie intelectuală, cărora le trebuesc numai decît onoruri cît de multe fără nuciun merit și cîștig cît de mare fără multă osteneală. [...]

Îndrăzneală multă, lipsă de orce scrupuluri, renunțare la demnitate personală, la onoarea familiei, infamie chiar, dacă trebue, și puțintel noroc - și cariera strălucită e gata. Așa se face concurența; așa se parvine; așa se intră în rangurile nobiliare ale oligarchiei romîne. Astfel dar, nuciun salt social dela o generație la alta, oricît de enorm, nu este exclus. Dintr'un fiu de țîrcovnic ese un bărbat de Stat care umple lumea cu personalitatea sa marcantă; dintr'un fiu de familie istorică, mari boeri pînă eri, ese un escroc, care moare victima vițiului, cînd a scăpat de pușcărie, grație intervenției rudelor influente; dintr'un copil de cîrciumăraș, un avocat ilustru, care, în cîțiva ani, din sărac lipit, ajunge milionar; dintr'un fiu al unui ministru remarcabil, un mititel agitator, trepăduș electoral, la solda unui ambițios politic deja ajuns la culme, fost odinioară fecior în casă la casa răposatului ministru. [...]

Împărțită în două bande, ce se numesc cu pretenție „istorice"- liberal și conservator, - bande mai nesocotite decît niște seminții barbare în trecere, fără respect de lege, fără milă de omenire, fără frică de Dumnezeu , - această oligarchie legiferează, administrează, calcă astăzi legile pe care le-a făcut eri, preface mîine legile făcute azi, ca poimîine să le calce și pe acelea, fără spirit de continuitate și fără altă sistemă decît numai împăcarea momentană a exclusivelor ei interese, pentru perpetuarea sacrei organizațiuni numite aci democratice. [...]

Ar trebui o francă lovitură de Stat pentru realcătuirea acestuia din temelii, pe temeiul îndreptățirii raționale și echitabile a producătorilor, și înfrînării speculatorilor de tot soiul. Altfel nu se mai poate liniște în țară. Cele două facțiuni se pot perinda la putere an de an, spre a decreta pe 'ntrecute fel-de-fel de paliative; răul va rămînea; va coace, cu cît mai năbușit cu atît mai profund, și va isbucni periodic și din ce în ce mai grozav,pînă la o statornicire adevărat sănătoasă sau la un desăvîrșit desastru - fiindcă despotismul bizantin al oligarchiei de strînsură nu mai poate fi de suferit. [...]

Toată lumea a plîns, miniștri de azi, miniștri de eri, deputați, senatori, publiciști, raportori și tribunale publice; și'n fața lumii acesteia atît de emoționate, doi mari între mari fruntași, un conservator și un liberal, s'au strîns în brațe cu efusiune și s'au sărutat solemn, spălînd cu lacrimi fierbinți tot trecutul - care, ce'i drept, cam avea nevoe de spălat: în căldura luptelor de pînă eri a celor două facțiuni, primul nu numea pe al doilea decît " trădător de neam", iar acesta pe acela "fiul lui Belzebut". [...]

Între masa poporului și clasele stăpînitoare este (cine ar putea tăgădui ?) o prăpastie de interese și de sentimente, pe care aceste clase n'au știut-o umplea încetul cu încetul, ba chiar și-au dat toată osteneala s'o sape cît mai adînc. Solidarizarea celor două facțiuni, adversare la cuțite pînă eri - cu uitarea orcării vechi dușmănii, cu călcarea peste scrupulurile personale, cu excentrica paradă teatrală - trebuia firește să fie considerată de poporul întreg ca o ultimă opinteală a politicienilor pentru păstrarea privilegiilor oligarchiei... [...]

În cluburi sumptuoase, unde se aruncă pe o carte arenda unui vast domeniu; în cabinete particulare, unde un mic souper fin se plătește cu prețul cîtorva chile de mălaiu; în berării populare, unde meschini impiegați asvîrl într'o seară la chef leafa-le pe o săptămînă; în cîrciumi de mahala, unde se strîng hăitașii electorali să se cinstească cu tulburel nou prefăcut din vechiu; - pe căile publice - la colțul bulevardului, sub splendoarea lampelor electrice, sau la răspîntia depărtată, sub licărirea unui felinar afumat; în tramvaiu, pe jos, în muscal cu cauciuc; în vagon-lits, în clasa a doua or atreia; - dela spuma oligarchiei pînă la drojdia clientelei - toți roiesc și forfotesc... Șoptesc, discută, și perorează și isbucnesc și pun lumea la cale, - gîndind la... persoane; vorbind de... persoane; aplaudînd sau condamnînd... persoane; expulsînd sau decorînd... persoane; exaltînd sau calomniind... persoane !...Persoane și iar persoane ! Firește, sistema trebue să fie consecuentă. Aci, lumea e a persoanelor, nu persoanele sunt ale lumii... Aci sunt slujbe pentru slujbași, nu slujbași pentru slujbe; biserici pentru popi și paracliseri, nu paracliseri și popi pentru biserici; gîște pentru hahami, nu hahami pentru gîște; catedre pentru profesori, nu profesori pentru catedre... Aci e, înfine o patrie pentru patrioți, nu patrioți pentru o patrie... [...]

Așa dar, mai întîiu; destul cu casta de strînsură din vîrfuri pînă'n gunoaie ! destul cu mamelucăria inică ! destul cu absurdul anachronism, ibrida Constituțiune archontologică, pe care ar trebui s'o punem cu minte și cu liniște la archivă, făr'a mai aștepta momentul cînd s'o vedem arsă cu un alaiu și cu o pompă mult mai puțin veselă decît cele cu cari a fost ars odinioară Regulamentul organic !

Și pe urmă ?... Pe urmă țara întreagă, chemată să-și exercite dreptul ei sfînt fara da se ... Vază-și, după înțelegerea și judecata ei, sub paza Celui de sus, de nevoi ! Și dacă nu va ști deocamdată destul de bine, atunci... să învețe ! să 'nvețe, cu necazuri și jertfe, cum a 'nvățat toată lumea civilizată. Are pentru asta vreme destulă: Dumnezeu, fie lăudat numele lui ! n'a pus hotar viitorului...

Numai asta i-e leacul... Încolo degeaba orce și orcîte paregorice !... Iar bărbatul de Stat care, azi sau mîine, își va lua cu peptu 'nainte eroica sarcină să aducă leacul va însemna în istoria Patriei un nume în adevăr măreț și neperitor între nenumăratele mititele, menite să fie uitate cu atît mai degrabă cu cît or fi fost mai importante, și or fi făcut mai multă larmă împrejurul nimicniciei lor !

1907, Octomvrie
Ion Luca Caragiale

Textul complet poate fi citit aici.

Articole recomandate:

    Alegeri locale 2012

Comentează folosind Facebook:

1 comentarii:

  1. super tare!

Trimiteți un comentariu

Poţi utiliza unele etichete HTML, cum ar fi <a href=""></a>, <b></b>, <i></i>.

 

Dinu ZARĂ Copyright © 2009 - 2015. Vizitează şi Dinu ZARĂ - FotoBLOG şi Suceava: Presa Online