skip to main | skip to sidebar

Anchetă CRJI: Cum s-a îmbogăţit Băişanu cu 250.000 de euro între alegerile locale şi cele parlamentare din 2012?

Într-un an în care a cheltuit o avere pe candidaturile pentru Primăria Suceava şi Camera Deputaţilor, şeful PNL Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu, s-a îmbogăţit peste noapte cu 250.000 de euro. Dubioasele declaraţii de avere ale lui Băişanu i-au atras atenţia lui Sorin Semeniuc de la Centrul Român pentru Jurnalism de Investicaţie, subiectul fiind abordat într-o anchetă despre banii negri din politica românească.

Explicaţiile lui Băişanu privind banii care parcă i-au căzut din cer sunt aproape identice cu "vânzările anterioare" ale clanului Băsescu. De fapt nişte cetăţeni bine informaţi mă întreabă dacă nu cumva într-adevăr despre vânzări anterioare este vorba. Dar nu ale unor proprietăţi ci ale unor funcţii.

"Un fenomen fără o explicaţie aparentă a avut în două declaraţii depuse în 2012 de deputatul PNL de Suceava, Alexandru Băişanu. Dacă în aprilie (candidat la locale) deţinea două case, un teren, un autoturism, bijuterii şi obiecte de artă în valoare de 95.000 de euro, 100.000 de euro în cont şi 46.000 de euro împrumutate firmei Delsan Impex, în octombrie (candidat la parlamentare), fără ca nimic altceva să se fi modificat la capitolele imobile sau conturi, au răsărit alte două împrumuturi, de 100.000 şi 150.000 de euro, către Media Ten Productions SRL şi o persoană fizică.

Confuzia devine totală într-o declaraţie semnată în decembrie 2012, după ce a devenit deputat: din nou, fără nici o vânzare imobiliară sau scădere de conturi, familia Băişanu apare şi ca deţinătoare a unui spaţiu comercial de 360 mp, cumpărat în acelaşi an, precum şi a unui Audi. Băişanu este conferenţiar la Universitatea din Suceava, nu este asociat la vreo firmă, iar soţia este medic stomatolog. Delsan şi Media Ten Productions sunt firmele părinţilor lui Băişanu.

Nu se explică deloc de unde a avut pentru împrumut cei 250.000 de euro. După mai multe amânări, deputatul a declarat că nu a avut timp să verifice în acte situaţia celor două împrumuturi din cauza unei boli a soţiei şi a adăugat ezitant că suma provine „din mai multe locuri“, inclusiv economiile sale, fiind om de afaceri anterior intrării în politică", a scris Sorin Semeniuc. Continuarea anchetei aici.

Articole recomandate:

    Adela Baisanu, Anchete, Baisanu, declaratii de avere

Comentează folosind Facebook:

2 comentarii:

  1. SIMPLU!
    DECLARATIILE DE AVERE ALE CANDIDATILOR CARE NU REUSESC(SE CAM VEDE UN BLAT CU LUNGU LA PRIMARIE AICI!)NU LE VERIFICA NIMENI. DECLARATIILE DE LA INCEPUTUL SI DIN TIMPUL MANDATULUI INTRA PE MANA ANI(DRAGA DE ANI, ADICA), SI-I BAI MARE DACA DIFERENTA NU-I JUSTIFICABILA. ASA CA MAI BINE A TRECUT SI CE VA AVEA, DECAT SA "UITE" VREO CEVA.
    AR FI FOST INTERESANT DACA BLATUL CU LUNGU NU IESEA, SI CASTIGA PRIMARIA, CUM JUSTIFICA ATUNCI DIFERENTELE. PARCA INCEPE SA SEMENE CU AVEREA DESCRISA DE MOSHU IN FITUICA DE SUCEAVA.
    RAMANE DE VAZUT CU CE SE VOR ALEGE "IMPRUMUTATII" DIN INVESTITIA FACUTA!

  2. E pus rau pe facut bani domnul profesor. Acum are alta anvergura, alta forta . Talentat ce sa zic.Prosti cei care au dat banii.Aici in De. nici un sef de multinationala nu castiga mai mult de 150000 pe an.Imi pare rau ca am plecat din Suceava.

Trimiteți un comentariu

Poţi utiliza unele etichete HTML, cum ar fi <a href=""></a>, <b></b>, <i></i>.

 

Dinu ZARĂ Copyright © 2009 - 2015. Vizitează şi Dinu ZARĂ - FotoBLOG şi Suceava: Presa Online