skip to main | skip to sidebar

Dovada că Spitalul Județean e dezinfectat cu apă chioară. Domnilor Râmbu și Brădățan, când vă veți cere iertare de la suceveni pentru că i-ați mințit?

Buletin analize Hexio-Spept AF

În imagine sunt rezultatele analizelor realizate de Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie cu privire la produsul dezinfectant Hexio-Sept AF (Thor). Rezultatele au fost prezentate chiar de Guvern.

Din buletin rezultă că cele două loturi analizate nu respectă concentrațiile de pe etichetă. Astfel, deși concentrația declarată de Clorură de didecildimetul amoniu ar fi fost de 15%, concentrația reală a produsului era de doar puțin peste cinci procente, adică de trei ori mai mică.

Managerul Vasile Râmbu, și directorul medical, Tiberius Brădățan, au declarat de mai multe ori în ultimele două săptămâni că Spitalul Județean nu a mai folosit Hexio-Sept AF (Thor) din anul 2013.

Așa cum am anunțat de ieri, Spitalul Județean Suceava a cumpărat, la 22 martie 2016, 47 de flacoane de Hexio-Sept AF. Se întâmpla la câteva zile după ce doi bebeluși au murit după ce au fost infectați chiar în spital cu bacteria Pseudomonas spp. 

Până acum Râmbu și Brădățan nu și-au cerut scuze că i-au mințit pe suceveni cu bună știință după ce au cumpărat și folosit dezinfectant apă chioară.

Probabil credeau că minciunile lor vor fi repede uitate. Fals! Articolul de ieri are deja peste 20.000 de vizualizări (click aici). Adevărul nu mai poate fi ascuns și cu siguranță va fi aflat de toți sucevenii.

De ce aţi minţit domnilor Râmbu şi Brădăţan?


Voi continua să adresez aceste întrebări până când Râmbu și Brădățan își vor recunoaște minciuna și își vor cere iertare de la suceveni pentru că i-au mințit deși la momentul declarațiilor știau clar că le-au pus pacienților viața în pericol dezinfectând spitalul cu apă chioară.


Dovada că Spitalul Județean Suceava a cumpărat Hexio-Sept AF (Thor) la data de 22 martie 2016:
Dovada că Spitalul Județean Suceava a cumpărat Hexio-Sept AF (Thor) la data de 22 martie 2016

Articole recomandate:

    Anchete, Spitalul Judetean Suceava, Tiberius Bradatan, Vasile Rambu

Comentează folosind Facebook:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Poţi utiliza unele etichete HTML, cum ar fi <a href=""></a>, <b></b>, <i></i>.

 

Dinu ZARĂ Copyright © 2009 - 2015. Vizitează şi Dinu ZARĂ - FotoBLOG şi Suceava: Presa Online