Avocatul Ioan Bulboacă a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare pentru trafic de influență



Avocatul sucevean Ioan Bulboacă a fost condamnat de Curtea de Apel Suceava la un an și patru luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Pentru că avocatul Ioan Bulboacă și-a recunoscut vinovăția, executarea pedepsei a fost suspendată pe un termen de încercare de doi ani, perioadă în care condamnatul trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială și să presteze 60 de zile de muncă neremunerată la primărie sau DGASPC Suceava.

Public mai jos Hotărârea nr. 89 din 25 noiembrie 2016 a Curții de Apel Suceava:
În baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 21.11.2016 între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi inculpatul BULBOACĂ IOAN.

Condamnă pe inculpatul BULBOACĂ IOAN, la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. 1 raportat la art. 308 Cod penal şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Conform art.91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe perioada termenului de încercare de 2 ani, stabilit în baza art. 92 alin. 1 Cod penal şi calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Potrivit art.93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul BULBOACĂ IOAN trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la Serviciul de Probaţiune Suceava la datele fixate;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

În baza art. 93 alin. 2 Cod penal, inculpatul BULBOACĂ IOAN trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Suceava.

În baza dispoziţiilor art. 93 alin.3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul BULBOACĂ IOAN va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Municipiului Suceava sau Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava (instituţia în care urmează a se presta munca urmând a fi stabilită de Serviciul de Probaţiune Suceava), pe o perioada de 60 zile, în afara orelor de program, precum şi în zilele nelucrătoare, afară de cazul în care datorită stării de sănătate nu poate presta această muncă.

În baza dispoziţiilor art. 91 alin. 4 Cod penal, se atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza 485 alin.4 C.pr.pen. rap. la art. 399 alin.1 C.pr.pen. menţine măsura preventivă a controlului judiciar instituită în sarcina inculpatului BULBOACĂ IOAN prin ordonanța nr. 52/P/2016 din 6.10.2016 a DNA - Serviciul Teritorial Suceava.

În baza art. 274 alin. 1, teza 1 Cod procedură penală obligă inculpatul BULBOACĂ IOAN să plătească statului suma de 1 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.11. 2016.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii