VIDEO Cordon de jandarmi la sediul PSD Suceava, aseară, la protestul împotriva grațierii și modificării codurilor penale

Aproximativ 1500 de persoane au protestat, miercuri seară, în Suceava, împotriva adoptării ordonanței de urgență pentru modificarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală și a legii privind grațierea unor pedepse.

Sucevenii s-au strâns în fața Prefecturii după care au mărșăluit pe strada Ștefan cel Mare până la Primărie, apoi pe strada Universitățăii, iar de la Nordic au urcat spre Catedrală pe bulevardul George Enescu, după care au revenit în centrul pe străzile Mărăști, Mihai Eminescu și Nicolae Bălcescu.

Când au ajuns la sensul giratoriu de la Casa de Cultură sucevenii au intenționat să treacă și prin fața sediului PSD de pe strada Meseriașilor. La comanda șefului unității jandarmii au format un cordon și s-au opus cu forța coloanei de protestatari.

Sucevenii au păstrat ordinea, au scandat „PSD, ciuma roșie” și după câteva minute au plecat spre Prefectură.

Un nou protest va avea loc în această seară, de la ora 18.00.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii