skip to main | skip to sidebar

Camionul care a rupt podețul de pe DJ 174E transporta bușteni ilegal. Polițiștii s-au făcut că nu văd



Miercuri, 12 aprilie, în jurul orei 22.00, un podeț de pe DJ 174E a cedat sub greutatea unui camion încărcat cu bușteni. Este vorba de camionul cu numărul de îmatriculare MM 01 HPP, la volanul căruia se afla un anume Vasile Zaiț, de 38 de ani, din județul Maramureș. Chemați de locuitorii satului Dârmoxa care au rămas aproape izolați față de restul lumii, la locul incidentului au ajuns și polițiștii din orașul Broșteni. Detalii și aici.

Am solicitat informații de la IPJ Suceava și mi s-a transmis oficial că nu a fost luată nicio măsură față de șofer sau firmă.

Am verificat pe inspectorulpadurii.ro și conform datelor din aplicație, în perioada 11-14 aprilie pentru camionul MM 01 HPP au fost emise doar două avize pentru transporturi de lemne, ambele din data de 13 aprilie, unul la ora 2.10, iar celălalt la ora 18.31.

Așadar, avizul pentru transportul de lemne care a rupt podețul a fost obținut la aproximativ patru ore după incident. Deși în astfel de cazuri lemnul și autovehiculul sunt confiscate, iar șoferul și firma primesc sancțiuni drastice, polițiștii de la Broșteni au trecut pur și simplu cu vederea această ilegalitate.

Articole recomandate:

    Brosteni, Dârmoxa, IPJ Suceava, rutiere

Comentează folosind Facebook:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Poţi utiliza unele etichete HTML, cum ar fi <a href=""></a>, <b></b>, <i></i>.

 

Dinu ZARĂ Copyright © 2009 - 2015. Vizitează şi Dinu ZARĂ - FotoBLOG şi Suceava: Presa Online