Ancheta în dosarul gropii de gunoi Mestecăniș, preluată de procurorii DNA Suceava. Patru instituții publice acuzate de multiple infracțiuni



Dosarul penal în care sunt anchetate mai multe infracțiuni de fals intelectual și abuz în serviciu în legătură cu construirea gropii de gunoi din vârful Pasului Mestecăniș a fost preluat de Serviciul Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție.

Dosarul a fost deschis în prima parte a anului în baza unei plângeri formulate de o casă de avocatură din Cluj. Sesizarea a fost înregistrată la structura centrală a parchetului anticorupție, dar dosarul a fost declinat către DNA Suceava, avându-se în vedere competența teritorială.

Procurorii suceveni au început deja demersurile în lucrarea penală și au audiat mai multe persoane.

Conform plângerii înregistrată la DNA, mai multe instituții publice sunt acuzate de infracțiuni de fals intelectual și abuz în serviciu.

Concret, Consiliul Județean Suceava este acuzat că a folosit și prezentat informații false Comisiei Europene pentru a obține 7,3 milioane de euro pentru construirea depozitului de deșeuri. Este vorba de informații false prin care s-a ascuns opoziția localnicilor, dar și neadevăruri cu privire la îndeplinirea condițiilor legale.

Direcția de Sănătate Publică Suceava este acuzată de fals intelectual pentru că a emis avizul sanitar care atestă în mod nereal faptul că groapa de gunoi respectă reglementările legale în materie de protecție a sănătății populației, când, în realitate, acesta încalcă mai multe obligații legale și interdicții exprese.

Sucursala regională CFR Iași este acuzată de abuz în serviciu și fals intelectual pentru că a avizat favorabil proiectul deși cascada de evacuare a apelor uzate din respectiva groapă în pârâul Putnișoara era amplasată ilegal, în interiorul zonei de protecție a căii ferate.

Agenția pentru Protecția Mediului Bacău a fost acuzată de abuz în serviciu și fals intelectual pentru că a emis un acord de mediu, cu toate că proiectul încălca flagrant obligațiile legale, faptă care a avut drept urmare vătămarea dreptului la protejarea sănătății populației și vătămarea dreptului la un mediu sănătos pentru persoanele care locuiesc sau circulă prin vecinătatea acestei gropii de gunoi.

Consiliul Județean Suceava, Direcția de Sănătate Publică Suceava și Regionala CFR Iași mai sunt acuzate de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu din cauza faptului că au refuzat comunicarea, în baza legii 544/2001, a unor informații de interes public solicitate.



Scurt istoric al gropii de gunoi din vârful muntelui

Amplasametul pentru groapa de gunoi a fost ales în 2007, atunci când președinte al Consiliului Județean Suceava era Gavril Mârza (PSD). Documentația cu informații false prin care a fost obținută finanțarea din fonduri comunitare a fost înaintată Comisiei Europene în 2011, pe vremea lui Gheorghe Flutur (PDL). Contractul au fost semnat în 2013 de președintele de atunci al CJ Suceava, Ioan Cătălin Nechifor (PSD).

Depozitul de deșeuri din vârful Pasului Mestecăniș a fost construit împotriva voinței localnicilor și fără respectarea normelor clare impuse de legislația în vigoare. Deși începând din anul 2013 am atras atenția de nenumărate ori cu privire la faptul că amplasamentul nu este oportun pentru o groapă de gunoi, autoritățile județene au ales să ignore toate avertismentele și au continuat investiția.

Lideri politici de la toate partidele care s-au perindat la guvernare în ultimii 11 ani au fost părtași, într-un fel sau altul, la apariția monstruozității din vârful Pasului Mestecăniș. În loc să corecteze această decizie aberantă încă din fașă, au constituit o coaliție transpartinică pentru continuarea până în pânzele albe a gropii de gunoi care a sluțit unul dintre cele mai frumoase peisaje din țară.

Un document pe care l-am publicat în luna mai demonstrează că autoritățile de la nivel județean și național știau că amplasamentul propus de Consiliul Județean Suceava nu respectă condițiile.

„Caracterul relevat al zonei muntoase din Suceava pentru turismul din timpul iernii și verii poate crește în viitor. Prin urmare gestionarea unui depozit lângă pasul Mestecăniș poate avea o influență nefavorabilă, deoarece peisajul va fi distrus. De asemenea, se vor polua și zonele înconjurătoare datorită vitezei mari a vântului. Din aceste motive nu putem recomanda construirea și gestionarea unui depozit central în această zonă” - Extras din Anexa 6.1, pagina 22, a studiului de fezabilitate întocmit de firmele nemțești C&E Consulting and Engineering GmbH și Louis Berger SAS Poyry Environement GmbH.

Pe de altă parte, unele ilegalități din demersurile pentru construirea gropii de gunoi au fost deja constatate de instanțele judecătorești. Prin Hotărârea nr. 182/28.01.2016, Curtea de Apel Cluj a anulat Hotărârea Consiliului Local Pojorâta nr. 64/09.08.2010 prin care cele nouă hectare de sub groapa de gunoi au fost transferate Consiliului județean Suceava.

Ulterior, prin Hotărârea nr. 80/09.09.2016 Consiliul Local Pojorâta dă din nou în admistrare terenul către Consiliul Județean Suceava. Și acest document a fost anulat de Tribunalul Suceava, prin Hotărârea 752/28.06.2018. Hotărârea pronunțată pe fond a fost atacată în recurs de Consiliul Județean Suceava și Consiliul Local Pojorâta.

Între timp, deși lucrările au fost finalizate, depozitul de deșeuri nu poate fi dat în folosință pentru că a fost realizat cu încălcarea normelor impuse de legislație. În cazul în care instanțele vor confirma încălcare legii, Consiliul Județean Suceava va fi obligat să desființeze construcțiile și să aducă terenul la starea inițială.

Pe aceeași temă:

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii