Tribunalul Suceava a suspendat autorizația de construire a gropii de gunoi Mestecăniș

Tribunalul Suceava a dispus, joi, 22 noiembrie 2018, suspendarea autorizației de construire pentru depozitul de deșeuri din vârful Pasului Mestecăniș, până la o decizie a instanței de fond.

Decizia a fost luată într-un dosar în care reclamant a fost localnicul Aristide Samuilă Maxim din Valea Putnei, cel care a obținut deja de două ori anularea hotărârilor prin care Consiliul Local Pojorâta a transmis Consiliului Județean Suceava terenul pe care a fost construită groapa de gunoi.

„Respinge ca nefondate excepţiile tardivităţii plângerii prealabile şi a lipsei de obiect. Admite cererea formulată de reclamantul Maxim Samuilă Aristide. Suspendă executarea parţială a autorizaţiilor de construire nr. 39/03.10.2012 şi nr. 23/19.04.2013, în ceea ce priveşte obiectivul Depozit Ecologic Pojorâta, până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în minuta instanței.

Cele două autorizații de construire atacate erau comune pentru ambele depozitele de deșeuri din județ, de la Pojorâta și Moara. Suspendarea autorizațiilor este parțială, adică doar cu privire la groapa de gunoi de pe Mestecăniș.

Reclamantul poate acum solicita instanței anularea autorizației de construire. Un alt dosar în care o societate de avocatură a cerut anularea autorizației de construire a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Cluj.

În paralel, în decembrie începe judecarea apelului în dosarul în care a fost solicitată anularea hotărârii Consiliului Local Pojorâta prin care terenul a fost trecut în proprietatea Consiliului Județean Suceava.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii