Cum au trântit consilierii PSD un proiect de 25 mil. lei pentru că au ratat un şmen de 35.000 de lei

Cum a trântit PSD un proiect de 25 de milioane de lei pentru că nu le-a ieşit un şmen de 35.000 de lei

Gradul de nerozie din Consiliul Local mă uimeşte de la o şedinţă la alta. Astăzi, pe ordinea de zi a şedinţei s-a aflat un proiect pentru finanţarea Fundaţiei Umanitare "Rossi" Suceava cu 35.000 de lei. Banii urmau să fie cheltuiţi, vorba vine, pentru organizarea unor concerte prin centru. În realitate, fundaţia respectivă şi altele vreo patru-cinci sunt folosite de PSD pentru a stoarce bani din bugetul primăriei. Practică pe care a început să o folosească, mai timid, şi PNL.

Proiectul a fost respinsă de majoritatea PNL, motiv pentru care pesediştii dornici de înfruptare din banii publici au părăsit şedinţa.

Următorul proiect pe ordinea de zi viza aprobarea unui proiect cu finanţare europeană în valoare de 25,4 milioane de lei, la care Suceava trebuia să participe cu 250.836 de lei. Pentru aprobarea proiectului erau necesară majoritatea calificată, adică două treimi din numărul total al consilierilor.

Or după plecarea celor şase consilieri PSD, în sală au mai rămas doar 12 consilieri, proiectul fiind retras de pe ordinea de zi.

Cu banii ăştia ar fi trebuit să se înlocuiască conductele de pe Traian Vuia, stradă care musai trebuie asfaltată până-n iarnă, pentru că acolo e un proiect de pe fostul exerciţiu financiar al Uniunii Europene. Asta înseamnă că, cel mai probabil, din cauză că PSD a plecat din şedinţă strada va fi asfaltat şi va fi apoi spartă pentru a fi înlocuite conductele.

Au plecat din şedinţă Cornel Grosar, Doiniţa Cocriş, Tiberius Brădăţan, Eugen Girigan, Geniloni Sfeclă, Gavril Vârvara şi Andrei Pădurariu. Zic să-i felicităm și să le mulțumim.
Foto: svnews.ro

Trimiteți un comentariu

3 Comentarii

  1. ce se intampla cu nita ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Gurile rele spun ca sărbătoreau evenimentul împreună cu senatorul "nordului voievodal", la o crâșmă de lângă Direcția Silvică.

    RăspundețiȘtergere
  3. Într-adevăr, există nişte discuţii aprofundate între Niţă şi Donţu, aşa că mazilirea lui Niţă nu a supărat nici PNL-ul, nici PSD-ul. Cât priveşte subiectul de faţă, mi se neprofesionistă tare de tot jeluirea unui proiect al ACET şi pasarea vinei doar pe consilierii PSD. Vinovat este ACET că a trenat enorm de mult lucrurile: nişte informaţii au scăpat în presă despre Traian Vuia încă de anul trecut. Fiind bani europeni, ar trebui cheltuiţi în 2015 iar ACET nu are licitaţiile făcute, darămite să mai poată termina lucrările rapid fără penalizări.

    RăspundețiȘtergere