Bugetul local, aprobat în unanimitate. Strada şefului PSD, pe lista priorităţilor pentru asfaltare



Bugetul local al municipiului Suceava a fost aprobat, luni, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Suceava, cu unanimitate de voturi. Suprinzător poate pentru unii suceveni, cei opt consilieri locali ai PSD au votat pentru aprobarea bugetului fără să-l critice şi fără să propună vreun amendament pentru modificarea proiectului.

Surpriză şi pe lista de investiţii. Coincidenţă sau nu, pe lângă străzile Mihail Sadoveanu, Bogdan Vodă, Lev Tolstoi şi Constantin Moraru, reportate de anul trecut, dintre cele peste o sută de străzi de pământ din Suceava în acest an pe lista priorităţilor pentru modernizare a fost inclusă Traian Ţăranu, stradă pe care locuieşte preşedintele PSD Suceava, Dan Cuşnir. Traian Ţăranu este amplasată în zona Autoservice, la graniţa cu comuna Şcheia. De altfel, zona este disputată de Primăriile Suceava şi Şcheia şi unii dintre locuitorii de pe Traian Ţăranu apar cu domiciliul în comuna Şcheia.

La şedinţa Consiliului Local a fost prezent şi Dan Cuşnir. Acesta este fiul fostului prefect Ioan Cuşnir, suspect în afacerea ingineriilor funciare din zona Metro. La rândul său, Dan Cuşnir a fost anchetat de procurorii DNA pentru că ar fi angajat în fals zece persoane la SC Geamacu Group SRL pentru a obţine fără drept fonduri europene.

Dan Cuşnir este proprietarul SC Clevit SRL, firmă care deţine staţiile OMW din Obcini şi de la Bazar. Apropiat al fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, Ioan Cătălin Nechifor, Dan Cuşnir a devenit preşedinte al organizaţiei municipale Suceava a PSD după demisia lui Ovidiu Donţu.

Trimiteți un comentariu

6 Comentarii

  1. Asfaltarea strazii Traian Taranu e o necesitate si o problema care a fost de foarte mult timp pusa in atentia autoritatilor locale. Articolul dvs e scris cu rea credinta. Mentionez ca locuiesc pe strada respectiva de aproximativ 12 ani si e un dezastru. Adresa mea apartine Sucevei, platim impozit pentru zona urbana, iar conditiile de drum sunt de zona rurala. Asadar asfaltarea strazii nu e un beneficiu pentru un presedinte de partid (oricare ar fi acesta) ci e o necesitate si o normalitate. Va sugerez o mai buna documentare in pregatirea unui articol.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ăsta care a comentat mai sus e Cuşnir

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Conspiratii si manipulari peste tot....ce e graitor ati postat acum 1 an cred.... iar pe dtrsda asta stau osmeni din majoritatea partidelor... nu cred in vreun troc... daca s a facut ramane strada măcar...
      http://www.dinuzara.com/2014/12/foto-strada-traian-taranu-municipiul-suceava.html?m=1

      Ștergere
    2. Nu. Nu sunt Cusnir. Sunt un locuitor pe str Traian Taranu. Cred ca linkul din 2014 cu aceeasi strada spune totul. :) . Cusnir locuia si atunci pe Traian Taranu. Interesanta dubla masura practicati, dl Zara.

      Ștergere
  3. Sa se mute in Itcani ca si la noi e noroi, ramn blocat cu masina oe ulita. Nu cred in coincidente

    RăspundețiȘtergere
  4. Şi sunt mai multe alte articole din aceeași serie. Fix asta e realitatea oraşului în care trăim. În Suceava sunt peste o sută de străzi de pământ. Pe toate e glod, şi oamenii de acolo plătesc impozit, şi ei stau în oraş şi ei au drepturi, dar, ghinion, nu au vecinul potrivit. Nu că n-aş vrea să se facă Traian Ţăranu, din contra, am vrut doar să ştim de ce asta şi nu alta.

    RăspundețiȘtergere