Șeful IȘJ Suceava a utilizat abuziv resursele instituției pentru răfuieli politice

Inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Grigore Bocanci (PNL), a folosit abuziv resursele instituției în scop politic.

Luni, 11 ianuarie 2021, Grigore Bocanci a transmis către mass-media un punct de vedere cu privire la un comunicat de presă din aceeași zi al șefului PSD Suceava. Punctul de vedere a fost trimis de pe serverul IȘJ Suceava, de pe adresa folosită de instituție pentru comunicare cu mass-media, și a fost semnat „Inspector școlar general, Prof. Grigore Bocanci”.

Punctul de vedere menționează în mare parte aspecte tehnice cu privire la organizarea concursurilor pentru desemnarea directorilor unităților de învățământ și explicații cu privire la înlocuirea din funcție a 15 directori și directori adjuncți ai unor școli din județul Suceava.

Ultimele două paragrafe ale Punctului de vedere au însă un caracter exclusiv politic, șeful IȘJ Suceava făcând afirmații și acuzații de natură politică și chiar penală la adresa reprezentanților unui partid politic. 

Consider că șeful IȘJ Suceava a abuzat de autoritatea conferită de funcția pe care o deține și a utilizat ilegal resursele instituției în scop politic. 

Dacă voia să facă o declarație politică, Grigore Bocanci trebuia să utilizeze mijloacele de comunicare și resursele partidului din care face parte, nu pe cele ale IȘJ Suceava, o instituție publică căreia nu îi este permis să facă politică.

Chiar dacă în timp ne-am obișnuit să vedem astfel de comportamente și dacă asta poate le face să pară mai puțin grave, totuși nu sunt legale. Politica se face la partid, nu în instituții publice care conform legii trebuie să fie apolitice. 

Voi solicita oficial Ministerului Educației să verifice modul în care Grigore Bocanci a folosit în mod abuziv resursele IȘJ Suceava în scop politic.

Totodată, conducerea PNL Suceava trebuie să clarifice public dacă utilizarea abuzivă a resurselor IȘJ Suceava de către Grigore Bocani a fost o acțiune personală sau a fost făcută la solicitarea partidului. 

Consider că Grigore Bocanci trebuie să prezinte scuze public pentru că a utilizat abuziv resursele IȘJ Suceava în scop politic.

Punctul de vedere transmis de Grigore Boncani de pe serverul IȘJ Suceava:

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii