skip to main | skip to sidebar

I se cere demisia lui Ciprian Anton

Lui Ciprian Anton i se cere demisia din funcţia de preşedinte al clubului FC Cetatea Suceava. Până acum (miercuri seară) 72 de persoane au semnat o petiţie online pentru demisia lui Anton. Click aici dacă vreţi să citiţi textul petiţiei sau să semnaţi pentru schimbarea lui Anton.

Anul trecut, prin iunie, am scris câteva articole despre datoriile clubului faţă de bugetul consolidat de stat şi acţiunea în instanţă prin care Fiscul a cerut dizolvarea Asociaţiei Fotbal Club Cetatea Suceava, articole care au determinat apoi demiterea lui Dumitru Moldovan.
Atunci priveam înlocuirea lui Moldovan cu entuziasm. Credeam că ceva se poate schimba la Cetatea. Credeam că jucătorii de valoare vor fi păstraţi pe Areni, că vor fi plătiţi la timp şi că vor avea condiţii decente de pregătire. Speram că rămânerea în Liga a II-a poate fi un obiectiv veridic.

Atunci am luptat singur. Mă bucur să văd că acum aproape toată presa de profil militează pentru un scop comun.

Pentru cei care ar vrea să semneze petiţia am pus şi un banner pe blog. Totuşi, acum eu încă mă gândesc dacă să semnez pentru demisie. Aş semna dar mi-am dat seama că nu mai are rost. Anul trecut măcar speram că schimbarea preşedintelui va ajuta clubul. Acum sunt sigur că fie Anton, fie preşedinte este oricare altă persoană, la Cetatea lucrurile nu merg într-o direcţie bună.
Chiar dacă Anton rămâne sau pleacă, jucătorii vor fi plătiţi tot prost şi cu ţârâita, antrenor va fi tot Ioan Radu, jucătorii de valoare vor fi cedaţi gratuit la alte cluburi, cei din alte localităţi vor continua să facă naveta, centrul de juniori va fi la fel de inexistent etc....

Cu Anton sau cu altcineva preşedinte, Cetatea are aceeaşi soartă - retrogradarea. De fapt, dacă ar veni alt preşedinte poate că măcar am auzi alte poveşti, alte scuze. Să vedem ce se întâmplă, câţi vor semna petiţia şi ce le va răspunde Lungu.

Până atunci, în cazul în care Ciprian Anton chiar se gândeşte să îşi dea demisia, îi dau o mână de ajutor. Un video despre cum să îţi dai demisia:

Jobs: Quitting & Getting Fired : How to Resign With Dignity

Articole recomandate:

    Ciprian Anton, FC Cetatea, Sport

Comentează folosind Facebook:

1 comentarii:

  1. Zara, esti o jigodie de om, din cauza ta a ajuns Cetatea la dezastru.
    Ai mancar rahat la greu si ai scris numai minciuni la adresa lui Pana si Moldovan.
    Mai intai ti s-a comandat sa dai in Pana ca sa poata scapa de el, apoi ti s-a ordonat sa dai in Moldovan ca sa il poata da afara, sunt doua variante, ori ai scria contra cost, ori ai fost un ziarist fara coloana vertebrala si scriai la comanda, dar vezi pana la urma din cauza ca nu ai fost corect in meseria de ziarist , ai ajuns somer, ti-a dat cu piciorul in fund dupa ce te-a folosit.
    Si inca ceva, nu ai semnat petitia, mi se pare normal , nu ai uitat recompensele date de Anton , doar a fost scris un articol despre: spaga pentru ziaristi, tu esti unul din acei ziaristi pe care Anton i-a mituit.
    Cel mai bine ar fi sa ne lasi cu articolele tale despre fotbal ca oricum esti varza .

Trimiteți un comentariu

Poţi utiliza unele etichete HTML, cum ar fi <a href=""></a>, <b></b>, <i></i>.

 

Dinu ZARĂ Copyright © 2009 - 2015. Vizitează şi Dinu ZARĂ - FotoBLOG şi Suceava: Presa Online