skip to main | skip to sidebar

Ultimii bani ai Cetăţii, tocaţi în crâşmele Sucevei

Aşa cum anticipasem într-un articol recent, cei câţiva lei aruncaţi de Primărie spre fotbal încing spiritele în oraş. Moldovan şi Radu au dat un ultimatum: ori se găsesc bani ori abandonează Rapidul. De cealaltă parte, Ciprian Anton stă cu ochii pe câţiva jucători de la Rapid în timp ce Ioan Radu îl acuză că ar avea legătură cu instabilitatea de la Rapid.

Pentru că Moldovan şi Anton se bat pe cei câţiva lei rămaşi după ce s-a făcut împărţeala la biserici, am zis că nu strică să vedem cum au fost cheltuiţi banii în ultimul an de existenţă a Cetăţii.

În 2009, Moldovan a fost preşedinte al clubului până la sfârşitul lunii iunie. În cele şase luni, Moldovan a cheltuit aproape 30.000 de lei pentru cazarea şi masa jucătorilor, plus încă 35.000 de lei pentru cantonamentul la pensiunea La Bella Vista din Poiana Negrii, aparţinând deputatului Dumitru Pardău.
Deşi majoritatea deconturilor pentru cazare şi masă în această perioadă sunt facturi de până la o mie de lei, Cetatea a plătit şi o factură de 3.780 de lei către Hotel Albert.

Moldovan a mai cheltuit peste 28.200 de lei pentru transport. Cei mai mulţi bani, 24.800, au ajuns la firma Viltrans SRL.

Foarte ciudat este ce s-a întâmplat în a doua jumătate a anului. De la 1 iulie 2009, funcţia de preşedinte al clubului FC Cetatea Suceava a fost preluată de Ciprian Anton.
Dacă vă vine să credeţi, în al doilea semestru al anului, Ciprian Anton a cheltuit de aproape cinci ori mai mult pentru cazarea şi masa jucătorilor şi aproape dublu pentru transport, faţă de primele şase luni din 2009.

Astfel, în perioada iulie - decembrie 2009, FC Cetatea a decontat facturi pentru cazare şi masă în valoare totală de peste 135.500 de lei (!!!), plus încă 40.000 de lei pentru cantonamentul din vară, efectuat la aceeaşi pensiune din Poiana Negrii. La un simplu calcul, se pare că în a două jumătate a anului 2009 jucătorii Cetăţii au mâncat mai bine decât o întreagă garnizoană.

Printre stabilimentele pentru care au fost decontaţi cei mai mulţi bani se numără Bistro Marami, Polaris şi Hotel Zamca.

Jumătate din bani, aproape 70.000 de lei, au fost decontaţi către SC Aby Angy SRL, firma care deţine Bistro Marami de la demisolul fostului Institut de Proiectări. Suma este imensă. Doar la acest local au fost decontaţi bani care ajung cât pentru aproximativ 4.000 de bucăţi de "meniul zilei". Dacă se adună şi banii decontaţi pentru alte crâşme din oraş se ajunge la valori halucinante.

Interesant este că din facturile eliberate de firma Aby Angy SRL reiese că FC Cetatea era cel mai important client al stabilimentului. Mai bine de jumătate din facturile emise de firmă în perioada august - decembrie sunt pentru FC Cetatea. Interesant este că niciuna dintre facturi nu depăşeşte valoarea de 5.000 de lei, sumă de la care nu se mai poate plăti în numerar ci doar prin bancă.

Vezi mai jos lista facturilor emise de Aby Angy SRL pe numele FC Cetatea Suceava. Atenţie la numărul facturii şi data la care au fost emise.
  •   7 / 18.07 - 4.900 lei
  • 34 / 15.08 - 3.500 lei
  • 35 / 16.08 - 3.500 lei
  • 36 / 20.08 - 3.750 lei
  • 40 / 30.08 - 3.350 lei 
  • 43 /   5.09 - 3.800 lei 
  • 44 / 12.09 - 3.500 lei 
  • 45 / 19.09 - 3.810 lei 
  • 47 / 26.09 - 3.250 lei 
  • 49 /   5.10 - 3.610 lei 
  • 51 / 11.10 - 3.540 lei 
  • 53 / 18.10 - 3.700 lei 
  • 55 / 26.10 - 3.800 lei 
  • 57 /   1.11 - 3.500 lei 
  • 58 /   8.11 - 3.400 lei 
  • 59 / 15.11 - 3.800 lei 
  • 60 / 17.11 - 3.010 lei 
  • 65 / 30.11 - 3.970 lei 
  • 66 /   6.12 - 3.500 lei

Ciudat este că prima factură emisă de Aby Angy SRL, în valoare de 4.900 de lei, datează de la 18 iulie, adică cu o zi înainte ca jucătorii să se întoarcă din cantonamentul montan. Cu câteva zile mai devreme, pe numele Cetăţii a fost emisă de restaurantul No Limit o factură de 2.500 de lei.

Au mâncat şi a băut cu spor cei de la Cetatea şi la restaurantul Polaris din Şcheia. Trei facturi în valoare de 4.873,05 lei ficare (observaţi cei 0,05 bani!!!), cu date diferite dar numere de înregistrare consecutive, în valoare totală de 14.619,15 lei, au fost decontate către Polaris.

La fel de interesant este că cele trei facturi emise de Polaris, într-un interval de aproape o lună, au numere de înregistrare consecutive, ceea ce de asemenea poate duce la bănuiala că au fost completate în acelaşi timp. 

Şi firma Mer Dum SRL, care deţine Hotelul Zamca, a încasat mai multe facturi în valoare totală de 12.710 lei, dintre care cea mai mare, de 3.610 lei, este datată la 5 octombrie.

În ce priveşte transportul, firmele preferate de Ciprian Anton sunt Ramiro SRL şi Ilmar Tour SRL, controlate de familia Prichici, şi Ram Luc Com SRL, plătind în total peste 50.000 de lei. Prima factură emisă de Ramiro, de 4.900 de lei, a fost completată la 14 iulie, când echipa se afla în cantonament.

Ultimii bani viraţi de Primărie către FC Cetatea Suceava au ajuns într-un fel sau altul în conturile unor crâşme din oraş sau, prin diverse şiretlicuri, în cine ştie ce buzunare. Asta se întâmpla când clubul avea buget de un milion de lei. Ce se va întâmpla oare acum, când miza este de doar 500.000 de lei?

Rezumat: 
În ianuarie - iunie 2009, Dumitru Moldovan cheltuieşte aproape 30.000 de lei pentru cazare şi masă, 35.000 de lei pentru cantonament şi 28.200 pentru transport

În iulie - decembrie 2009, Ciprian Anton cheltuieşte 135.500 de lei pentru cazare şi masă, 40.000 de lei pentru cantonament şi 50.000 de lei pentru transport
Jumătate din banii pentru cazare şi masă, 70.000 de lei, merg către Aby Angy SRL, firma care deţine Bistro Marami, aproape 15.000 de lei ajung la Polaris şi aproape 13.000 de lei la Mer - Dum SRL, firma care deţine Hotel Zamca
În aceeaşi perioadă, jumătate din banii pentru transport, aproape 25.000 de lei, ajung la Ramiro şi Ilmar Tour, firme controlate de familia Prichici.


Ultimii bani ai Cetăţii, tocaţi în crâşmele Sucevei Ultimii bani ai Cetăţii, tocaţi în crâşmele Sucevei Ultimii bani ai Cetăţii, tocaţi în crâşmele Sucevei Ultimii bani ai Cetăţii, tocaţi în crâşmele Sucevei Ultimii bani ai Cetăţii, tocaţi în crâşmele Sucevei Ultimii bani ai Cetăţii, tocaţi în crâşmele Sucevei Ultimii bani ai Cetăţii, tocaţi în crâşmele Sucevei

Articole recomandate:

    Bistro Marami, Ciprian Anton, Dumitru Moldovan, FC Cetatea, Ilmar Tour, Polaris, Ramiro, Sport

Comentează folosind Facebook:

13 comentarii:

  1. Dinule, cum ti-am spus de aseara si inaintei acest articol,intreaba cum bani au ajuns si la Cristi Marcu si la alti ziaristi. Aceste deconturi s-au facut cu facturi umflate si catre societati prietene cu conducerea Cetatii.
    Oare de unde are bani jurnalistul Cristi Marcu de bagat la jocuri de noroc cate 20 de milioane aproape zilnic? Asa de multi bani se castiga la Crai Nou? Si plus a organizat un eveniment de atletism a cerut sponsorizare de 50 de milioane de la primarie si i-au intrat toti in buzunar, si el a oferit premii tricoruri si sepci de la alti sponsori. Asa a organizat sefa ta si acel campionat la Zamca si a bagat 75 milioane in buzunar. Dar tu esti in cardasie cu ei atat timp cat te abati de la deontologia de jurnalist si ii aperi

  2. dinu nu cumva firma ramiro e din Dersca jud bt si e controlata de familia roman????

  3. Eu vorbesc de restaurantul şi baza sportivă Ramiro din Burdujeni. Interesează-te puţin

  4. D-le Dinu Zara, eu sunt contabil si din cate observ in data de 01.07.2009 SC EXPERA a emis doua facturi, una de 4399,99 si una de 2000,01 lei, se vede clar ca Anton avea nevoie de factura si chitanta pentru a fura acesti bani ca altfel ii taia o singura factura si fiind suma totala mai mare de 5000 lei trebuia sa o plateasca prin banca.
    Din cate imi amintesc el a fost instalat in functia de presedinte pe data de 01.07.2009 si culmea echipa era in vacanta , se vede ca a inceput in forta chiar din prima zi.

  5. BAI HOTULE CUM TI-A DAT CUMATRA MARIANA IN LUNA NOIEMBRIE FACTURI IN VALOARE DE 17.680 LEI SI CU SIGURANTA AI MAI FACUT ROST SI DIN ALTA PARTE.
    NUMAI DINU ZARA NE POATE SPUNE CAT A CHELTUIT IN ACEASTA LUNA PER TOTAL.
    INCA CEVA, TE RUGAM SA NE MAI SPUI DACA IN DECEMBRIE ECHIPA NU CUMVA ERA IN VACANTA SI CE FACTURI MAI ARE SI IN ACEASTA LUNA ????
    ANTOANE TE MANANCA MULTI ANI DE PUSCARIE, AR FI BINE SA-L DAI IN GAT PE VORNICU SI CHIAR PE VICEPRIMARUL HARCEAPARCEA SAU CUM IL CHEAMA, NUMAI ASA ITI V-A FI REDUSA PEDEAPSA.

  6. D-le redactor, nu inteleg totusi cum a cheltuit atatia bani cu facturi fictive si nu e arestat inca?
    Am vazut facturi de la VANDEYA, va spun eu ca este firma directorului BERNICU, sigur si el implicat in hotiile acestui imbecil si ma gandesc aici ca nu e posibil sa ai o norma intreaga la LPS si sa nu vii cu saptamanile la ore si basca lucrezi ca manager la un club privat de fgotbal si acest betiv de director nu a auzit de CONFLICT DE INTERESE, nu e posibil asa ceva, POATE Dl. REDACTOR NE SUNE DACA E NORMAL.

  7. Chiar credeti ca va face cineva ceva ? :))) Trezitzi-va fratilor.... e Romania! aici sunt toti mana in mana, de la maturator in jurul stadionului si pana la steaguri portocalii..... pacat ca nu avem si noi pedeapsa capitala. Oricum, am mai zis-o si o mai zic : Lungule, ia-te de mana cu Anton si muriti in chinuri, jegosilor! Numai voi distrugeti visele sucevenilor! P.S. Salutari Dinule!

  8. Bai furaciosule, cum ai putut cheltui in 5 zile 10.750 lei. respectiv in data de 15,16 si 20 august, ce dracu ai facut nunta, este incredibil ar trebui sa faca PUSCARIE si patroana de la acel restaurant d-na MARIANA, AM INTELES CA E CUMATRA TA ANTOANE, in cardasie cu ea ati mai cumparat un apartament, a lu BOSANCEANU, fostul fotbalist al Sucevei.
    V-ATI IMBOGATIT DIN MANCAREA PE CARE ATI DECONTATU
    si mai mult ANTON a vandut tot ce a putut (ma refer la jucatori, inclusiv juniori)

  9. Dinule nu inteleg de ce nu ai bagat articolul asta si in presa locala poate se autosesiza cei in drept, sau a intervenit Lungu si va-ti desumflat.

  10. Las' că citeşte de pe blog. Sunt nişte băieţi care îl monitorizează ;)

  11. Nu prea ai curajul necesar, una e sa apara in presa locala si sa vada tot judetul ............

  12. Nu înţelegi chestii elementare. Ai uitat că nu mai lucrez la niciun ziar. Zariştii sportivi din presa locală ar trebui să preia şi să utilizeze informaţia.

  13. Scuze, nu stiam, inseamna ca ziaristii sportivi din presa locala au beneficiat si ei din acele deconturi.
    Nu ma asteptam ca Danut Chidovat sa nu reactioneze, la Todirascu, Marcu , Dani Vatamanu....nici nu ma asteptam sa ia vreo atitudine.

Trimiteți un comentariu

Poţi utiliza unele etichete HTML, cum ar fi <a href=""></a>, <b></b>, <i></i>.

 

Dinu ZARĂ Copyright © 2009 - 2015. Vizitează şi Dinu ZARĂ - FotoBLOG şi Suceava: Presa Online