skip to main | skip to sidebar

Ţinut pe tuşă de PSD, Ovidiu Milici dezertează spre PDL via Forţa Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu

În politică, niciodată să nu spui niciodată. Acest clişeu poate fi folosit fără rezerve în cazul lui Ovidiu Milici. Vârf de lance al PSD în perioada în care parlamentarii partidului se jucau de-a opoziţia, lui Milici i s-au promis anumite recompense pentru activitatea politică, printre care şi candidatura într-un colegiu pentru Camera Deputaţilor.

După ce PSD a ajuns la guvernare şi apoi a câştigat alegerile locale, lui Milici cu greu i s-a promis un post de director la o instituţie cvasi-necunoscută: Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava. Totuşi, nici până acum nu s-au relizat demersurile pentru numirea în funcţie.

După ce a văzut că nu se regăseşte pe lista candidaţilor la parlamentare, Ovidiu Milici a dezertat din PSD. Se pare că destinaţia lui Milici ar fi Forţa Civică, partidul de buzunar achiziţionat recent de Mihai Răzvan Ungureanu şi anexat la PDL.

"Cred că pot să pornesc un proiect politic nou, cred că într-adevăr şi în politică se poate vorbi de onestitate, de respectarea promisiunilor date, de faptul că trebuie şi eşti obligat să nu înşeli speranţele oamenilor care ţi-au dat votul", spune Milici într-un comnunicat de presă.

Foarte interesant este că Ovidiu Milici ar putea candida pentru un post de deputat în colegiul Vatra Dornei, acolo unde din partea USL candidează deputatul Dumitru Pardău, naşul de cununie al lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Ia să vedem, ce părere aveţi voi de mişcarea asta?

Articole recomandate:

    Dumitru Pardau, Forta Civica, Mihai Razvan Ungureaanu, Ovidiu Milici, PSD

Comentează folosind Facebook:

3 comentarii:

  1. blat intre finu si nasu

  2. Sigur ca ovidiu Milici nu a reprezentat nimic si nu a facut nimic nici cand era la PSD si mai ales acum cand a aderat la un pseudopartid format dintr-un om si o lotiune de ras.

  3. Eu vad altfel formatiunea condusa de Ponta si Antonescu.In primul rand cei doi sunt mult peste Basescu,mru,Blaga,Udrea,Videanu.Din punct de vedere al inteligentei,culturii,pregatirii politice,patriotismului si viziunii globale.Nu putem spune ca USL este la putere.Guvernul e partial al lor,in parlament este o majoritate labila,iar institutiile de forta(parchet,procuror general,sef DNA,CSM,CC,sunt ale mazilitului.)Este o batalie pas cu pas de cucerire a redutelor guvernatorului.In plus PDL creat acele gauri negre in economia romaneasca(Oltchim,CFR,Hidroelectrica,tarom,etc).

Trimiteți un comentariu

Poţi utiliza unele etichete HTML, cum ar fi <a href=""></a>, <b></b>, <i></i>.

 

Dinu ZARĂ Copyright © 2009 - 2015. Vizitează şi Dinu ZARĂ - FotoBLOG şi Suceava: Presa Online