Rusu Paul, GIurcă Dumitru - trimitere în judecată

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciu Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor RUSU PAUL, avocat în cadrul Baroului Bucureşti și GIURCĂ DUMITRU, persoană fără calitate specială, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
 
În cursul lunii august 2013, inculpatul Rusu Paul, în calitate de avocat, a promis suma de 5.000 de euro unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava (denunţător în cauză), pentru ca acesta să îşi exercite influenţa asupra unui coleg procuror, în scopul obţinerii unei soluţii favorabile pentru clientul său, inculpatul Giurcă Dumitru, cercetat penal pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
 
În acest scop, la data de 10 septembrie 2013, Rusu Paul a remis procurorului respectiv suma de 3.500 de euro, bani proveniţi de la inculpatul Giurcă Dumitru.
 
De asemenea, la data de 12 septembrie 2013, inculpaţii Rusu Paul şi Giurcă Dumitru au oferit procurorului suma de 1.500 de euro, ca diferenţă din totalul banilor promişi, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
 
La data de 12 septembrie 2013, la cererea procurorilor, Curtea de Apel Suceava a admis propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor pentru o durată de 29 zile.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Curţii de Apel Suceava.

Facem precizarea că această o etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii