Anchetă DNA în cazul unui contract făcut cadou lui Dragnea după "presiuni politice" la Nechifor şi Coman

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticopruţia efectuează cercetări într-un dosar penal vizând posibile infracţiuni în cazul licitaţiei privind acordarea lucrărilor de modernizare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare din municipiul Fălticeni, scrie Evenimentul Zilei.

Contractul în valoare de 23,6 milioane de lei a fost câştigat, anul trecut, de firma 3T Construct SRL Neamţ, deţinută în proporţie de 80% de Petre Pitiş, omul vicepremierului LIviu Dragnea, al doilea om din PSD.

De altfel, oferta depusă de 3T Construct a fost susţinută de Teldrum SRL Teleorman, firmă deţinută de Liviu Dragnea prin interpuşi.

Având informaţii că licitaţia ar fi fost trucată, procurorii DNA au deschis un dosar penal şi încearcă acum să stabilească dacă au existat "presiuni politice" din partea lui Dragnea faţă de preşedintele PSD al CJ Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, şi primarul PSD al oraşului Fălticeni, Cătălin Coman.

Trimiteți un comentariu

2 Comentarii

  1. fapt! Despre Donţu & Nechifor nu s-au găsit "golănii"
    ( nici măcar zvonuri cum că... ar fi că... nimic)
    Dinule, să marşezi, acum, pe astfel de porcării
    nu faci decât să te faci (a fi) un ziarist mic

    cu ştiri fără conţinut ( dar ameliorate de formă)
    părând că-s jugulate de rădăcina nevăzută a unei fapte
    "dezgropi" aparenţa unor "ştiri" .. la normă
    sperând într-un tsunami ( alimentat de şoapte) :)

    RăspundețiȘtergere
  2. stie tot falticeniul ca e o facatura lucrarea de apa. cica o cutie de vopsea e vreo cateva milioane.!

    RăspundețiȘtergere