SURPRIZĂ?: Nechifor a câştigat şefia PSD Suceava

Cătălin Nechifor l-a învins pe Eugen Bejinariu în cursa pentru funcţia de preşedinte al PSD Suceava. Nechifor a candidat împotriva voinţei lui Gavril Mîrza care l-a susţinut public pe Eugen Bejinariu.

Nechifor a obţinut 301 voturi în timp ce Bejinariu a adunat 237 de voturi.

Bejinariu a fost susţinut în sala mare a Casei de Cultură de fostul preşedinte, Gavril Mîrza, şi de preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase.

Ovidiu Donţu a produs surpriza conferinţei de alegeri după ce şi-a anunţat retragerea din cursa pentru şefia PSD. Donţu nu i-a îndemnat pe alegătorii săi să voteze cu unul sau altul dintre candidaţi, în fapt mesajul putând fi interpretat ca unul de susţinere a lui Nechifor,


Later edit:  Mă întreabă Codrin de ce e important că a fost ales Nechifor preşedinte la PSD. Mai exact, cu ce ne afectează pe noi această mişcare.

Păi în primul rând se produce o mişcare istorică în PSD. După ce organizaţia a fost condusă timp de 10 ani de Gavril Mîrza (cu rezultate mai bune sau mai slabe), o schimbare este bine venită.

Victoria lui Nechifor poate însemna schimbarea unei generaţii în PSD. Oamenii apropiaţi de Gavril Mîrza, apropiaţi acum de vârsta pensionării, nu cred că se vor mai regăsi în viitoarea echipă de conducere a filialei.

Venirea unei noi echipe poate însemna şi o altă forţă în lupta electorală dintre principalele partide.

Cu un PNL amorţit după venirea lui Alexandru Băişanu, PSD rămâne singurul partid care poate lupta cu speranţe împotriva lui Flutur şi PDL.

Cătălin Nechifor poate fi omul care îl poate învinge pe Flutur la Suceava. Un raport echilibrat de forţe între cele două partide nu poate decât să fie un lucru benefic pentru judeţul nostru.

Un partid puternic care domină totul în judeţ nu poate însemna nimic bun pentru noi. Aşa cum s-a întâmplat cu PSD în 1996 - 2004 şi mai puţin între 2004-2008, şi aşa cum se întâmplă cu PDL din 2008 până acum.

Apoi, Eugen Bejinariu, deşi este un foarte bun om politic, este prea puţin ataşat de judeţul Suceava. Fost prim-ministru pentru câteva zile în decembrie 2004, Eugen Bejinariu a fost susţinut de mentorul său Adrian Năstase, care nu are o imagine foarte bună în prezent.

Per ansamblu, victoria lui Nechifor poate fi un moment de referinţă pentru PSD Suceava. Asta doar dacă Nechifor îşi va respecta proiectul "Din nou primii" şi dacă va fi la fel de combativ şi în continuare. Acum cel mai interesant este de văzut care vor fi primele mişcări ale lui Nechifor.
Urmărim împreună :P

Trimiteți un comentariu

2 Comentarii

  1. Ca stire poate e buna dar ce inseamna ? Ca se schimba totusi ceva in tara asta, ca o sa avem cu cine vota pe viitor sau e tot un drac ?
    Ia zi-le Dinule !

    RăspundețiȘtergere