După patru ani în care Flutur & company au băgat milioane de euro în promovarea brandului Bucovina, un reporter de la ProTV a făcut într-un reportaj de 10 minute mai mult decât a reuşit până acum întregul aparat de partid şi de stat.

Fără oi care scriu Bucovina pe dealuri, fără statui de gheaţă, fără pavele schimbate la nesfârşit, fără mocăniţe plimbate prin centrul Sucevei ori pe stadionul de Câmpulung, fără paranghelii la Bucşoaia, fără ţoale şi covoare expuse pe garduri, fără piaţă ţărănească sub balconul palatului, fără biciclişti vopsiţi în pelerini, fără lumină zburată de la Ierusalim, fără toate astea judeţul Suceava chiar arată bine.

Oare de ce angajaţii Consiliului Judeţean nu reuşesc să privească judeţul Suceava din acelaşi unghi? De ce insistă să se facă de râs cu tot felul de acţiuni care doar consumă resurse fără aproape niciun rezultat concret.



Reporter: Alex Dima
Imagine: Cristian Corchis
sursa: ProTV