Petru Carcalete pare să-l fi învins pe rivalul său Aurel Olărean în cursa pentru desemnarea candidatului pentru Primăria Rădăuţi. Şef al organizaţiei locale PDL Rădăuţi, Carcalete a fost desemnat de colegii săi din organizaţie ca viitor candidat al partidului pentru funcţia de primar al municipiului.
La şedinţa de joi seară, Carcalete a obţinut 92 de voturi în timp ce Aurel Olărean a primit abia 13 voturi, alte două voturi fiind acordate viceprimarului Sticleţ.

Decizia organizaţiei PDL Rădăuţi trebuie să fie însă validată de biroul politic judeţean al PDL. Asta în condiţiile în care Gheorghe Flutur a afirmat public de mai multe ori că primarii în funcţie, inclusiv Aurel Olărean, vor candida pentru un nou mandat. Conducerea PDL Suceava se vede acum nevoită să tranşeze în scurt timp conflictul de la Rădăuţi, astfel încât scandalul din interiorul organizaţiei locale să afecteze cât mai scorul partidului la alegerile locale.

Carcalete încearcă acum să le forţeze mâna colegilor din conducerea partidului. Într-un interviu publicat de colegii de la radautiziar.ro, Petru Carcalete spune că Aurel Olărean nu a mai trecut pe la partid de la alegerile din 2008 şi ameninţă, voalat, că va părăsi partidul împreună cu un grup numeros de membri în cazul în care candidatura sa nu va fi validată de conducerea judeţeană a partidului.

Se pare că în cele din urmă la Rădăuţi vom avea cu siguranţă trei candidaţi: Aurel Olărean, Petru Carcalete şi Nistor Tătar. Deocamdată nu se ştie însă pe listele căror partide vor candida cei trei.