Crâşma ilegală din Casa de Cultură, amendată de Primărie

SC Restpartner SRL, firma care deţine stabilimentul Padrino Lounge din foaierul Casei de Cultură, a fost sancţionată, în data de 11 ianuarie 2014, cu amendă de 3.000 de lei de inspectorii Primăriei Suceava. Sancţiunea a fost aplicată după ce în urma unui control s-a constatat că firma nu a respectat prevederile din autorizaţia de construire şi nu deţine autorizaţie de funcţionare.

Detalii despre crâşma hidoasă care a stâlcit opera celebrului arhitect Nicolae Porumbescu găseşti aici şi aici.

Firma SC Restpartner SRL a fost înfiinţată în 2008 de Viorel Aelenei şi Fivi Uricec, soţia deputatului PSD Eugen Uricec. Ulterior, părţile sociale ale familiei Uricec au fost preluate de Daniele Dattola, italianul implicat în frauda de două milioane de euro de la agenţia BRD Gura Humorului. În 2009, Dattola şi-a cedat partea Ioanei Mihai.

Firma controlată de Viorel Aelenei mai deţine restaurantul Padrino de pe strada Universităţii, restaurantul Toscana şi clubul Office's. Restaurantul Padrino a fost construit în baza unei autorizaţii pentru "construcţie provizorie şi terasă acoperită", iar ulterior copacii de pe marginea străzii au fost tăiaţi ilegal, trotuarul fiind transformat în parcare pentru crâşma frecventată de mulţi poliţişti, şefi de instituţii şi politruci de prin Suceava.

Trimiteți un comentariu

3 Comentarii

  1. HOPŞAŞA SI BAIETII LA DIVERSIUNE.. NA, IACA-TĂ-VĂ-N-GURĂ :))

    RăspundețiȘtergere
  2. decat sa scrii articole de genul dinule.. ar trebui sa faci o campanie de sustinere a colegului tau alex covasa, deoarece nu i s-a permis sa asiste la o conferinta de presa desi avea acest drept. .. stii tu.. solidaritatea intre jurnalisti (daca stii ce inseamna asta)

    RăspundețiȘtergere
  3. Sau,mai bine,incearca sa numeri ziaristii cumparati de balan,cu bani putini,la snop,ca pe leustean sau patrunjel...E aici alt bou care scrie pe facebukul sau ca daca ne indreptam spre vest sa facem carciumi in case de cultura... Bordeluri in biserici nu ar merge? Ca faza de carciuma in zona de exclusivitate a manastirilor a fost depasita...

    RăspundețiȘtergere