Șefii Termica, denunțați la DNA pentru deturnare de fonduri

O persoană cu funcţie de conducere în cadrul SC Termica SA Suceava a depus, săptămâna trecută, la Serviciul Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie un denunţ privind o deturnare de fonduri din bugetul societăţii. Persoana acuzată este Marin Marinoiu.

Marinoiu a fost numit administrator special printr-o decizie a lichidatorului judiciar care se ocupă de insolvenţa Termica, deşi funcția era ocupată de Ovidiu Dumitrescu, numit de Consiliul Local, acționarul unic al societății. De altfel, numirea lui Marinoiu în funcţia de administrator special a fost respinsă de instanţă, în funcţia fiind menţinut Ovidiu Dumitrescu. Chiar şi aşa, Marin Marinoiu este cel care conduce de facto societatea Termica.

În denunţul depus la DNA Suceava, Marinoiu este acuzat că a folosit o parte din banii din subvenţiile de la Primărie pentru activitatea de conservare a CET-ului, deşi aceste fonduri puteau fi utilizate doar pentru activitatea de transport şi distribuţie a agentului termic. Conform legislației românești, anchetarea ilegalităților privind cheltuirea subvențiilor ține de competența Direcției Naționale Anticorupție.

Bre, ăștia de la DNA, dacă tot vă plimbați pe la Termica, poate vă găsiți timp să mai răsfoiți și alte hîrtii de prin arhive. Multă lume o să intre la pușcărie dacă se clarifică motivele pentru care CET-ul a ajuns în faliment.

Trimiteți un comentariu

4 Comentarii

  1. Dinule, te rog sa reprezinti sucevenii ce de 2 saptamani nu au apa calda.. facturile platite si stau sa incalzesc apa la oala.. nimeni nu zice nimic, suntem bataia de joc a conducatorilor..

    RăspundețiȘtergere
  2. CORECT !!! De ce nu se spune mai nimic de caldura si apa calda care ne lipseste, ce imi doresc acum din suflet este ca si copii sau nepotii celor vinovati sa treaca prin ce trec si eu cu bebe meu de 8 saptamani. RUSINEEE!!!! Ps: sunt la zi cu toate datoriile catre statul asta imputit.

    RăspundețiȘtergere
  3. De fiecare data cand sunt alegeri localene lasam pacaliti de orice lucru numai ca sa votam politicienii sunt votul nostru

    RăspundețiȘtergere
  4. na, sa voteze popolatia PSD-ul şi sa le fie recunoscatoare ca nu s-a taiat si curentul electric... orice om intreg la minte vede ca la Suceava gasca pesedista e plina de oameni fara drag de oameni...

    RăspundețiȘtergere